2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIST, (1) tiști, s. m., (2) tisturi, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. înalt funcționar de stat. 2. S. n. Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

tist [At: (a. 1698) IORGA, D. B. II, 91 / Pl: tiști sm, ~uri sn / E: mg tiszt] (Trs; înv) 1 sm Înalt funcționar al unei instituții (publice). 2 sm (Pex; lpl) Oficialitățile dintr-o țară, dintr-un oraș. 3 sm Administrator de moșie Si: (înv) ispravnic, vătaf, vechil, (îrg) tistartău. 4 sm Reprezentant. 5 sm Responsabil. 6 sn Ofițer.

TIST, tisturi, s. n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

TIST, tiști, s. m., și (rar) tisturi, s. n. (Învechit și arhaizant) Ofițer, comandant, căpetenie. Tistul de dorobanți, care păzea la pod... se dusese să vadă ce se mai întîmplă pe acolo. CAMIL PETRESCU, O. II 104. Împăratul se duse pe acolo cu alte tisturi. RETEGANUL, P. II 23. Asupra dorobanților de pe lîngă cîrmuiri se orînduiește un tist. BĂLCESCU, O. I 37. De-ar fi pușca de hămei, Regimentul de femei Și tisturi de pătrînjei, Bucuros aș cătăni La compania mîndrii! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299.

TIST s. n. (Trans. SV) Funcționar, slujbaș (cu funcții înalte) în cadrul unei instituții. Popilor toți și mireani, tisturilor și țereani . . . să vă veseliți cu fărșangu. OG, 391. Etimologie: magh. tiszt.

tist m. ofițer de gardiști (CAR.). [Ung. TISZT, ofițer].

tist m., pl. tiștĭ (ung. tiszt, funcționar, ofițer, tisztes, onest, d. vsl. čistĭ, onoare. V. cinste). Vechĭ. Munt. Comandant de dorobanțĭ, supt ascultarea ispravniculuĭ și a mareluĭ vornic în Țara Românească, în timpu Regulamentuluĭ Organic. Azĭ. Pop. Ofițer de gardiștĭ, comandir. – Pl. și tisturĭ, ca și plantoane, considerînd funcțiunea saŭ gradu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tist (înv., reg.) s. m. / s. n., pl. tiști/tísturi

tist s. m./s. n., pl. tiști/tísturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIST s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, ofițer, șef.

tist s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. OFIȚER. ȘEF.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tist interj.1. Pst, ei: servește pentru a impune tăcerea. – 2. Stai, ascultă: servește pentru a atrage atenția. – Var. țîșt, sst. Creație expresivă, cf. țîști.Der. țistui, vb. (a impune liniște, a face pe cineva să tacă; a chema); țistuitură, s. f. (acțiunea de a face pe cineva să tacă).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tist, tisturi, s.n. – (reg.; înv.) 1. (mil.) Ofițer, comandant: „Tistorii tot îl întreabă: / – Ori ți-e foame, ori ți-e sete, / Ori ți-i dor de codru verde?” (Bilțiu, 2006: 121). 2. Funcționar public (Bud, 1908): „Să-mpușcăm tisturile” (Bârlea, 1924: 13). – Din magh. tiszt „ofițer” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tist, -uri, s.n. – (mil.) 1. Ofițer, comandant. 2. Funcționar public (Bud 1908): „Să-mpușcăm tisturile” (Bârlea 1924: 13). – Din magh. tiszt „ofițer”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GEORGESCU-TISTU, Nicoale (1894-1972, n. Cotești, jud. Vrancea), bibliolog român. Prof. univ. la București. Contribuții valoroase în domeniul disciplinelor legate de studiul cărții și al organizării bibliotecilor („Bibliografia literară română”, „Vocabular de bibliologie”, „Cartea și bibliotecile”).

Intrare: Tistu
Tistu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tistu
Intrare: tist
tist1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tist
  • tistul
  • tistu‑
plural
  • tiști
  • tiștii
genitiv-dativ singular
  • tist
  • tistului
plural
  • tiști
  • tiștilor
vocativ singular
plural
tist2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tist
  • tistul
  • tistu‑
plural
  • tisturi
  • tisturile
genitiv-dativ singular
  • tist
  • tistului
plural
  • tisturi
  • tisturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tist învechit regional

  • 1. Înalt funcționar de stat.
    surse: DEX '09
  • exemple
    • Tistul de dorobanți, care păzea la pod... se dusese să vadă ce se mai întîmplă pe acolo. CAMIL PETRESCU, O. II 104.
      surse: DLRLC
    • Împăratul se duse pe acolo cu alte tisturi. RETEGANUL, P. II 23.
      surse: DLRLC
    • Asupra dorobanților de pe lîngă cîrmuiri se orînduiește un tist. BĂLCESCU, O. I 37.
      surse: DLRLC
    • De-ar fi pușca de hămei, Regimentul de femei Și tisturi de pătrînjei, Bucuros aș cătăni La compania mîndrii! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299.
      surse: DLRLC
  • comentariu Pentru sensul (1.) se folosește forma masculină, iar pentru sensul (2.) forma neutră.
    surse: DEX '09

etimologie: