2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = Fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă tăietoare formată dintr-un corp de oțel în formă de pană, cu tăiș și cu un ochi în care se fixează o coadă de lemn tare; se folosește la despicatul lemnelor și la diferite lucrări de dulgherie. V. secure, bardă. Un om vorbește singur și învîrtește un topor în mînă. BUJOR, S. 149. Din fiece palat Și fiece colibă a pus de-au adunat Săgeți și lănci și suliți și spăzi înveninate Și paloșe, topoare de-oțel. COȘBUC, P. II 181. Aoleo, măi hoț de dor, N-am topor să te omor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. ◊ (În metonimii) Bărbatul său locuia într-o pădure mare și deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă. ISPIRESCU, L. 58. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = fără finețe, grosolan, necioplit, otova. Natura ar fi trebuit să le croiască un sistem nervos mai din topor. VLAHUȚĂ, O. A. 98. Bărbat de cinste, om plin de bunătate, Făcea versuri d-acele ca din topor lucrate. ALEXANDRESCU, P. 85. ◊ Expr. Coadă de topor v. coadă (5). Topor de oase = cal de bătaie, v. cal (1). N-a știut-o nici fețele boierești, darmite noi sărmanii, topor de oase. DELAVRANCEA, S. 227. A sta cu toporul la brîu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. A face cuiva un topor (sau toporul) = a) a înșela, a păcăli pe cineva, a-i juca o festă cuiva. Uite cine ne-a făcut toporu! Pe el, băieți! PAMFILE, M. R. I 76. Leul s-au întors unde au fost lăsat iepurele, dar rău norocosul, că iepurile i-au făcut un topor, că au aflat numai locul unde zăcuse. ȚICHINDEAL, F. 27; b) a bate zdravăn (pe cineva). Pesemne te mănîncă spinarea, cum văd eu, și ia acuș te scarpin, dacă vrei; ba ș-un topor îți fac, dacă mă crezi, de-i zice «aman, puiule», cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. A face cuiva chica topor v. chică (1).

TOPÓR ~oáre n. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și cu o gaură în care se fixează o coadă de lemn, folosit pentru tăiat lemne. ◊ (Ca) din ~ grosolan; necioplit. Coadă de ~ om servil prin intermediul căruia se fac lucruri condamnabile. /<sl. toporu

topor n. 1. unealtă de spart lemne: coadă de topor; din topor, grosolan: lucru din topor; topor de oase, asin, fig. ființă expusă la tot felul de sarcini: numai eu sunt topor de oase PANN; 2. a face topor, fam. a apuca pe cineva de cap și a-i strânge părul: și un topor îți fac CR. [Slav. TOPORŬ, secure].

topór n., pl. oare (vsl. toporŭ, d. arm. tapar, pers. tabar, topor; rus. toporŭ, secure, bg. ung. topor, secure). Unealtă de tăĭat copacĭ și de despicat lemne de foc. (Se ține de ordinar cu amîndoŭă mînile. Cînd e maĭ mare, se numește toaĭpă; cînd e maĭ mic, secure. În Olt. topor înseamnă „secure”, și secure „topor”). Fig. Om saŭ lucru din topor, om saŭ lucru grosolan. Topor de oase, persoană pusă la muncĭ prea grele (în locu altora). Cu toporu, pin mijloace violente: aicĭ nu merge cu toporu!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

topór s. n., pl. topoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TOPÓR s. (prin Bucov.) manea. (A tăia lemne cu ~ul.)

TOPOR s. (prin Bucov.) manea. (A tăia lemne cu ~.)

TOPÓRUL s. art. v. perseu.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

topór (-oáre), s. n. – Bardă, secure. – Mr. tăpor, tupor. Sl. toporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 66), cf. bg., slov., rut., rus., pol., mag. topor; pare a fi cuvînt oriental, cf. tc. teber.Der. toporan, s. m. (înv., ostaș înarmat cu topor); toporaș, s. m. (violetă, Viola odorata, V. hirta, V. Jooi; plante, Tagetes patula, Delphinium consolida, Aquilegia vulgaris); toporășiu, adj. (violet, de culoarea toporașului); toporișcă, s. f. (teslă); toporiște (var. toporîște, mr. tăpăriște), s. f. (coadă de topor), din sl. (bg., rus.) toporište. Țig. sp. tober „topor” (Besses 159) ar putea proveni din rom. sau din tc.


Dicționare enciclopedice

Encyclopedic definitions

TOPOR subst. 1. – (Ștef); -ăști s. 2. + -cea: Toporcea, Radu, olt. (Sd YI 479); prin mutarea lui o > î, probabil: Topîrcea s., ard. > Topîrceanu, scriitorul.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se duce ca toporul la fund expr. a se scufunda.

a sta cu toporul în / la brâu expr. a fi certăreț, a fi pus pe ceartă.

Intrare: topor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topor
  • toporul
  • toporu‑
plural
  • topoare
  • topoarele
genitiv-dativ singular
  • topor
  • toporului
plural
  • topoare
  • topoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: Topor
Topor nume propriu
nume propriu (I3)
  • Topor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)