2 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

TEÁMĂ s. f. Stare de neliniște și de tulburare provocată de un pericol care te amenință, de un rău care ți se poate întâmpla; frică, teamăt. – Din teme (derivat regresiv).

TEÁMĂ s. f. Stare de neliniște și de tulburare provocată de un pericol care te amenință, de un rău care ți se poate întâmpla; frică, teamăt. – Din teme (derivat regresiv).

TEÁMĂ s. f. Stare de adîncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol care te amenință, de un rău care ți se poate întîmpla; frică. Vorbind, cu capul puțin înclinat pe un umăr, se uita c-un fel de teamă la Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 124. Fiecare avu aceeași impresie de teamă. CAMIL PETRESCU, U. N. 375. Vorbea ca niciodată, fără teamă. D. BOTEZ, F. S. 65. În ochii lui naivi și mari Citesc un gînd, o dulce teamă. IOSIF, PATR. 14. ◊ (Motivul se indică prin determinări introduse prin prep. «de», printr-un genitiv obiectiv sau printr-o propoziție secundară) Vorbi încet, ca și cum îi era teamă de ceva. SADOVEANU, O. VII 148. Îi era teamă să nu se trădeze. BART, E. 183. Vede-un băiet că se acățăra pe stîlpul porții de teama cînilor. CREANGĂ, P. 147. Bădiță cu peană verde, Mult mi-e teamă că te-oi pierde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ, mai rar cu verbul «a avea») Tremur atît de tare, îmi clănțăne dinții în așa fel, că mi-e teamă să nu simtă cei de lîngă mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 302. Îi era mereu teamă că își bate joc de sentimentele lui. REBREANU, R. I 174. De Zaharia nu avem teamă: Știe tot, dar nu crede nimica. CARAGIALE, O. I 120. Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece. EMINESCU, O. I 194. N-ai teamă de pedeapsa de care-o să ai parte Cînd te-i întoarce acasă ? ALECSANDRI, T. II 201.

Teamă ≠ curaj, temeritate

TEÁMĂ f. Stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol adevărat sau închipuit; frică. ◊ A avea (sau a-i fi) ~ de cineva sau de ceva a se teme de cineva sau de ceva. Mi-e ~ că... mi se pare că ...; e posibil să ... [G.-D. temei] /v. a se teme

teamă f. fapta de a se teme, sentiment de neliniște: să nu-ți fie teamă. [Lat. TIMA].

teámă f. fără pl. (subst. verbal d. a se teme). Frică, simțu celuĭ care se teme: mĭ-e teamă. V. temoare.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. V. speria, înspăimînta. Ca o umbră Strălucind argintiu în clara noapte S-apropie... O, nu te teme-mi zice. EMINESCU, O. IV 108. ◊ (Motivul fricii se indică prin determinări introduse prin prep. «de») Nu mă tem eu de blestem. BENIUC, V. 18. Nu mă tem de moarte, dimpotrivă. TOPÎRCEANU, B. 93. Se temea de asprimea tată-său. CREANGĂ, P. 89. (În proverbe și zicători) Apără-mă de găini, că de cîini nu mă tem, se spune despre cineva care se pretinde curajos, dar care dă semne de frică în fața celei mai mici primejdii. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopîrlă (= omul pățit e fricos). (Expr.) A se teme și de o umbră (sau de umbra lui) v. umbră. ◊ (Motivul fricii se indică printr-o completivă introdusă prin conj. «să» sau «că» ori printr-un verb la infinitiv) Singur am rămas de cînd te-ai dus Și mă tem să stau așa. D. BOTEZ, P. O. 44. Mă tem a-l mai privi: Azi, sarcastic, el ar fi Gata să-mi răspundă. COȘBUC, P. I 262. ◊ Tranz. (Rar) Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire ? EMINESCU, O. IV 108. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pentru» sau de propoziții completive introduse prin conj. «că» sau «să», indicînd motivul îngrijorării) A fi îngrijorat, a-și face griji. De ce se teme pentru ziua de mîine ? C. PETRESCU, C. V. 273. Ea numai pentru brîu se teme, Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brîul ei. COȘBUC, P. I 123. Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. ◊ Expr. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., mi-e teamă că... Bine-ar fi să fie cum credeți voi, fraților, dar mă tem că noi om rămînea cu vorbele și alții cu pămînturile. REBREANU, R. I 194. De le-oi mai pune pe jaratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș. ALECSANDRI, T. I 31. ◊ Tranz. (Complementul indică obiectul care deșteaptă îngrijorare) Femeia, încolțită de spaimă, a început să-i teamă viața. POPA, V. 313. Frică mi-i și de-mneavoastră și-mi tem spinarea. MIRONESCU, S. A. 90. «Vai, brîul meu ! – gemea copila. «Atît de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a !». COȘBUC, P. I 125. (Fig.) De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval. IOSIF, PATR. 7. (Expr.) A-și teme cojocul v. cojoc. 3. Tranz. A bănui, a suspecta, a fi gelos (pe cineva). Se măritase de multe ori și cum o luau bărbații, o și temeau. CAMILAR, N. II 33. A dus casă grea cu Catinca. Era rea de gură și-l temea. SADOVEANU, O. VIII 89. El se făcu dîrz, începînd a-și teme nevasta. ISPIRESCU, L. 385. Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. ALECSANDRI, P. P. 324.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem... = mi-e teamă că..., mi se pare că..., socotesc că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A fi gelos; a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie. – Lat. timĕre (= timere).

!téme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se téme, imperf. 3 sg. se temeá, perf. s. 1 sg. mă temúi; conj. prez. 3 să se teámă; ger. temấndu-se; part. temút

téme vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tem, imperf. 3 sg. temeá; perf. s. 1 sg. temúi; conj. prez. 3 sg. și pl. teámă; part. temút

TÉME s. v. creștet, sinciput, vertex.

TÉME vb. 1. a se speria, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târși. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora.

téme (-m, -mút), vb.1. A fi îngrijorat. – 2. A avea frică de... – 3. (Refl.) A-i fi frică, a simți teamă. – 4. (Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. – 5. (Refl.) A presimți, a prevedea. – Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it. temere, prov., sp., port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Pușcariu, Lr., 277, explică forma refl., prin influența sl. bojati se; dar cf. construcția sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor); netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător); teamă, s. f. (frică, neliniște, temoare), postverbal de la teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα); teamăt, s. n. (înv., teamă); temoare, s. f. (înv., teamă), cf. REW 8738; temut, adj. (care inspiră teamă); temut, s. n. (teamă, gelozie).

A TÉME tem tranz. pop. (soțul, soția) A bănui de infidelitate. /<lat. timere

Intrare: teamă
teamă
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tea teama
plural
genitiv-dativ singular temi temii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: teme
teme
verb (VT601)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) teme temere temut temând singular plural
teme temeți, temeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) tem (să) tem temeam temui temusem
a II-a (tu) temi (să) temi temeai temuși temuseși
a III-a (el, ea) teme (să) tea temea temu temuse
plural I (noi) temem (să) temem temeam temurăm temuserăm, temusem*
a II-a (voi) temeți (să) temeți temeați temurăți temuserăți, temuseți*
a III-a (ei, ele) tem (să) tea temeau temu temuseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)