2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RADIOTEHNICĂ s. f. Tehnica emisiunii, a recepției și a utilizării undelor electromagnetice de înaltă frecvență.

RADIOTÉHNICĂ s.f. 1. Tehnica emisiunii, a recepției și a utilizării undelor electromagnetice de înaltă frecvență. 2. Tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. [Gen. -cii. / cf. fr. radiotechnique].

RADIOTÉHNICĂ f. 1) Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul emiterii și recepției la distanță a undelor radio și a oscilațiilor electromagnetice de frecvență înaltă. 2) Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea radio-aparaturii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique

RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.

RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.

RADIOTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la radiotehnică, de radiotehnică. [< fr. radiotechnique].

RADIOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la radiotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ◊ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. (< fr. radiotechnique)

radiotéhnic, -ă adj. 1962 Privitor la radiotehnică v. radiotelemetric (din fr. radiotechnique; TDE; DEX, DN3)

RADIOTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de radiotehnică; propriu radiotehnicii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

radiotéhnică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotéhnicii

radiotéhnică s. f. (sil. -di-o-), g.-d. art. radiotéhnicii

radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice

radiotéhnic adj. m. (sil. -di-o-) tehnic


Dicționare enciclopedice

Encyclopedic definitions

RADIOTÉHNICĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Știință despre oscilațiile și undele electromagnetice din gama de radiofrecvențe, metodele de generare, amplificare, emisie și recepție a acestora. 2. Ramură a tehnicii care realizează aplicarea unor astfel de oscilații și unde la transmiterea informațiilor în radiocomunicație, radiodifuziune, televiziune, radiolocație, radionavigație ș.a. Metodele și aparatele radiotehnice se folosesc în automatică, tehnică de calcul, astronomie, fizică, chimie, biologie, medicină ș.a.

Intrare: radiotehnică
radiotehnică substantiv feminin
  • silabație: -di-o-
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • radiotehnică
  • radiotehnica
plural
genitiv-dativ singular
  • radiotehnici
  • radiotehnicii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: radiotehnic
radiotehnic adjectiv
  • silabație: -di-o-
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • radiotehnic
  • radiotehnicul
  • radiotehnicu‑
  • radiotehnică
  • radiotehnica
plural
  • radiotehnici
  • radiotehnicii
  • radiotehnice
  • radiotehnicele
genitiv-dativ singular
  • radiotehnic
  • radiotehnicului
  • radiotehnice
  • radiotehnicei
plural
  • radiotehnici
  • radiotehnicilor
  • radiotehnice
  • radiotehnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)