3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

ȘUȘUÍT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.

ȘUȘUÍT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.

ȘOȘOÍ1 vb. IV v. șușui.

ȘOȘOÍT s. n. v. șușuit.

ȘUȘUÍ, șușui, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vînt, frunze, copaci) A foșni. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Pădurea de brad începu să șușuie. id. V. F. 141. 2. A vorbi în șoaptă; a șopti. – Variantă: (2) soșoí vb. IV.

ȘUȘUÍT s. n. Faptul de a șușui; foșnet de frunze; șoaptă (răuvoitoare). N-avea să scoată capul în lume Sultănica, ea care de bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S. 14. – Variantă: șoșoít (POPA, v. 115) s. n.

A ȘUȘUÍ șúșui 1. tranz. 1) fam. A comunica cu voce înceată (ca să nu audă alții); a sufla. 2) reg. (prunci) A liniști prin repetarea sunetului „ș”. 2. intranz. A vorbi în șoaptă. [Și șușuiesc] /Onomat.

ȘUȘUÍT n. 1) v. A ȘUȘUI. 2) Sunet caracteristic produs de un obiect sau de un om care șușuie. /v. a șușui

șușuì v. a șopti: frunzele șușuiau. [Onomatopee].

șúșuĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. d. șu-șu-șu, foșnetu frunzelor bătute de vînt ș. a.; ung. susogni, a foșni, a șopti, bg. šušny, șoptesc. V. șoșăĭ, sîsîĭ). Rar. Foșnesc, fîșîĭ: frunzele șușuĭaŭ (Lit.). Șoptesc, vorbesc în șoaptă (Lit.). V. tr. Sîsîĭ, liniștesc un prunc legănîndu-l în brațe și pronunțînd încet și repetat sunetu ș: mama șușuĭa copilu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șúșui/șușuiésc, imperf. 3 sg. șușuiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUȘUÍ vb. v. clipoci, murmura, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti.

șușui vb. v. CLIPOCI. MURMURA. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. ȘOPTI. ȘUȘOTI.

ȘUȘUI vb. a fîșîi, a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

Intrare: șușui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șușui
  • șușuire
  • șușuit
  • șușuitu‑
  • șușuind
  • șușuindu‑
singular plural
  • șușuie
  • șușuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șușui
(să)
  • șușui
  • șușuiam
  • șușuii
  • șușuisem
a II-a (tu)
  • șușui
(să)
  • șușui
  • șușuiai
  • șușuiși
  • șușuiseși
a III-a (el, ea)
  • șușuie
(să)
  • șușuie
  • șușuia
  • șușui
  • șușuise
plural I (noi)
  • șușuim
(să)
  • șușuim
  • șușuiam
  • șușuirăm
  • șușuiserăm
  • șușuisem
a II-a (voi)
  • șușuiți
(să)
  • șușuiți
  • șușuiați
  • șușuirăți
  • șușuiserăți
  • șușuiseți
a III-a (ei, ele)
  • șușuie
(să)
  • șușuie
  • șușuiau
  • șușui
  • șușuiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șoșoi
  • șoșoire
  • șoșoit
  • șoșoitu‑
  • șoșoind
  • șoșoindu‑
singular plural
  • șoșoie
  • șoșoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șoșoi
(să)
  • șoșoi
  • șoșoiam
  • șoșoii
  • șoșoisem
a II-a (tu)
  • șoșoi
(să)
  • șoșoi
  • șoșoiai
  • șoșoiși
  • șoșoiseși
a III-a (el, ea)
  • șoșoie
(să)
  • șoșoie
  • șoșoia
  • șoșoi
  • șoșoise
plural I (noi)
  • șoșoim
(să)
  • șoșoim
  • șoșoiam
  • șoșoirăm
  • șoșoiserăm
  • șoșoisem
a II-a (voi)
  • șoșoiți
(să)
  • șoșoiți
  • șoșoiați
  • șoșoirăți
  • șoșoiserăți
  • șoșoiseți
a III-a (ei, ele)
  • șoșoie
(să)
  • șoșoie
  • șoșoiau
  • șoșoi
  • șoșoiseră
Intrare: șușuit (fapt)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șușuit
  • șușuitul
  • șușuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • șușuit
  • șușuitului
plural
vocativ singular
plural
șoșoit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoșoit
  • șoșoitul
  • șoșoitu‑
plural
  • șoșoituri
  • șoșoiturile
genitiv-dativ singular
  • șoșoit
  • șoșoitului
plural
  • șoșoituri
  • șoșoiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: șușuit (part.)
șușuit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șușuit
  • șușuitul
  • șușuitu‑
  • șușui
  • șușuita
plural
  • șușuiți
  • șușuiții
  • șușuite
  • șușuitele
genitiv-dativ singular
  • șușuit
  • șușuitului
  • șușuite
  • șușuitei
plural
  • șușuiți
  • șușuiților
  • șușuite
  • șușuitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șușui șoșoi

  • 1. intranzitiv A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: foșni 2 exemple
    exemple
    • După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537.
      surse: DLRLC
    • Pădurea de brad începu să șușuie. SADOVEANU, V. F. 141.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. tranzitiv A spune ceva în șoaptă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: șopti
  • comentariu Varianta șoșoi este valabilă numai pentru sensurile (1.) și (3.).
    surse: DLRLC

etimologie:

șușuit (fapt) șoșoit

  • 1. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: șușuială șușuitură un exemplu
    exemple
    • N-avea să scoată capul in lume Sultănica, ea care de bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S. 14.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi șușui
    surse: DEX '09 DEX '98