35 de definiții pentru soartă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOARTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

soartă sf [At: PSALT. 272 / V: sorț sm, (îvp) ~te, (înv) sort sm, sorte sf, (reg) șo~ / G-D: sorții, ~tei / Pl: sorți / E: ml sors, -tis] 1 Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și implacabil tot ce se petrece în viața omului Si: destin (1), fatalitate (1), menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predestinație, (îvp) striște, (pop) dat2 (7), făcut, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisă2 (8), soroc, stea, (îrg) sorocire, (înv) preursire, preursită, ursitoare, (grî) proorizmos, (reg) ursă, urseală, (îvr) prodată. 2 Împrejurare în care se află sau se va afla o persoană, o comunitate la un moment dat. 3 Curs al evenimentelor importante din viața (sau dintr-o parte a vieții) unei persoane Si: destin (4), sortire (1). 4 (Rar; îe) A se împăca (sau a fi împăcat) cu ~ta (sa) A se resemna. 5 (Rar) Desfășurare a unei acțiuni. 6 (Rar) Deznodământ (2). 7 (Mpl; de obicei îf sorț) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție etc. prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unui bilet etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților. 8 (Mpl; îf sorț) Zar, bilet etc. folosit la sorți (7). 9 (Îe) A trage la sorți, (înv) a trage la ~ , a trage sorți, (îvp) a sau a-și arunca sorți ori sorții A hotărî prin procedeul sorților (7) o alegere, o împărțire, o desemnare etc. 10 (Îae) A participa ca parte interesată la operația sorților (7). 11 (Pop; îe) A trage la sorți, a cădea (sau a ieși) cineva la sorți, (rar) a trage sorții sau sorțul ori sorț, (înv) a ieși sorțul pentru cineva A recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților (7). 12 (Pop; îe) A trage cu sorții A prezice prin sorți (7). 13 (Pop; îe) A cădea (sau a ieși) cineva la sorți, a cădea ~ta pe cineva, (pop) a pica sorțul pe cineva, (înv) a ieși sorțul cuiva, a-i cădea cuiva sorții sau ~ta, a-i ieși cuiva sorțul A fi ales, desemnat etc. prin sistemul sorților (7). 14 (Îe) A se alege sorții A se ajunge la un deznodământ. 15 (Pop; construit cu pp „la”, îf sorț) Recrutare prin sistemul sorților (7). 16 (Reg; îf sorț) Citație la recrutare. 17 (Îvp; îf sorț) Porțiune de pământ care se repatizează prin tragere la sorți. 18 (Reg) Porțiune dintr-un parchet de pădure repartizată cuiva. 19 (Reg; îf ~te) Loc în pădure de unde se dau lemnele la vale. 20 (Reg; îf ~te) Loc în arătură lung și îngust. 21 (Reg; lpl; îf sorț) Cuvinte, fraze fără înțeles folosite în formulele de eliminare la jocurile de copii. 22 (Mpl; udp „de”; îf sorț) Șansă. 23 (Lpl; îf sorț; îs) Sorți de izbândă Posibilități de reușită. 24 (Pop) Placentă. 25 (Pop; îe) A fi plin (sau a se face ori a se umple) ~ A se uda foarte tare, până la piele.

SOARTĂ, sorți, s. f. 1. (În concepțiile mistice) Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște irevocabil, fatal, toate acțiunile și întâmplările din viața oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viața (sau o parte a vieții) unei ființe (umane); condiție de viață. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SOARTĂ, sorți, s. f. (Și în forma soarte) 1. (La origine, în concepțiile mistice) Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; ceea ce se crede că îi este hărăzit cuiva în viață, independent de voința lui; destin, fatalitate, noroc; (popular) dată, scrisă, ursită. O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi! SADOVEANU, E. 104. Ea lupte-se cum biet o ști, C-așa ne dete soartea, Că și noi ne-am luptat pe-aci Cu greul și cu moartea. COȘBUC, P. II 59. Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpînește raza ta și geniul morții. EMINESCU, O. I 130. Fugi de aceste locuri și mă părăsește soartei mele nenorocite. ALECSANDRI, T. I 436. 2. Condiție de viață, stare, împrejurare, situație (bună sau rea) în care se află cineva. V. viitor. Eu n-am uitat, fiindcă era soarta mea în joc. C. PETRESCU, C. V. 105. Fii bărbat în orice soartă; și-n cădere și-n izbîndă, Privind cu sîngele rece la răsplată sau osîndă. HASDEU, R. V. 156. Ascultă: fii blîndă și-nțeleaptă. O soartă strălucită la mine te așteaptă. ALECSANDRI, T. II 263. Nu știu dacă ideea cea dintîi... ar fi fost aceea de a îmbunătăți soarta locuitorilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 150. Soarta părinților noștri a pregătit pe a noastră; instituțiile lor sînt baza instituțiilor noastre. BĂLCESCU, O. I 7. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodămînt. La Stalingrad... s-a hotărît soarta ultimului război mondial. STANCU, U.R.S.S. 215. 3. (Învechit și regional, numai în expr.) A trage sorțile = a trage la sorți, v. sorț. – Variantă: soarte s. f.

