4 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.

TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.

mătușă sf [At: MOXA, 366/19 / V: (pop) tușă, (reg) mătu / Pl: ~și, (îrg) ~șe / E: ml amita] 1 Soră a unuia dintre părinți. 2 (Înv; îs ~ mică) Verișoară a unuia dintre părinți sau soția unchiului Si: tanti. 3 (Reg; îs) ~ mare Soră a unuia dintre bunici. 4 (îrg) Bunică. 5 (Reg) Mamă vitregă. 6 (Pop) Termen de respect pentru o femeie mai în vârstă Si: lele. 7 (Pgn) Femeie în vârstă. 8 (Trs; gmț) Sticlă mare. 9 (Pop; euf; lpl) Malarie. 10 (Ban; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 (Ban; art.) Melodie după care se execută mătușa (10).

tuși [At: MAN. GOTT, ap. DLR / Pzi: esc / E: ml tussire] 1 vi A expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni, după o scurtă inspirație (de obicei ca simptom al unei boli). 2 vi (Pex) A avea un acces de tuse (1). 3 vi (Reg; îe) A ~ măgărește (sau sec) A avea tuse (1) convulsivă. 4 vt (Șfg) A expectora (1). 5 vt (Reg; pex; fig) A insulta. 6 vt (Reg) A-i face cuiva semn, atrăgându-i atenția prin tuse (1).

TUȘĂ2, tuși, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A expira brusc și cu zgomot aerul din plămîni (din cauza îmbolnăvirii aparatului respirator, a alunecării în trahee a unor corpuri străine etc.). Ți-a venit să tușești. C. PERRESCU, C. V. 225. Cuconu Ioniță tușea puternic. HOGAȘ, DR. II 105. Tușea necontenit, o tuse seacă; pomeții obrajilor săi erau neîncetat rumeni. BOLINTINEANU, O. 455. Tuși spre a-și drege glasul. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ (Poetic) Sare-un greier, crainic sprinten... El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. ♦ Tranz. Fig. A scuipa, a expectora. Șalupa, scuturată parcă de-un înec, tuși un nouraș de fum cenușiu. GALAN, B. I 48.

A TUȘÍ ~ésc intranz. A expira brusc și zgomotos aerul din plămâni (din cauza iritării sau îmbolnăvirii aparatului respirator); a avea un acces de tuse. /<lat. tussire

tușă f. prescurtare familiară din mătușă.

tușì v. 1. a avea un acces de tuse; 2. a imita sgomotul tusei. [Lat. TUSSIRE].

mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.

tușésc v. intr. (lat. tŭssire, it. tossire, pv. cat. pg. tossir [sp. toser], vfr. toussir [nfr. tousser]). Împing brusc și zgomotos aeru afară din plămînĭ din pricina tusiĭ orĭ fac așa într’adins ca să atrag atențiunea cuĭva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii

tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd

túșă (mătușă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii

tușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tușeáscă; ger. tușínd

tușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

arată toate definițiile

Intrare: Tusi
Tusi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tusi
tusi
prefix (I7-P)
  • tusi
Intrare: tușă (mătușă)
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tușă
  • tușa
plural
  • tuși
  • tușile
genitiv-dativ singular
  • tuși
  • tușii
plural
  • tuși
  • tușilor
vocativ singular
  • tușă
  • tușo
plural
  • tușilor
Intrare: tuși
verb (V402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tuși
  • tușire
  • tușit
  • tușitu‑
  • tușind
  • tușindu‑
singular plural
  • tușește
  • tușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tușesc
(să)
  • tușesc
  • tușeam
  • tușii
  • tușisem
a II-a (tu)
  • tușești
(să)
  • tușești
  • tușeai
  • tușiși
  • tușiseși
a III-a (el, ea)
  • tușește
(să)
  • tușească
  • tușea
  • tuși
  • tușise
plural I (noi)
  • tușim
(să)
  • tușim
  • tușeam
  • tușirăm
  • tușiserăm
  • tușisem
a II-a (voi)
  • tușiți
(să)
  • tușiți
  • tușeați
  • tușirăți
  • tușiserăți
  • tușiseți
a III-a (ei, ele)
  • tușesc
(să)
  • tușească
  • tușeau
  • tuși
  • tușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tușă (mătușă)

etimologie:

  • [mă]tușă
    surse: DEX '09 DEX '98

tuși

  • 1. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Ți-a venit să tușești. C. PERRESCU, C. V. 225.
      surse: DLRLC
    • Cuconu Ioniță tușea puternic. HOGAȘ, DR. II 105.
      surse: DLRLC
    • Tușea necontenit, o tuse seacă; pomeții obrajilor săi erau neîncetat rumeni. BOLINTINEANU, O. 455.
      surse: DLRLC
    • Tuși spre a-și drege glasul. NEGRUZZI, S. I 8.
      surse: DLRLC
    • poetic Sare-un greier, crainic sprinten... El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87.
      surse: DLRLC

etimologie: