2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture.

TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture.

TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă sau dintr-un produs chimic. ◊ Tinctură de iod v. iod.

TINCTÚRĂ s.f. Medicament lichid obținut prin dizolvarea unor substanțe (extrase din plante) în alcool sau în eter. ♦ (Fig.) Nuanță, culoare, coloratură. [< lat. tinctura, cf. fr. teinture].

TINCTÚRĂ s. f. 1. medicament lichid obținut prin dizolvarea în alcool sau eter a unor extrase din plante, din organe de animale sau din minerale. 2. (fig.) nuanță, culoare; coloratură. (< lat. tinctura)

TINCTÚRĂ ~i f. Preparat medicamentos lichid obținut dintr-un extract de plante dizolvat în alcool sau în eter. ~ de iod. [G.-D. tincturii; Sil. tinc-tu-] /<lat. tinctura, fr. tincture

tinctură f. 1. licoare colorantă preparată pentru vopsit; 2. coloare de care un obiect e impregnat: tinctură solidă; 3. soluțiune chimică: tinctură de iod, tincturi medicinale; 4. fig. cunoștință superficială, spoeală.

*tinctúră f., pl. ĭ (lat. tinctura). Licoare colorantă: tinctură pentru păr. Medicament lichid din substanța vegetală (maĭ rar animală saŭ minerală) disolvat în alcool (maĭ rar în eter): tinctură de ĭod.

TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].

TINCTURÁ vb. tr. 1. a da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți; a vopsi. 2. (fig.) a da culoare. (după fr. teinturier)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tinctúră (tinc-tu-) s. f., g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri

tinctúră s. f. (sil. tinc-), g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri

tincturá vb., ind. prez. 1 sg. tincturéz, 3 sg. tinctureáză


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tinctúră (-ri), s. f. – Medicament obținut prin dizolvarea în alcool a elementelor active dintr-o plantă. Lat. tinctura (sec. XIX).

Intrare: tinctură
tinctură substantiv feminin
  • silabație: tinc-
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tinctu
  • tinctura
plural
  • tincturi
  • tincturile
genitiv-dativ singular
  • tincturi
  • tincturii
plural
  • tincturi
  • tincturilor
vocativ singular
plural
Intrare: tinctura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tinctura
  • tincturare
  • tincturat
  • tincturatu‑
  • tincturând
  • tincturându‑
singular plural
  • tincturea
  • tincturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tincturez
(să)
  • tincturez
  • tincturam
  • tincturai
  • tincturasem
a II-a (tu)
  • tincturezi
(să)
  • tincturezi
  • tincturai
  • tincturași
  • tincturaseși
a III-a (el, ea)
  • tincturea
(să)
  • tinctureze
  • tinctura
  • tinctură
  • tincturase
plural I (noi)
  • tincturăm
(să)
  • tincturăm
  • tincturam
  • tincturarăm
  • tincturaserăm
  • tincturasem
a II-a (voi)
  • tincturați
(să)
  • tincturați
  • tincturați
  • tincturarăți
  • tincturaserăți
  • tincturaseți
a III-a (ei, ele)
  • tincturea
(să)
  • tinctureze
  • tincturau
  • tinctura
  • tincturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)