SOARTĂ sorți f. 1) (în concepții mistice) Forță supranaturală despre care se crede că determina desfășurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ◊ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acțiuni; deznodământ. [G.-D. sorții] /<lat. sors,~tis

soartă f. 1. destin, considerat drept cauza diferitelor evenimente ale vieții: a-și plânge soarta; 2. efectul destinului, stare bună sau rea: a-și îmbunătăți soarta; 3. hazard care decide ceva: a trage la sorți; 4. pl. parte: de om avea sorți cu noroc AL.; 5. locul sau casa în care stă fătul în pântecele mă-sei: soarta vacei se îngroapă la izvor spre a avea lapte cu îmbelșugare. [Lat. SORTEM].

soártă f., pl. e și sorțĭ (din maĭ vechĭu, azĭ Trans., soarte, pl. sorțĭ, d. lat. sŏrs, sŏrtis, it. pg. sorte, pv. fr. cat. sort, sp. suerte. V. sorț). Vechĭ. Sorț: după soarte împărți D-zeŭ limbi(lor) pămîntul, în mînile tale sorțile mele (Cor. Ps. 77,54 și 30,16). Lucru obținut pin sorț. În soarte, la sorțĭ, pin sorțĭ. Azĭ. Destin, ursită: o soartă amară, grea, fericită. Pop. Rar. Placentă, membrana care acopere fătu. Soarta armelor, hotărîrea lucrurilor pin războĭ: așa a fost soarta armelor. V. noroc, menire, fatalitate.

SOARTE s. f. v. soartă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

soartă (destin, placentă) s. f., g.-d. art. sorții/soartei (mai ales în: în/la voia ~); pl. sorți

soartă s. f., g.-d. art. sorții (în expr. și: soartei); pl. sorți

soartă s. f., g.-d. art. sorții; pl. sorți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SOARTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârșit. (~ bătăliei s-a decis.)

SOARTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodămînt, sfîrșit. (~ bătăliei s-a decis.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

soarte (-orți), s. f.1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanță, stare, condiție. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operație magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – Var. soartă. Mr. soarte „placentă”, megl. sorți. Lat. sǒrtem (Pușcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se folosește mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorți (var. însorți), vb. (a arunca sorții; a face vrăji); sorțar, s. m. (persoană care a tras la sorți pentru serviciul militar); sorțaș, s. m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta „placentă” (Capidan, Raporturile, 228).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AUDACES FORTUNA IUVAT (lat.) norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți – Vergiliu, „Eneida”, X, 284: „Audentes fortuna iuvat”.

FORTES[1] FORTUNA ADIUVAT (lat.) norocul (soarta)[2] ajută pe cei tari – Terențiu, „Phornio”, act. I, scena 4, 25. V. și Audaces fortuna iuvat.

  1. Sunt corecte ambele forme (acuzativ plural): fortīs (după Terențiu) și fortēs (după Pliniu cel Tânăr) — Octavian Mocanu
  2. îi — Octavian Mocanu

FORTUNA MULTIS DAT NIMIS, SATIS NULLI (lat.) multora soarta le dă prea mult, nimănui destul (cât i-ar trebui) – Martial, „Epigrammata”, 12, 10, 2.

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cărțile își au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Încăpute pe mâna cititorului, cărțile își au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el însuși o soartă tristă, întrucât cartea sa de prozodie a fost dată uitării, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.

Audaces fortuna iuvat (lat. „Pe cei îndrăzneți îi ajută norocul”) – variantă populară, după un hemistih din Eneida lui Vergiliu (cartea X, versul 284). Textul original este Audentes fortuna iuvat, avînd același înțeles. Vergiliu aduce un elogiu temerității, eroii lui secotind că zeii îi iubesc și îi ocrotesc pe cutezători. De aceea fortuna îi însoțește pretutindeni și-i ajută în isprăvile lor. Se știe că Fortuna, la romani, era zeița norocului. La rîndul său, versul lui Vergiliu, pornind cu tot curajul să călătorească pe foarte diferite meridiane, a avut norocul să placă și să fie încetățenit pretutindeni. Ceva mai mult: a găsit și „părinți adoptivi”. Poetul german Schiller, în drama Wilhelm Tell (act. I, sc. 2), a confirmat că Dem Mutigen hilft Gott (celui îndrăzneț îi ajută Dumnezeu), iar scriitorul francez Crébillon, în piesa Xerxes (act. I, sc. 1) a parafrazat: Laudace a fait les rois (Îndrăzneala a făcut regi). Cei ce evită folosirea expresiei, socotind că ar fi greșit să ne bizuim pe colaborarea norocului, săvîrșesc ei înșiși o greșeală, deoarece aici cuvîntul noroc are înțeles de succes, de izbîndă a celor îndrăzneți. Așadar, cînd se ivește un prilej potrivit pentru audaces fortuna iuvat,… îndrăzniți! LIT.

Fortes fortuna adiuvat (lat. „Pe cei puternici norocul îi ajută”) – versul 32 din comedia Formio de Terențiu (respectiv act. I, sc. 4). Tînărul Antipho așteaptă cu îngrijorare întoarcerea tatălui său, întrucît în lipsa acestuia s-a căsătorit cu o fată simplă din popor. Sclavul Geta îi spune atunci lui Antipho, stăpînul său, să fie cu luare aminte, căci norocul îi ajută pe cei viteji. Versul lui Terențiu e o variantă a expresiei Audaces fortuna iuvat, cu o singură schimbare: fortes (cei puternici) în loc de audaces (cei îndrăzneți). Vezi la litera A: Audaces

Habent sua fata libelli (lat. „Cărțile își au destinul lor”) – versul 258 din cartea de prozodie De litteris, syllabis, pedibus et metris a lui Terentianus Maurus, un gramatic latin care a trăit în secolul al III-lea î.e.n. În continuare, el precizează că destinul cărților „depinde de felul cum sînt primite de cititori”. Chiar cartea lui a verificat acest adevăr, deoarece n-a avut viață lungă. Iar autorul ei a fost multă vreme deposedat și de singurul vers care a supraviețuit, acest habent sua fata libelli, atribuit rînd pe rînd cînd lui Ovidiu, cînd lui Horațiu, cînd lui Martial. S-ar putea deci spune și despre autori „habent sua fata”. De altfel, în aplicarea versului, cîmpul nu-i deloc limitat la cărți. Turgheniev, bunăoară, în Trei portrete, scrie: „Conversațiile au, ca și cărțile, și ca și toate lucrurile de pe lume, destinul lor”. Mihail Sadoveanu, într-un articol intitulat „Laudă cărții”, scria: „Sînt cărți și cărți. Unele sînt destinate pieirii chiar dintru început, căci nu-s lumină din lumina umanității. Altele sînt destinate să supraviețuiască atît cît va mai fi om trăitor sub soare: în acestea se cuprind aspirațiile și idealurile generațiilor, acestea sînt meștenirea noastră cea mai bună”… LIT.

Sic erat in fatis! (lat. „Așa i-a fost soarta!”) – Ovidiu, Fastele (I, 481). Carmenta, prezicătoarea din Arcadia, numită astfel pentru că dădea oracole în versuri (carmen însemna în latinește „poezie”), îi prorocește fiului ei Evandru perspective amenințătoare. Dar: „oprește-ți plînsul! Soarta dator ești bărbătește s-o-nduri/ Astfel scris ți-a fost!” Expresia servește învinșilor ca explicație și fataliștilor ca resemnare. Vezi și: Ut fata trahunt. LIT.

Ut fata trahunt (lat. „Cum vrea soarta”) – Sensul este: la voia întîmplării, ce-o fi să fie. Astăzi se citează mai mult în sens ironic. Vezi și: „Sic erat in fatis!

Intrare: soartă
soartă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soartă
  • soarta
plural
  • sorți
  • sorțile
genitiv-dativ singular
  • sorți
  • sorții
plural
  • sorți
  • sorților
vocativ singular
plural
soartă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR, DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soartă
  • soarta
plural
  • soarte
  • soartele
genitiv-dativ singular
  • soarte
  • soartei
plural
  • soarte
  • soartelor
vocativ singular
plural
șoartă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sorte
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F118)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soarte
  • soartea
plural
  • sorți
  • sorțile
genitiv-dativ singular
  • sorți
  • sorții
plural
  • sorți
  • sorților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

soartă, sorțisubstantiv feminin

  • 1. în superstiții Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață. DEX '09 DLRLC
    • format_quote O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi! SADOVEANU, E. 104. DLRLC
    • format_quote Ea lupte-se cum biet o ști, C-așa ne dete soartea, Că și noi ne-am luptat pe-aci Cu greul și cu moartea. COȘBUC, P. II 59. DLRLC
    • format_quote Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpînește raza ta și geniul morții. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
    • format_quote Fugi de aceste locuri și mă părăsește soartei mele nenorocite. ALECSANDRI, T. I 436. DLRLC
  • 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Eu n-am uitat, fiindcă era soarta mea în joc. C. PETRESCU, C. V. 105. DLRLC
    • format_quote Fii bărbat în orice soartă; și-n cădere și-n izbîndă, Privind cu sîngele rece la răsplată sau osîndă. HASDEU, R. V. 156. DLRLC
    • format_quote Ascultă: fii blîndă și-nțeleaptă. O soartă strălucită la mine te așteaptă. ALECSANDRI, T. II 263. DLRLC
    • format_quote Nu știu dacă ideea cea dintîi... ar fi fost aceea de a îmbunătăți soarta locuitorilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 150. DLRLC
    • format_quote Soarta părinților noștri a pregătit pe a noastră; instituțiile lor sînt baza instituțiilor noastre. BĂLCESCU, O. I 7. DLRLC
    • 2.1. Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La Stalingrad... s-a hotărît soarta ultimului război mondial. STANCU, U.R.S.S. 215. DLRLC
    • chat_bubble În voia soartei = la întâmplare. NODEX
  • chat_bubble învechit regional A trage sorțile = a trage la sorți, DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.