TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. – Onomatopee.

TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. – Onomatopee.

TA interj. (Repetat de trei ori) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimînd de obicei nerăbdarea interlocutorului și dorința lui de a întrerupe. Ta-ta-ta!... Ai început să mă înveți pe mine, ce e și ce nu e în interesul gazetei. C. PETRESCU, C. V. 339.

ta pron. posesiv, V. tăŭ 2.

TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt). 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

TANTÁL s. n. Element chimic metalic, foarte ductil și maleabil, folosit mai ales la confecționarea pieselor de laborator.

TĂU², TA, tăi, tale, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv prin alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul; de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate: a) (adjectiv) Vinul de la Pîhnești numai eu îl beau cînd poposesc în casa ta. SADOVEANU, N. P. 229. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170; b) (pronume) Să închinăm și să ciocnim cupele noastre. A mea de corn ars și prost. A ta de aur bătut cu mărgăritare. C. PETRESCU, R. DR. 11. Să știu eu atunci, de-oi ajunge cu sănătate, ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. Ce bulendre-s aiste? – Ale mele! -... Ale tale? ALECSANDRI, T. I 327. (Expr.) (Imprecație) Al meu (al tău, al lui etc.) e dracul = mă (te, îl etc.) ia dracul Dacă se rătăcește vreunul sau i se întîmplă ceva, al tău e dracul. PAS, Z. I 257. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) (Adjectiv) Uite, aici e Elisabeta, nevasta ta, cu toți copiii tăi. SAHIA, N. 53. Ziceau boierii: tatăl tău de aci înainte e bătrîn. ISPIRESCU, L. 3. Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. CREANGĂ, P. 193. ◊ (Enclitic; numai la sg., însoțind un nume de rudenie sau un nume care indică orice raporturi sociale) Eu, mîndruță, nu-s de vină, Că-i de vină maică-ta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. b) (Pronume) Tot vei fi odată, zău, Tu a mea și eu al tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 60. (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii ei. Tu te găsești sănătos între ai tăi, înfășurat de dragoste. SAHIA, N. 53. Deseară vin la voi, Copiliță hăi! Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Indică apartenența) Care ține de persoana căreia i se adresează vorbitorul; propriu, caracteristic acestei persoane: a) (adjectiv) Cetesc în ochii tăi că ești neînduplecat. SADOVEANU, N. P. 34. Atîta am vrut să aflu din gura ta. CREANGĂ, P. 206. Tresar la pasul tău, cînd treci. EMINESCU, O. I 211. Adă-mi fața ta voioasă Ș-ai tăi ochi de dizmierdat. ALECSANDRI, P. I 9; b) (pronume) Ideile mele cu ale tale nu se potrivesc. (La f. pl.) Treburile, preocupările (obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. Te gîndești numai la ale tale. (Expr.) A rămîne (sau a fi) pe-a ta = a rămîne (a fi) așa cum vrei tu, așa cum zici tu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) În călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni dar să te ferești de omul roș. CREANGĂ, P. 198. În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. Zmeule, a sunat ora sfîrșitului tău de pe lumea asta. ALECSANDRI, T. I 465. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172.

ȚA interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă caprele și oile. Mă aplec pe vine-n jos: «Ța-ța!», și chem căprița cu mîna, parcă aș vrea să-i dau tărîțe. CARAGIALE, M. 8.

TANTÁL s.n. Element chimic, metal rar, cenușiu, lucios, foarte dur, ductil și maleabil, care se află în unele minerale rare. [Var. tantaliu s.n. / cf. fr. tantale, it. tantalio].

TANTÁLIU s.n. v. tantal.

TANTÁL¹ s. n. metal rar, cenușiu, lucios, dur, ductil și maleabil, foarte rezistent. (< fr. tantale)

TANTÁL n. Metal dur, cenușiu, lucios, maleabil și foarte rezistent la coroziune, întrebuințat în medicină, în energetica nucleară și la obținerea aliajelor. /<fr. tantale

TĂU³ ta (tăi, tále) adj. pos. 1) Care aparține celui căruia i se adresează vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se află în anumite relații (de prietenie, de înrudire) cu cel căruia i se adresează vorbitorul. Prietenul tău. 3) Care este realizat de cel cu care vorbește cineva. Călătoriile tale. ◊ Fie pe a ta fie așa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua

TĂU² ta (tăi, tále) pron. pos. (precedat de articole al, a, ai, ale Înlocuiește numele obiectului posedat de interlocutor, înlocuind, totodată, și numele acestuia). ◊ Ai tăi cei apropiați ție; familia. Al tău soțul tău. Ale tale cele care privesc persoana căreia i se adresează vorbitorul. /<lat. tuus, tua

ȚA interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema sau a alunga caprele sau oile). /Onomat.

tău (teu) pr. ce ține de tine. [Lat. TUUS].

ța! Mold. int. de mânat boul (din stânga): ța! măi Prian! AL. [Onomatopee].