3 intrări

Articole pe această temă:

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

SPÚMĂ, spume, s. f. (La sg. și la pl. cu aceeași valoare) 1. Strat albicios care conține bule de aer și care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem format dintr-un lichid în care sînt răspîndite bule de gaz separate între ele prin straturi foarte subțiri din lichidul respectiv. Spuma albă încalecă molcom răsturnarea valurilor. RALEA, O. 35. [Oltul] se năpustea după rădvan și se frîngea de mal, plin de turbare și de spumă. GALACTION, O. I 74. Sub o rîpă stearpă, pe un rîu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume. BOLINTINEANU, O. 58. Iată plutind pe-a mării spume O sprintenă corvetă. ALECSANDRI, P. A. 110. ◊ Fig. Spicurile ierbii și spuma miilor de flori de cîmp... fierbea domol la adierea vîntului. GALACTION, O. I 39. Lunca... era albă și trandafirie de spuma florilor de cireși și de caiși. I. BOTEZ, ȘC. 76. Iar luna zîmbitoare, și tainică, și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa balaie în el se oglindea. ALECSANDRI, P. I 236. ◊ (În metafore și comparații) Împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii. EMINESCU, N. 4. Mîndru ciobănel, Tras printr-un inel. Fețișoara lui, Spuma laptelui. ALECSANDRI, P. P. 3. (Sugerînd delicatețea, frăgezimea) Hainele, ca spuma, Le-am țesut cu mîna mea. COȘBUC, P. I 238. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede că este) mai bun, mai ales. 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente în timpul fierberii (și care de obicei se îndepărtează). Spuma de pe supă. Spuma de la dulceață. 3. Clăbuc de săpun. ◊ Praf de spumă v. praf. ♦ Clăbuc de sudoare. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară Și pe cai în spume ce ca vîntul zboară. BOLINTINEANU, O. 10. ♦ Clăbuc de salivă. O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te voi vedea... Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ◊ Expr. (Despre persoane) A face spumă (sau spume) la gură = a avea salivație abundentă (de prea multă vorbă, de furie etc.). Turbează bancherii Și regii de trusturi fac spume la gură. DEȘLIU, G. 55. Amețit de-atîta tocmeală... De făcuse... spume chiar la gură. CONTEMPORANUL, III 206. Nenorocitul domn... spume făcea la gură. NEGRUZZI, S. I 165. 4. (Numai în expr.) Spumă-de-mare = mineral din grupul silicaților de magneziu, albicios, ușor și poros, din care se fac pipe și alte obiecte. De cîteva zile încerca să se obicinuiască să tragă dintr-o lulea cît un degetar, de spumă-de-mare. CAMIL PETRESCU, O. II 347. (Eliptic) Erich își aprinse pipa sa de spumă. SLAVICI, la TDRG.

SPÚMĂ ~e f. 1) Înveliș (albicios) de bășicuțe de aer, care apare la suprafața unui lichid agitat sau a celui care fierbe sau fermentează. ~a mării. ~ de bere.Ca ~a laptelui foarte bun. A face ~ a spumega. 2) Clăbuci de săpun, de sudoare sau de salivă. ◊ Cal în ~e cal înspumat. A face ~ (sau ~e) la gură a) a scoate salivă abundentă (vorbind foarte mult); b) a vorbi cu întărâtare; c) a fi foarte furios. 3) fig. Totalitate a elementelor degradate ale unei societăți; drojdie; pleavă. [G.-D. spumei] /<lat. spuma

spumă f. 1. eflorescență albicioasă ce se formează pe un lichid agitat sau în fierbere; spumă de mare, piatră din care se fac obiecte de lux; 2. balele unor animale: face spume la gură; 3. sudoare ce se grămădește pe corpul unui cal: fugarul alb de spume AL.; 4. fig. partea coruptă și depravată a unei societăți: spuma asta ’nveninată, astă plebe, ăst gunoiu EM. [Lat. SPUMA].

