tars sn [At: ANTROP. 34/7 / Pl: ~e, ~uri / E: lat tarsus, fr tarse] 1 Partea posterioară a scheletului labei piciorului, formată din șapte oase articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2 Partea terminală a piciorului insectelor, formată din 1 -5 articulații mici și terminată de obicei cu una sau cu două gheare. 3 Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor.

TARS s. n. Parte a labei piciorului formată din șapte oase dispuse pe două rînduri și articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului.

TARS s. n. Parte a labei piciorului formată din șapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. – Fr. tarse (din gr.).

TARS s.n. 1. (Anat.) Parte posterioară a labei piciorului, formată din șapte oase. 2. Schelet cartilaginos care menține pleoapa întinsă. 3. Parte terminală a piciorului la insecte. // (Și în forma tarso-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) tars (1)”, „tarsian”. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].

TARS¹ s. n. 1. parte posterioară a labei piciorului, formată din șapte oase. ◊ partea terminală a piciorului la insecte. 2. schelet fibrocartilaginos care menține pleoapa întinsă. (< fr. tarse)

TARS ~uri n. 1) anat. Parte posterioară a labei piciorului, situată între metatars și gambă, formată din șapte oase. 2) zool. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente. /<lat. tarsus, fr. tarse

*tars n., pl. urĭ (vgr. tarsós). Anat. Cele șapte oase care formează oasele tălpiĭ în apoĭa metatarsuluĭ.

TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

tarș smn vz târș²

tărș smn vz târș²

târj² smn vz târș²

târs smn vz târș²

târș² [At: LB / V: (reg) tarș, tărș, ~rj, ~rs, terci, terș, truș, turj, turș smn, ~ă sf / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: ns cf slv тръсъ, sv trš] 1 sm (Pop) Copac pipernicit Si: (reg) târșoi. 2 sm (Pop) Tufă (crescută între rădăcini și cioturi) Si: (reg) târșar (1). 3 sm (Pop; pex) Pădure tânără Si: (reg) huceag, huci, păhui¹. 4 sm (Buc; Ban; fig) Ființă care nu s-a dezvoltat fizic. 5 sm (Reg; pex; dep) Om scund și îndesat. 6 sm (Reg; pex; dep) Persoană cu înfățișare neplăcută. 7 sm (Reg) Specie de brad pitic. 8 sm (Bot; reg) Molid (Picea abies). 9 sm (Reg) Brad împodobit la anumite ocazii. 10 sm (Reg) Prăjină împodobită la vârf cu flori sau cu frunze, folosită de călușari. 11 sm (Pop) Mărăcine care se întrebuințează în îngrădituri primitive, ca arac etc. 12 sm (Reg; îe) A umbla cu ~ul după el A fi urmat pas cu pas de cineva. 13 sm (Reg; îe) A se ține ~ (sau cu ~ul) după cineva A se ține scai de cineva. 14 sm (Reg; îe) A-i pune (cuiva) ~ul de coadă A alunga pe cineva. 15 sm (Reg) Creangă rămuroasă pe care se scoate fânul din locurile neaccesibile pentrucar sau cămță. 16 sm (Reg) Obiect folosit la stână pentrua amesteca în lapte la fiert, pentrua strânge urda din zer. 17 sn (Reg; șîs mătură de -) Mătură mare de nuiele sau de mărăcini, folosită la măturatul curților sau al străzilor Si: (pop) târn¹ (3), (reg) târșar (3). 18 sn (Reg) Grapă de mărăcini. 19 sn (Îrg; mpl) Creangă uscată Si: vreasc. 20 sn (Reg; îf truș, turș) Bucată de lemn tăiată dintr-un trunchi² de copac. 21 sn (Reg; îaf) Trunchi² de copac tăiat. 22 sn (Reg; îaf) Lemn gros cu diametrul de aproximativ 12 cm. 23 sn (Reg; îe) A tăia (un copac) trușuri A tăia în bucăți (un copac). 24 sn (Reg) Morman. 25 sn (Reg; îf târj) Unealtă asemănătoare cu cociorva, cu care se împinge gunoiul oilor.

târș¹ [At: CADE / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: fo] 1-2 sn, i (Cuvânt care) redă zgomotul produs de târâtul picioarelor, al încălțămintei sau al altor obiecte. 3 sm (Reg) Papuc fără ștaif.

târșă³ sf vz târș²

terci² smn vz târș²

terș smn vz târș²

truș² snm vz târș²

turj sm, sn vz târș²

turș smn vz târș²

TÂRȘ, târși, s. m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

TÎRȘ, tîrși, s. m. 1. Copac (mai ales brad) pipernicit; p. ext. pădurice cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioate (v. huceag). Locurile sînt sădite cu vii și mai sus coasta e acoperită cu tîrși. SLAVICI, O. I 214. În locul celor mai multe păduri, podoaba pămîntului, n-au mai rămas decît tîrși. SEVASTOS, N. 332. 2. Cracă stufoasă pe care se clădesc căpițele de fîn sau din care se fac ocoale primitive pentru vite. Mi se pare că cu un tîrș de brad, în loc de mătură, făcui și ceva curățenie pe dinaintea ușii. HOGAȘ, M. N. 163. ♦ Cracă uscată, vreasc. – Pl. și: (n.) tîrșuri (CREANGĂ, O. A. 125).

