SCOBI, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

scobi^1[1] [At: PO 271 / Pzi: ~besc / E: scoabă²] 1 vt (Fșa; c. i. suprafața unor materiale dure) A executa (mici) adâncituri, șanțuri, crestături etc. cu ajutorul unor instrumente cu vârful ascuțit, prin batere, prin mijloace chimice etc., pentru a da materialului un anumit aspect (finit, utilitar, artistic) Vz săpa. 2 vt (Rar; spc) A scrijeli (1). 3 vt (Asr; spc) A sculpta (1). 4 vt (Spc; c. i. materiale dure) A scoate porțiuni de pe una dintre suprafețele de prelucrat pătrunzând (cât mai) adânc în interior, pentru a da materialului o formă concavă. 5 vt (Pex c. i. materiale dure) A realiza prin tăiere, prin așchiere etc., în formă concavă. 6 vr (Fig; rar; d. obraz) A lua o formă concavă, suptă. 7 vt (C. i. materiale de obicei dure) A face o gaură, o scobitură. 8 vt (Pex) A face să fie gol pe dinăuntru prin executare de scobituri (repetate) Si: a găuri. 9 vt (D. agenții fizici) A distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de adâncire, de săpare. 10 vt (Reg; d. păsări, c. i. fructe) A ciuguli (1). 11 vt (Îrg; pex; c. i. elemente componente ale unui ansamblu) A scoate, a desprinde, a disloca din locul unde se află fixat, cu ajutorul a ceva ascuțit. 12 vt (Trs; Mol; cu complementul „alune”) A dezghioca (2) (cu ajutorul cuțitului). 13 vt (C. i. gropi, șanțuri, excavații etc. sau, pex, construcții care implică săpături) A executa prin dislocarea și scoaterea unui volum de pământ, de roci etc. 14 vr (Rar; fig) A se adânci (2). 15 vi (D. ființe) A introduce în ceva un obiect, un dispozitiv, un organ etc. ascuțit pentru a găsi, pentru a constata, pentru a scoate. 16 vr (Fam; d. oameni) A se scotoci (1) (în buzunar, în portofel etc.) 17 vt (Rar) A râcâi¹ sau a răzui (1) pentru a curăța, pentru a desfunda. 18-19 vrt A-și introduce degetele sau un obiect (ascuțit, subțire) în nas, în gură în urechi (pentru a curăța, pentru a înlătura senzația de mâncărime etc.). 20-21 vti (Îlav) Cât te-ai ~ în măsea ori cât te ~bești sau până ~bești în(tr-un) dinte (Foarte) repede. 22 vt (Îe) A-și ~ dinții cu cineva A vorbi pe cineva de rău. corectat(ă)

SCOBI, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

SCOBI, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. A face o gaură, o adîncitură în ceva (tăind sau desprinzînd materialul cu o unealtă). Pe urmă se băgau iar în șopronul lor și scobeau lemne și le încondeiau cu un cui înroșit în foc. PAS, Z. I 159. Puse de scobi, într-un munte de cremene ce era acolo, un sălaș, numai bun pentru astfel de pîrdalnică de fiară sălbatică. ISPIRESCU, U. 116. Harap-Alb... găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș. CREANGĂ, P. 238. ◊ (Subiectul este o forță a naturii) Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. Înaintăm prin strîmtoarea aceasta întunecoasă, pe fundul căreia Jiul curge ca pe un jgheab scobit în stînci. VLAHUȚĂ, O. A. II 136. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița. RUSSO, O. 155. ◊ Refl. pas. Pe cît jos se scobește stînca, Pe-atît se-mpodobește sus. CARAGIALE, O. III 123. ♦ A sculpta, a grava. Citim, scobit în litere mari, numele lui Grigore Cornescu. ODOBESCU, S. II 511. 2. Intranz. A săpa, a scormoni, a scociorî (cu scopul de a scoate ceva). Constantin lăsă tîrnăcopul și scobi cu cuțitul. Dar deziluziune sfîșietoare! în loc de oală, scoase din pămînt un craniu de o incalculabilă vechime. GALACTION, O. I 149. Nouă zile a trebuit să scobească zmeul pe lîngă buzdugan, pînă și l-a putut scoate din munte, și-a venit apoi cu el pă umăr năcăjit. RETEGANUL, P. V 29. 3. Refl. Fig. A scotoci, a cotrobăi. Tot se scobea în sîn și scotea galbeni. SADOVEANU, D. P. 154. ♦ A curăța o gaură, o cavitate. Un copil cu ochii negri... umbla scobindu-se în nas pe străzi, sub soarele apăsător și în aerul prăfos. DUMITRIU, N. 265. Țuțu se scobi într-o măsea și răspunse: Așa-i, Pamfilie. DUNĂREANU, CH. 166. Tu ești Duțu al lui Ene? întrebă el scobindu-se cam obosit în nas. SLAVICI, N. II 330. ◊ (Ironic) Credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri. Ș-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți. CREANGĂ, P. 294. ◊ Tranz. Lina, după ce deșertă paharul, începu să-și scobească dinții. DUNĂREANU, CH. 15.

