tarbă sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~be / E: nct] (Reg; dep) Femeie ușuratică.

târbă sf [At: ALR II, 4083/353 / Pl: ? / E: ucr тирба] (Reg) Mâncare făcută din pâine uscată, presărată cu brânză și opărită cu apă Si: (reg) papară.

tárbă f., pl. e (orig. neșt.). Dun. de jos. Femeĭe ușuratică, poamă, tacîm. V. hanță.

tarbă, tarbe, s.f. (reg.) femeie ușuratică.

TARBA coincidențe: Tarba, calend. f., orig. din Persia, fără importanță; Tarbunis, b. illyr (OR I 526); celt. Tarbos (Bi A 26). Cf. srb.-cr. trba „burtă” (etim. Pașca). 1. – (Paș; Ard I; Bz); – Tarbă, I. (Drag 309); – N. (Șchei III). 2. Tarbu (Bi A 26); Tarbâscu (ib.). 3. Tîrb/u, ard. (Paș); -ești s. 4. Tarbulul, (17 A II 233); Tarbolescu = Tarbelescu (Hur 98, 102); Tărbălescu, act. 5. Cu grafia ăr > râ: Trăbuțul, V., mold. (Sd XI 87) și Trăbeca (16 B VI 338; AO X 128).