3 intrări
18 definiții
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
- enciclopedice (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinu.
ungur, ~ă [At: CORESI, ap. GCR I, 25/23 / Pl: ~i, (înv) ~e, (îvr) ~gri sm / E: slv ѫгри (pl)] 1 sm Maghiar (1). 2 sm (Mol; îs) Vânt de la ~ Vânt dinspre vest. 3 a (D. oameni) Maghiar. 4 sms (Reg) Vânt dinspre vest. 5 smp (Bot; Trs) Iarba-șarpelui (Echium vulgare).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. Ungurii pornesc și calea-i opresc. ALECSANDRI, P. P. 65. ◊ (Adjectival) Cu trufie riga ungur către țeară-naintează. ALEXANDRESCU, M. 21.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
UNGUR ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria; maghiar. /<sl. ongrinu
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Ungur m. locuitor din Ungaria. V. barbă.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
úngur m. Locuitor din Ungaria saŭ de neam unguresc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Unguri sau Maghiari m. pl. neam de rassă fineză, veniră în Panonia sub ducele lor Arpad (890-898) și fură creștinați sub Ștefan cel Sfânt. Printre urmașii acestuia fu Mateiu Corvin de Huniade, eroicul luptător în contra Turcilor, cari (după bătălia dela Mohaci) se făcură stăpâni pe o parte a Ungariei (1526), până fură alungați de Casa de Habsburg. Independenta politică a Ungurilor datează dela 1866.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
ungur (maghiar) s. m., pl. unguri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Rodica_rk
- acțiuni
ungur s. m., pl. unguri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de Dianne
- acțiuni
ungur s. m., pl. unguri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
UNGUR s. maghiar.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
UNGUR s. maghiar.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BARBA-UNGURULUI s. v. garofiță.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
barba-ungurului s. v. GAROFIȚĂ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ungur (-ri), s. m. – Maghiar. Sl. ągrinu, pl. ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg. ugrin, sb., cr. ugar. – Der. unguroaică, s. f. (maghiară); ungurean, s. m. (romîn din Transilvania); ungureancă, s. f. (romîncă din Transilvania); ungurenit, adj. (maghiarizat); unguresc, adj. (maghiar); ungurește, adv. (în limba maghiară; ca ungurii); ungurime, s. f. (nația ungurească); ungurism, s. n. (maghiarism); unguriza, vb. (a maghiariza).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
UNGUR etnic. I. 1. – (Mar); – Petrea (17 A V 329); -ul mold., 1585 (Glos; 16 A I 395); munt. (16 B I 175). 2. – și Unguraș fam. (Jiul ard), ard.; -ul b. (Olt; 16 B I 162, III 343). 3. Ungurel, munt. I (Sd XVI). 4. Unguréu schit (într-un mss 1667); Unguriu s. (Bz); Ungurii, -ei, -elu, -eni, -aș ss. 5. Ungureanu n. de fam. frecv., pentru ardelenii trecuți peste munți; – Oanăș (Ștef). 6. Îngurianu (Hur 128). II. Din sl. ugrin „ungur”. A. 1. Ugrinus în doc. lat. 2. Ugrin, P. (Isp II1), formă în uz și la sîrbi; -ești, -ăuți ss. 3. Ogrin b. (C Ștef); Ogrinii s. (16 B V 480); Ogrinul s. dispărut. 4. Ogărnea și Ogărnelea, I. din Vălenii de Munte (BCI CV 72); Ogîrnoiu Ana (VM); – familia dăinuiește în localitate. B. Cu afer.: Grin: 1. Grini, N. act. 2. Ugrinouți sau Grinouți = Hrinouți ss, echivalențe citate de Bogrea (An C I 385). 3. Din rus. Гpинкo: Grinc/ă b. (Dm); -a f. (16 A I 537); Grinc/o, -ovici, boieri (Dm; Ștef); 4. -inț: Grințescu; Grințieș munte, Grințăști s. (Tec I). C. Cu fonet. ucr. h < g: cf. N. Iorga, Observațiuni (BCI X 82). 1. Hrin/ea (< *Grinea) spătar, 1448 (Dm); – (16 A I 372); -escu buc, act. (M Put 131) 2. Grincă zis Hrinco (C Bog); Hrîncu t. Hrinco în textul slav, Hrinc/u, -ă (Dm); Hrincovici clucer (Ștef); Hrinc/e, -escu (Tec II); -ești s. 3. Prob. Uhorca b. (16 A IV 283) < feminin Ugorka.
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dianthus petraeus Waldst. et Kit., (syn. D. spiculifolius Schur., D. hungaricus Griseb.), « Barba ungurului, Garofiță ». Specie perenă, originară din munții Carpați. Înflorește vara. Flori (lamina celor 5 petale ale corolei este fimbriată pînă la 1/3, scvamele caliciului ovat-eliptice, scurt-aristate) albe, roz, roșii, plăcut mirositoare, dispuse terminal. Fructe, capsule galbene. Plantă erbacee cu numeroase tulpini patrunghiulare, netede, îndesuit-tufoase, rar multiflore. Frunze verzi, 1 mm lățime, liniar-subulate cu 3 nervuri, pe margini cu peri scurți și rigizi.
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
ungur, ungurisubstantiv masculin
- 1. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Ungurii pornesc și calea-i opresc. ALECSANDRI, P. P. 65. DLRLC
- Cu trufie riga ungur către țeară-naintează. ALEXANDRESCU, M. 21. DLRLC
-
etimologie:
- ongrinŭ DEX '09 DEX '98 NODEX
barba-unguruluisubstantiv feminin articulat
- 1. Garofiță. Sinonimesinonime: garofiță