ROCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) roche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

roche sf vz rochie

rochie sf [At: ANON. CAR / P: ~chi-e / V: (reg) roche (Pl: rochi), roichie / Pl: ~ii / E: bg рокля, scr roklja cf ger Rökel] 1 Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. 2 (Bot; îc) ~ia-rândunicii Ghizdei (2) (Lotus corniculatus). 3 (Bot; îc) ~ia-rândunicii (sau rândunelei), doamnei, cucoanei, păsării Volbură (Convolvulus arvensis). 4 (Bot; îc) ~ia-cerului Rourică (Glyceria fluitans). 5 (Înv) Fustă. 6 (Reg) Poale.

roichie sf vz rochie

ROCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) roche s. f.] – Din bg., scr. roklja.

ROCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască lucrată din diferite țesături, la care bluza și fusta formează o singură piesă, de obicei din același material. Elena Lipan adusese o croitoreasă cu ziua, în casă, să-i prefacă o rochie neagră. C. PETRESCU, C. V. 169. Stăpîna casei, îmbrăcată într-o rochie neagră de mătasă ușoară, încinsă peste mijloc cu un colan lucrat în solzi auriți, stătea în picioare dinaintea mea și mă privea nemișcată. HOGAȘ, M. N. 20. Îi foșnea uscat pe frunze poala lung’ a albei rochii. EMINESCU, O. I 85. – Pronunțat: -chi-e. - Variantă: roche, rochi (MACEDONSKI, O. III 38, CARAGIALE, M. 308), s. f.

rochie-furou s. f. Rochie dreaptă, în formă de furou ◊ „Blazers [...] rochia de seară-furou, fără spate, drapată după legile artei statuilor.” Săpt. 12 V 72 p. 16. ◊ „Rochiile de casă au decoltee asemenea rochiilor de seară [...] Sunt simple rochii-furou, lungi, brodate cu paiete sau purtate cu o floare mare roșie.” Săpt. 4 VII 75 p. 8 (din rochie + furou, după fr. robe fourreau)

rochie-tub s. f. Rochie dreaptă, în formă de tub ◊ „Rochiile-tub în culorile toamnei, sub impermeabile și paltoane lungi, aceasta este recomandarea caselor de modă pariziene.” Sc. 18 IV 75 p. 2 (din rochie + tub)

ROCHIE ~i f. Îmbrăcăminte femeiască la care fusta și bluza alcătuiesc o singură piesă. ~ de gală. [G.-D. rochiei; Sil. -chi-e] /<bulg., sb. roklja

rochie f. veșmânt femeiesc de regulă lung până la călcâie. [Serb. ROKLIA, jachetă].

róche (vest) și róchie (est) f. (sîrb. bg. roklja, d. germ. rock, haĭnă, rochie. V. recăl, gheroc, hondroc). Haĭnă femeĭască de pînză (sau și de postav) care se întinde de la mijloc pînă la glezne. Rochia rînduniciĭ, volbură. V. fustă, capot, sucnă, palton.

rochie (desp. -chi-e) s. f., art. rochia (desp. -chi-a), g.-d. art. rochiei; pl. rochii, art. rochiile (desp. -chi-i-)

rochie (-chi-e) s. f., art. rochia (-chi-a), g.-d. art. rochiei; pl. rochii, art. rochiile (-chi-i-)

rochie s. f. (sil. -chi-e), art. rochia (sil. -chi-a), g.-d. art. rochiei; pl. rochii, art. rochiile (sil. -chi-i-)

rochie, pl. rochii

rochie, -chia a., -chiei gen. a.; -chii pl.

ROCHIE s. v. foi, fustă, poală.

rochie s. v. FOI. FUSTĂ. POALĂ.

rochie (rochii), s. f. – Îmbrăcăminte femeiască. – Var. roche. Sb. roklja (Cihac, II, 316), din germ. Rock, de unde și roc, s. n. (redingotă, veston).

ROCHEA DC., ROHEA, fam. Crassulaceae. Gen originar din Africa de S, 4 specii, erbacee, suculente, cu frunze opuse sau verticilate. Flori albe, galbene sau roșii (pe tip 5, caliciul mai scurt decît corola, petale concrescute intr-un tub lung cu marginea îndepărtată, stamine mai scurte decît lungimea florii, 5 cârpele cu multe semințe), în cimă helicoidălă.

ROCHE [roʃ], Denis (n. 1937), scriitor și fotograf francez. Redactor al revistei „Tel Quel”. Autor al unei poezii cu o formă discontinuă, la care renunță o dată cu publicarea volumului „Poezia e inadmisibilă”. Se îndreaptă spre o „subversiune a literaturii”, ilustrată prin multe eseuri teoretice. Traducător al lui Cummings și Pound.

ROCHE [roʃ], Jean (1901-1992), medic și biochimist francez. Prof. la Collège de France. Cercetări originale în biochimia hormonilor tiroidieni, fizico-chimia și biochimia proteinelor („Biochimia medicală”), în enzimologia și biochimia comparată. A descoperit și a sintetizat trei noi hormoni tiroidieni, a pus în evidență căile de metabolizare și rolul particulelor infracelulare; a făcut cercetări asupra pigmenților respiratori sanguini și musculari la vertebrate. M. de onoare al Acad. Rom. (1965).

ROCHE [roʃ], Édouard (1820-1883), astronom, matematician și geofizician francez. Cercetări privind cosmogonia sistemului solar, cometele și structura Pământului. A stabilit (1849) limita lui R., reprezentând distanța la care un satelit natural este distrus de forța de maree datorată atracției corpului în jurul căruia gravitează.

ROCHE MOUTONNÉE [roʃ mutoné] loc. fr. Stâncă rotunjită și striată de eroziunea glaciară. Apar în grup în văile unde au existat ghețari; spinări de berbec. Termen introdus (1777) de savantul elvețian Bénedict Horace de Sausurre.

Rochea coccinea (L.) DC. (syn. Crasula coccinea L.). Specie care înflorește vara. Flori roșii-stacojii dispuse în cimă helicoidălă, densă. Frunza alungite sau invers-ovate, vîrf ascuțit, în perechi și concrescute la bază, lungi dse cca 2,5 cm. Tufă sau semitufă cca 60 cm înălțime, neramificatâ sau cu cîteva ramuri bogat înfrunzite.

Rochea odoratissima (Andr.) DC. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene-pai sau albe, mai rar roz-roșii, lungi de cca cm, foarte parfumate, dispuse în cimă helicoidălă. Frunze erect-îndepărtate, liniar-lanceolate sau cilindrice (vîrf ascuțit), cca 4 cm lungime. Semitufă, 10-35 cm înălțime, cu lujeri erecți

Rochea versicolor (Burch.) DC. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori albe, în exterior mai mult sau mai puțin roșii, în interior, cu puncte roșii sau cu margine roșie. Mai pot fi roșii-pal, portocalii, galbene-albicioase sau roșii-stacojii, 2-3 cm lungime. Frunze așezate dens, lunguieț-lanceolate, cu vîrf ascuțit. Semitufă, 35-65 cm înălțime, ramificată de la bază.

ROCHIE coajă, cortină, prelată.