TOCSABA n. cuman (după N. Iorga ș.a., cf. Drăg 225) < turc. tokuz, doguz „nouă” + aba „tată”. 1. – boier munt. 1421, 1431 (Rel; 13-15 B 87; Cat; Giur 245; Div 66); Tocsabă (16 B II 381); Tocsabe (17 B I 393 etc. ); Tocsoabă (17 B III 529), Tocsobeni s. (Hur; CO 157); Tocsăbești (ib.). 2. Tagsaba b. (16 B I 43, 84), cf. emirul turc Taksaba (Drăg). 3. Cu schimb, părții finale: Toaxen, V. (T-Jiu) și Toximiul t.