O definiție pentru Ramsar


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RAMSAR, localitate în Iran, pe litoralul S al Mării Caspice (loc important de iernare pentru multe păsări de apă), unde în 1971 a fost semnată Convenția asupra zonelor umede, cunoscută și sub numele de Convenția R. Această convenție, la care au aderat treptat cele mai multe țări ale lumii, creează un cadru pentru conservarea și utilizarea rațională a zonelor umede și a resurselor lor. Sunt prevăzute acțiuni la nivel local, național, regional și de cooperare internațională. Pe baza ei au fost puse sub ocrotire numeroase arii importante pentru conservarea biodiversității, pentru protecția unor specii sau comunități rare sau periclitate, a unor locuri de cuibărit, iernat sau popas în timpul migrației pentru păsări de apă și limicole, locuri de depunere a icrelor etc., aceste arii fiind cunoscute sub numele de situri R. Cele mai valoroase dintre acestea sunt înscrise pe lista R. de zone umede de importanță internațională. România a aderat la Convenția R. în 1991.

Intrare: Ramsar
Ramsar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.