2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÉRMINUS s. n. Ultimul punct, capătul unei linii ferate, al unei linii de tramvai, de autobuz etc. – Cuv. lat.

terminus sni [At: VOICULESCU, P. II, 57 / E: lat, fr terminus] 1 Ultimul punct al unei căi de comunicație, al unui traseu de tramvai, de autobuz. 2 Demarcație (stâlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 3 Loc, punct etc. care marchează sfârșitul.

TÉRMINUS s. n. invar. Ultimul punct, capătul unei linii ferate, al unei linii de tramvai, de autobuz etc. – Cuv. lat.

TÉRMINUS s. n. invar. Capătul unei linii ferate sau al unui traseu de tramvai, de autobus etc. (Adjectival) Gară terminus. Punct terminus.

TÉRMINUS s.n. invar. 1. (Ist.) Demarcație (stâlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. Loc, punct etc care marchează sfârșitul, limita extremă. ♦ Ultimul punct al unei linii ferate, de tramvai etc.; stația ultimă; capăt. [< fr., lat. terminus].

TÉRMINUS s. n. inv. 1. demarcație (stâlp, stelă) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. loc, punct care marchează sfârșitul. ◊ punct final de oprire al unui mijloc de transport; stația ultimă; capăt. (< fr., lat. terminus)

TÉRMINUS adj. invar. și substantival (despre punctul de staționare a vehiculelor) Care constituie capătul unei căi de comunicație (linii ferate, de tramvai, de troleibuz, de autobuz). Stație ~. /<fr., lat. terminus

Terminus m. Mit. divinitate câmpenească ce prezida hotarele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Terminus, în mitologia romană, divinitate protectoare a haturilor dintre ogoare și a hotarelor în general.

Intrare: Terminus
Terminus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: terminus
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • terminus
  • terminusul
  • terminusu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • terminus
  • terminusului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

terminus

  • 1. Loc, punct etc care marchează sfârșitul, limita extremă.
    surse: DN
  • 2. istorie Demarcație (stâlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc.
    surse: DN

etimologie: