Siva f. alt nume dat Vasilcăi. [Scurtare din Vasiva].

Siva f. una din zeitățile trinitătii indiene.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv.

siv, ~ă a [At: BOLINTINEANU, O. 284 / Pl: ~i, ~e / E: bg siv] (Reg) 1 De culoare cenușie. 2 (D. părul oamenilor) Cărunt.

șiba¹ [At: CIUPALĂ, T. 238 / E: ger schiebe (Imt al lui schieben „a împinge”)] (Reg) 1-2 sn, i (Cuvânt folosit de muncitorii forestieri, prin care se) exprimă comanda ca buștenii să fie târâți cu ajutoml țapinelor Si: (reg) șuba¹ (1-2). 3 av (Îe) A-l da (sau a-l lua) ~ A-l împinge târâș. 4 av (Îe) A se duce ~ A aluneca (4).

șiba² vt [At: CIUPALĂ, T. 226 / V: (reg) șiva / Pzi: ~bez / E: ns cf șiba¹] (Reg;i. bușteni) A târî cu ajutorul țapinelor Si: (reg) a șuba², a șubui (1).

șiva v vz șiba²

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., scr. siv.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. Balcanii pe care în zilele cu cer limpede... îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase, sive, grive, pleșuve. STANCU, D. 193. Pe pod, morarul fereca piatra: Barbă sivă, sprîncene de mușchi uscat, nasul, cioc de cucuvaie. GALACTION, O. I. 47. Se apucase să-și boiască favoritele cele sive. BOLINTINEANU, O. 284.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Bg., sb. siv.

siv a. cenușiu: pată sivă la vite. [Slav. SIVŬ].

siv, -ă adj. (vsl. bg. sivŭ, cenușiŭ). Munt. Cenușiŭ, sein: o rîmătoare la păr sivă (Mon. Of. 15 Ian. 1865. V. și Tkt.).

siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sivă, pl. sive

siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sivă, pl. sive

siv adj. m., pl. sivi; f. sg. sivă, pl. sive

SIV adj. v. cărunt, cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

siv adj. v. CĂRUNT. CENUȘIU. FUMURIU. GRI. PLUMBURIU. SUR.

siv (-vă), adj. – Gri. Sl. sivŭ (Tiktin; Conev 77), cf. bg., sb., cr. siv și sein.

șiba, șibez, vb. I (reg.; despe butuci) a târî cu ajutorul țapinelor; a șuba.

șiba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie târât cu ajutorul țapinelor; șuba!

Șiva, (în hinduism) zeu principal în panteonul hinduist, care întruchipează forța distructivă a naturii sau, în același timp, și forța ei creatoare eternă. De obicei este reprezentat sub forme înspăimântătoare, cu trei ochi, cu trupul înfășurat de șerpi și cu cranii în jurul gâtului. Împreună cu Brahma și Vișnu alcătuiește trinitatea hinduistă.

Siv, -a, -oi, -u v. Iosif I 10.