A SCOBI ~esc tranz. (obiecte de lemn sau de alt material) A lăsa vid în interior, scoțând o parte din materiale; a exciza; a evida. ~ un trunchi. /Din scoabă

A SE SCOBI mă ~esc intranz. A căuta insistent; a scotoci. ~ în buzunare. ◊ ~ în nas (sau în dinți) a-și curăța nasul (sau dinții). /Din scoabă

scobì v. 1. a găuri cu scoaba: a scobi în lemn sau piatră; 2. a găuri în genere; 3. a-și curăța dinții; 4. a tăia în formă de arc: a scobi linguri. [V. scoabă].

scobésc v. tr. (vsl. *skobiti saŭ *skobliti, ceh. skobliti, rus. skoblitĭ, a cĭoplĭ, a răzuĭ, rudă cu germ. schaben, lat. scabere, vgr. skapto. V. și scoabă). Adîncesc săpînd cu ceva ascuțit în lemn, peatră saŭ alt-ceva: a scobi o bucată de lemn ca să facĭ o lingură. A-țĭ scobi dințiĭ, a te scobi în dințĭ, a-țĭ curăța dințiĭ cu scobitoarea.

scobi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobesc, 3 sg. scobește, imperf. 1 scobeam; conj. prez. 1 sg. să scobesc, 3 să scobească

scobi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobesc, imperf. 3 sg. scobea; conj. prez. 3 să scobească

scobi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobesc, imperf. 3 sg. scobea; conj. prez. 3 sg. și pl. scobească

scobesc, -beam 1 imp.

SCOBI vb. v. adânci, căsca, ciopli, cresta, deschide, dezghioca, răzui, râcâi, săpa, scotoci, scrijeli, sculpta, tăia, zgâria.

SCOBI vb. 1. v. găuri. 2. v. excava. 3. (MIN.) a hava. (A ~ într-un zăcământ.) 4. a (se) măcina, a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa. (Apa ~ malul.) 5. v. scociorî. 6. (reg.) a se scodoli. (Se ~ între dinți.)

scobi vb. v. ADÎNCI. CĂSCA. CIOPLI. CRESTA. DESCHIDE. DEZGHIOCA. RĂZUI. RÎCÎI. SĂPA. SCOTOCI. SCRIJELI. SCULPTA. TĂIA. ZGÎRIA.

SCOBI vb. 1. a găuri, a perfora, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. a excava, a săpa. (A ~ pămîntul.) 3. (MIN.) a hava. (A ~ într-un zăcămînt.) 4. a (se) măcina, a (se) mînca, a (se) roade, a (se) săpa. (Apa ~ malul.) 5. a se scormoni, (pop.) a se scociorî, (înv. și reg.) a se scorbeli, (reg.) a se scofeli. (Nu te mai ~ în nas!) 6. (reg.) a se scodoli. (Se ~ între dinți.)

SCOBI- „pilitură”. ◊ L. scobis „rumeguș, pilitură” > fr. scobi-, engl. id. > rom. scobi-. □ ~form (v. -form), adj., de forma unor grăuncioare de pilitură.

SCOBI vb.; cf. și subst. scoabă. 1. Scobea, Manea (17 B IV 382). 2. Scobai, act. 3. Scobici fam. 4. Compuse: Scobihornu (Arh); Scoghihor[n] M. mold.; Scobiola, mold. < a scobi în oală.

scobi, scobesc v. r. 1. a se căuta, a se scotoci în buzunare / în portofel etc. 2. a-și vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a se curăța 3. (d. femei) a face un avort (în special prin chiuretaj)