3 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinu.

ungur, ~ă [At: CORESI, ap. GCR I, 25/23 / Pl: ~i, (înv) ~e, (îvr) ~gri sm / E: slv ѫгри (pl)] 1 sm Maghiar (1). 2 sm (Mol; îs) Vânt de la ~ Vânt dinspre vest. 3 a (D. oameni) Maghiar. 4 sms (Reg) Vânt dinspre vest. 5 smp (Bot; Trs) Iarba-șarpelui (Echium vulgare).

UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.

UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. Ungurii pornesc și calea-i opresc. ALECSANDRI, P. P. 65. ◊ (Adjectival) Cu trufie riga ungur către țeară-naintează. ALEXANDRESCU, M. 21.

UNGUR ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria; maghiar. /<sl. ongrinu

Ungur m. locuitor din Ungaria. V. barbă.

úngur m. Locuitor din Ungaria saŭ de neam unguresc.

Unguri sau Maghiari m. pl. neam de rassă fineză, veniră în Panonia sub ducele lor Arpad (890-898) și fură creștinați sub Ștefan cel Sfânt. Printre urmașii acestuia fu Mateiu Corvin de Huniade, eroicul luptător în contra Turcilor, cari (după bătălia dela Mohaci) se făcură stăpâni pe o parte a Ungariei (1526), până fură alungați de Casa de Habsburg. Independenta politică a Ungurilor datează dela 1866.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ungur (maghiar) s. m., pl. unguri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BARBA-UNGURULUI s. v. garofiță.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ungur (-ri), s. m. – Maghiar. Sl. ągrinu, pl. ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg. ugrin, sb., cr. ugar.Der. unguroaică, s. f. (maghiară); ungurean, s. m. (romîn din Transilvania); ungureancă, s. f. (romîncă din Transilvania); ungurenit, adj. (maghiarizat); unguresc, adj. (maghiar); ungurește, adv. (în limba maghiară; ca ungurii); ungurime, s. f. (nația ungurească); ungurism, s. n. (maghiarism); unguriza, vb. (a maghiariza).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

UNGUR etnic. I. 1. – (Mar); – Petrea (17 A V 329); -ul mold., 1585 (Glos; 16 A I 395); munt. (16 B I 175). 2. – și Unguraș fam. (Jiul ard), ard.; -ul b. (Olt; 16 B I 162, III 343). 3. Ungurel, munt. I (Sd XVI). 4. Unguréu schit (într-un mss 1667); Unguriu s. (Bz); Ungurii, -ei, -elu, -eni, -aș ss. 5. Ungureanu n. de fam. frecv., pentru ardelenii trecuți peste munți; – Oanăș (Ștef). 6. Îngurianu (Hur 128). II. Din sl. ugrin „ungur”. A. 1. Ugrinus în doc. lat. 2. Ugrin, P. (Isp II1), formă în uz și la sîrbi; -ești, -ăuți ss. 3. Ogrin b. (C Ștef); Ogrinii s. (16 B V 480); Ogrinul s. dispărut. 4. Ogărnea și Ogărnelea, I. din Vălenii de Munte (BCI CV 72); Ogîrnoiu Ana (VM); – familia dăinuiește în localitate. B. Cu afer.: Grin: 1. Grini, N. act. 2. Ugrinouți sau Grinouți = Hrinouți ss, echivalențe citate de Bogrea (An C I 385). 3. Din rus. Гpинкo: Grinc/ă b. (Dm); -a f. (16 A I 537); Grinc/o, -ovici, boieri (Dm; Ștef); 4. -inț: Grințescu; Grințieș munte, Grințăști s. (Tec I). C. Cu fonet. ucr. h < g: cf. N. Iorga, Observațiuni (BCI X 82). 1. Hrin/ea (< *Grinea) spătar, 1448 (Dm); – (16 A I 372); -escu buc, act. (M Put 131) 2. Grincă zis Hrinco (C Bog); Hrîncu t. Hrinco în textul slav, Hrinc/u, -ă (Dm); Hrincovici clucer (Ștef); Hrinc/e, -escu (Tec II); -ești s. 3. Prob. Uhorca b. (16 A IV 283) < feminin Ugorka.

Dianthus petraeus Waldst. et Kit., (syn. D. spiculifolius Schur., D. hungaricus Griseb.), « Barba ungurului, Garofiță ». Specie perenă, originară din munții Carpați. Înflorește vara. Flori (lamina celor 5 petale ale corolei este fimbriată pînă la 1/3, scvamele caliciului ovat-eliptice, scurt-aristate) albe, roz, roșii, plăcut mirositoare, dispuse terminal. Fructe, capsule galbene. Plantă erbacee cu numeroase tulpini patrunghiulare, netede, îndesuit-tufoase, rar multiflore. Frunze verzi, 1 mm lățime, liniar-subulate cu 3 nervuri, pe margini cu peri scurți și rigizi.

Intrare: Ungur
Ungur nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ungur
Intrare: ungur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ungur
  • ungurul
  • unguru‑
plural
  • unguri
  • ungurii
genitiv-dativ singular
  • ungur
  • ungurului
plural
  • unguri
  • ungurilor
vocativ singular
  • ungurule
  • ungure
plural
  • ungurilor
Intrare: barba-ungurului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barba-ungurului
plural
genitiv-dativ singular
  • bărbii-ungurului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ungur, ungurisubstantiv masculin

  • 1. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: maghiar diminutive: unguraș
    • format_quote Ungurii pornesc și calea-i opresc. ALECSANDRI, P. P. 65. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival Cu trufie riga ungur către țeară-naintează. ALEXANDRESCU, M. 21. DLRLC
etimologie:

barba-unguruluisubstantiv feminin articulat

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.