4 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito.

SUDÍT, sudiți, s. m. Locuitor din țările românești aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc., de care nu se bucurau pământenii. – Din it. suddito.

SUDÍT, sudiți, s. m. (Învechit și arhaizant) Locuitor din Principatele romîne aflat sub protecția unei puteri străine și avînd prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc., de care nu se bucurau pămîntenii; p. ext. orice supus străin. Dumneata, Pavlicioni, ești mi se pare sudit, nu? Nu ești pămîntean. CAMIL PETRESCU, O. II 322. Deși domnii aveau fiecare un postelnic pentru relațiunile cu consulii, dar acțiunea acelor funcționari se mulțumea mai mult în cele ce privea interesele sudiților. GHICA, S. X.

sudit m. supus străin: am înnecat un sudit AL. [It. SUDIȚTO: termen introdus de consulii austro-italieni].

*súdit, -ă s. (it. súddito, d. lat. subditus. supus. Cp. cu apalt și drit). Supus străin (Cp. cu podan și tîrtan).

SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A judeca, a hotărî. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească. BIBICESCU, P. P. 330.

SUDÍ, sudesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A judeca, a hotărî. – Din sud2.

sudésc v. tr. (sîrb. suditi. V. sud 2). P. P. Judec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sudít s. m., pl. sudíți


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sudít (-ți), s. m. – Supus străin. – Mr. sudit. It. suddito. Sec. XVII, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUDÍT, -Ă, sudiți, -te, adj. v. SUDI. – [DLRM, DAR]

sudí, sudésc, vb. IV (reg.) 1. a judeca. 2. a condamna. 3. a destina.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SUDIT subst. „supus strein”. 1. Sudit/ul, Radu (Bîr II); -a f. (Aș Br 111); 2. Sudiții s.; > Sudețeanu act.

Intrare: Sudit
Sudit nume propriu
nume propriu (I3)
  • Sudit
Intrare: sudit (adj.)
sudit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sudit
  • suditul
  • suditu‑
  • sudi
  • sudita
plural
  • sudiți
  • sudiții
  • sudite
  • suditele
genitiv-dativ singular
  • sudit
  • suditului
  • sudite
  • suditei
plural
  • sudiți
  • sudiților
  • sudite
  • suditelor
vocativ singular
plural
Intrare: sudit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sudit
  • suditul
  • suditu‑
plural
  • sudiți
  • sudiții
genitiv-dativ singular
  • sudit
  • suditului
plural
  • sudiți
  • sudiților
vocativ singular
plural
Intrare: sudi
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sudi
  • sudire
  • sudit
  • suditu‑
  • sudind
  • sudindu‑
singular plural
  • sudește
  • sudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sudesc
(să)
  • sudesc
  • sudeam
  • sudii
  • sudisem
a II-a (tu)
  • sudești
(să)
  • sudești
  • sudeai
  • sudiși
  • sudiseși
a III-a (el, ea)
  • sudește
(să)
  • sudească
  • sudea
  • sudi
  • sudise
plural I (noi)
  • sudim
(să)
  • sudim
  • sudeam
  • sudirăm
  • sudiserăm
  • sudisem
a II-a (voi)
  • sudiți
(să)
  • sudiți
  • sudeați
  • sudirăți
  • sudiserăți
  • sudiseți
a III-a (ei, ele)
  • sudesc
(să)
  • sudească
  • sudeau
  • sudi
  • sudiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)