4 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

topic, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 54 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr topique, it topica, ger Topik] 1 sf (Lin) Ordine a cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. 2 sf (Lin) Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 3 sf (Lpl; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage. 4-5 a Care aparține topicii (1-2). 6-7 a Privitor la topică (1-2). 8 a (D. nume) Care denumește locuri, localități. 9 a (Îvr) Topicesc (2). 10-11 sn, a (Îvr) (Medicament) care se aplică direct pe locul bolnav. 12-13 a, av (Îvr) (Care este) raportat direct la subiect, la problemă. 14-15 a, av (Înv) (Care este) semnificativ.

TÓPIC1, -Ă, topici, -e, adj. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. Cărămizi cărora dialectul local... le-a însușit denumirea topică a Antinei, zicîndu-le cărămizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424.

TÓPIC2, -Ă, topici, -e, adj. Care se referă la topică, care aparține topicii. Un alt efect stilistic care poate fi bine urmărit în proza lui Arghezi este deplasarea topică și sintactică. VIANU, A. P. 273.

TÓPIC, -Ă adj. Referitor la topică. ♦ (Despre nume) Care denumește locuri, localități. // adj., s.n. (Medicament) care modifică locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplică. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos – loc].

TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumește locuri, localități. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s. n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

TÓPIC1 ~că (~ci, ~ce) rar 1) Care ține de topică; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumește locuri sau localități. /Din topică

TÓPIC2 ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care modifică locul unde se aplică. /<ngr. topikos, fr. topique, germ. topisch

topic a. relativ la locuri: nume topice. ║ n. pl. locuri comune sau izvoare generale din cari oratorul își trage argumentele: Topicele lui Aristotele.

* tópic, -ă adj. (vgr. topikós, d. tópos, loc). Local: zeĭ topicĭ, remediŭ topic. S. n., pl. e Medicament local extern (emplastru, cataplazmă ș. a.) orĭ și intern. Fig. Care se raportă direct la chestiune: argument topic. S. n., pl. e. Argument general care se aplică la toate cazurile analoage (sin. cu loc comun): topicele luĭ Aristotele. Adv. În mod topic: a răspunde topic la un argument. – La Cant. -icesc (rus. topičeskiĭ).

țipic sm [At: BĂNUȚ, T. P. 31 / V: ~peică sf, țupeică sf, țopic / Pl: ~ici / E: mg cipök] (Trs; Ban) 1 Pantof. 2 Gheată prevăzută cu elastic pentru a fi încălțată mai ușor Si: (înv) cipic. 3 (Reg) Papuc de casă făcut din petice (de postav, de stofă etc.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

topic2 (medicament; loc comun) s. n., pl. topice

topic1 adj. m., pl. topici; f. topică, pl. topice

topic1 adj. m., pl. topici; f. topică, pl. topice

topic2 (medicament, loc comun) s. n., pl. topice

tópic (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

tópic adj. m., pl. tópici; f. sg. tópică, pl. tópice

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tópic (-că), adj. – Care se referă la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, înv., din ngr. τοπιϰός.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

-TOPIC „relativ la o regiune, de areal”. ◊ gr. topikos „de loc” > fr. -topique, engl. -topic, germ. -topisch, it. -topico > rom. -topic.

țipeícă, țipeíci, s.f. (reg.) pantof, gheată.

țipíc, țipíci, s.m. (reg.) pantof, gheată; cipic.

Intrare: topic (adj.)
topic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topic
  • topicul
  • topicu‑
  • topică
  • topica
plural
  • topici
  • topicii
  • topice
  • topicele
genitiv-dativ singular
  • topic
  • topicului
  • topice
  • topicei
plural
  • topici
  • topicilor
  • topice
  • topicelor
vocativ singular
plural
Intrare: topic (s.n.)
topic2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topic
  • topicul
  • topicu‑
plural
  • topice
  • topicele
genitiv-dativ singular
  • topic
  • topicului
plural
  • topice
  • topicelor
vocativ singular
plural
Intrare: topic (suf.)
topic3 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • topic
Intrare: țipic
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipic
  • țipicul
  • țipicu‑
plural
  • țipici
  • țipicii
genitiv-dativ singular
  • țipic
  • țipicului
plural
  • țipici
  • țipicilor
vocativ singular
plural
țipeică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipei
  • țipeica
plural
  • țipeici
  • țipeicile
genitiv-dativ singular
  • țipeici
  • țipeicii
plural
  • țipeici
  • țipeicilor
vocativ singular
plural
țopic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țupeică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

topic, topicăadjectiv

  • 1. Care aparține topicii, privitor la topică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Un alt efect stilistic care poate fi bine urmărit în proza lui Arghezi este deplasarea topică și sintactică. VIANU, A. P. 273. DLRLC
  • 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cărămizi cărora dialectul local... le-a însușit denumirea topică a Antinei, zicîndu-le cărămizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424. DLRLC
  • 3. Aplicat local, extern. DEX '09 DEX '98 DN
  • 4. Referitor la un loc sau areal. MDN '00
    sinonime: local
etimologie:

topic, topicesubstantiv neutru

  • 1. Medicament aplicat local, extern. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. lingvistică Subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.