spúmă f., pl. e (lat. spûma, it. spuma, pv. sp. pg. espuma și [d. vgerm. scûm, ngerm. schaum] escuma, fr. écume, it. schiuma). Mulțime de beșicuțe de aer care se fac la suprafața unuĭ lichid agitat orĭ în ferbere (valurile, berea cînd o torni, balele saŭ sudoarea unuĭ cal, apa cu săpun cînd te speli ș. a.). Fig. Pleavă, drojdie, gunoĭ social (ca spuma care se aruncă de la bucate): spumă înveninată (EM.). A face spume la gură, a vorbi cu mare furie. Spumă de mare, magnezită.

SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

SPUMÁ, spumez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri) A face spumă, a spumega. [Apele] veneau vijelioase, sunînd bolovani, spumînd, sărind în arcuri, căzînd mlădioase în volburi, într-o larmă măreață. SADOVEANU, O. VIII 245. Valurile se ridicară, se spumară. BOLINTINEANU, O. 270. 2. Intranz. (Mai ales despre cai) A se acoperi de spumă, a face clăbuci; a spumega. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. ◊ Expr. (Despre oameni) A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi mînios din cale-afară. El spumează și toarnă de ciudă un monolog enorm. CARAGIALE, O. III 14.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spúmă s. f., g.-d. art. spúmei; pl. spúme

spúmă s. f., g.-d. art. spúmei; pl. spúme

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre

spumá vb., ind. prez. 1 sg. spuméz, 3 sg. și pl. spumeáză

spúmă-de-máre s. f., art. spúma-de-máre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPÚMĂ s. v. burete, caimac, elită, floare, lamură, smântână.

SPÚMĂ s. 1. clăbuc, (reg.) săpun, săpuneală. (Face ~ când se spală.) 2. (mai ales la pl.) clăbuc, (reg.) sclăbuc. (Face ~ la gură când vorbește.) 3. (GEOL.) spumă-de-mare = piatră ponce, (înv.) piatră spumoasă.

SPU s. 1. clăbuc, (reg.) săpun, săpuneală. (Face ~ cînd se spală.) 2. clăbuc, (reg.) sclăbuc. (Face ~ la gură cînd vorbește.) 3. (GEOL.) spumă-de-mare = piatră ponce, (înv.) piatră spumoasă.

spu s. v. BURETE. CAIMAC. ELITĂ. FLOARE. LAMURĂ. SMÎNTÎNĂ.

SPUMÁ vb. a spumega, (rar) a clăbuci. (Valurile ~; caii ~.)

SPUMA-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

arată toate definițiile

Intrare: spumă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spu
  • spuma
plural
  • spume
  • spumele
genitiv-dativ singular
  • spume
  • spumei
plural
  • spume
  • spumelor
vocativ singular
plural
Intrare: spuma
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spuma
  • spumare
  • spumat
  • spumatu‑
  • spumând
  • spumându‑
singular plural
  • spumea
  • spumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spumez
(să)
  • spumez
  • spumam
  • spumai
  • spumasem
a II-a (tu)
  • spumezi
(să)
  • spumezi
  • spumai
  • spumași
  • spumaseși
a III-a (el, ea)
  • spumea
(să)
  • spumeze
  • spuma
  • spumă
  • spumase
plural I (noi)
  • spumăm
(să)
  • spumăm
  • spumam
  • spumarăm
  • spumaserăm
  • spumasem
a II-a (voi)
  • spumați
(să)
  • spumați
  • spumați
  • spumarăți
  • spumaserăți
  • spumaseți
a III-a (ei, ele)
  • spumea
(să)
  • spumeze
  • spumau
  • spuma
  • spumaseră
Intrare: spumă-de-mare
spumă-de-mare substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spumă-de-mare
  • spuma-de-mare
plural
  • spume-de-mare
  • spumele-de-mare
genitiv-dativ singular
  • spume-de-mare
  • spumei-de-mare
plural
  • spume-de-mare
  • spumelor-de-mare
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)