TARSO- v. tars.

TARS³(O)- elem. „pleoapă”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)

TARS²(O)- elem. „tars¹ (1)”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)

TÂRȘ ~i m. pop. 1) Copac nedezvoltat și aproape uscat. 2) Pădure cu astfel de copaci. 3) Creangă ramificată, întrebuințată la îngrădituri provizorii și la clăditul scârtelor de paie sau de fân. [Pl. și târșuri] /cf. sl. trusu

târș n. Mold. 1. tufă spinoasă; 2. pl. vreascuri, vițe uscate: să strângem niște târșuri și să facem foc CR. [Serb. trs].

2) tîrș, interj. care arată zgomotu încălțămintelor tîrlite saŭ al uneĭ petre turtite aruncate pe o suprafață netedă.

1) tîrș m. (d. tîrș 2 și tîrșit, adică „crescut la pămînt”. Cp. și cu vgr. thýrsos, ramură de viță. Și sîrb. trš, a. î.). Est. Un fel de brad pitic care crește pe țancurile munților: acolo sus, în frig, îs numa tîrșĭ uscațĭ de vînturĭ și-ĭ cetina lor așa (roșcată). S. n., pl. urĭ. Vreascurĭ (de brad): să culegem niște tîrșurĭ și să facem foc (Cr.). Tîrn felezăŭ, mătură mare: grapa vine după plug să’ngroape sămînța cu niște tîrșurĭ de mărăcinĭ (Univ. 8 Sept. 1929; 4, 3).

tars s. n., pl. tarsuri

tars s. n., pl. tarsuri

tars s. n., pl. tarsuri

târș³ (mătură; grapă; vreasc; grămadă) (reg.) s. n., pl. târșuri

târș¹ (copac; lemn) (pop.) s. m., pl. târși

+târș² interj.

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. târșuri

târș¹(copac, lemn, creangă) (pop., reg.) s. m., pl. târși

târș (vreasc) s. n., pl. târșuri

târș (copac pipernicit) s. m., pl. târși

TÂRȘ s. v. brad roșu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.

tîrș s. v. GĂTEJ. MĂTUROI. MOLID. SURCEA. SURCICĂ. TÎRN. USCĂTURĂ. VREASC.

tîrș (-și), s. m. – 1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufișuri care rămîn la desțelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscături. Sl. trŭsĭ „lăstar” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs „viță-de-vie”, sb., slov. trš „buruiană, teren necultivat”. Modificarea pl. se explică pornind de la rezultatul *tîrs, care este normal, pl. tîrși. Este dubletul lui tîrsă, sf. (curătură, desțelenire; Mold., barbă încîlcită), cf. rut. tyrsa. – Der. tîrși, vb. (a defrișa, a desțeleni; a grebla, a grăpa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, făcută cu un smoc de mărăcini; tîrsi, vb. (a curăța un teren), în Trans.; tîrsoacă (var. tîrsoagă), s. f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barbă încîlcită); tîrșar, s. m. (arbust, tufă); tîrșîi (var. Mold. tîrși), vb. (a-și tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrș cu tîrî; tîrșiitură, s. f. (tîrîre); tîrșeală, s. f. (lașitate, teamă), fără îndoială de la tîrșî(i)t „josnic, decăzut” (după Vasiliu, GS, VII, 128. din țig. traš- „grijă”); tîrșelos, adj. (fricos, laș). Tîrșiță, s. f. (sapă) se află față de tîrș în aceeași poziție ca tîrnăcop față de tîrn; der. sa din sl. krušiti „a rupe” (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabilă. Troș (var. truș), s. m. (Munt., încălțăminte veche, uzată) trebuie să existe în loc de tîrș „papuc fără ștaif, tîrît” (după Scriban, legat de it. dialectal troš „cizmuliță”).

TARS-, v. TARSO-₁. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere în regiunea tarsiană; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a oaselor tarsului; ~ectopie (v. -ectopie), s. f., dislocare a tarsului.

târș, târși, s.m. – v. turș.

TARSO-₁ „tars, tarsian”. ◊ gr. tarsos „talpa piciorului” > fr. tarso-, germ. id., engl. id. > rom. tarso-. □ ~clast (v. -clast), s. n., aparat pentru redresarea ortopedică extemporanee a picioarelor strîmbe; ~clazie (v. -clazie), s. f., fracturare închisă a oaselor tarsiene; ~fimă (v. -fimă), s. f., tumoare a tarsului; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a articulației tarsului.

TARSO-₂ „pleoapă”. ◊ gr. tarsos „marginea pleoapei” > fr. tarso-, germ. id. > rom. tarso-. □ ~malacie (v. -malacie), s. f., ramolisment al pleoapei; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a pleoapei.

Tars, oraș în sud-estul Asiei Mici, capitala provinciei romane Cilicia, patria sf. apostol Pavel. Fiind o cetate autonomă cu drepturi romane speciale, Pavel se bucura de drepturile cetățenilor ei.

târș s. n. sg. 1. lehamite. 2. jenă.