RĂGI vb. IV v. rage.

rage [At: PSALT. 215 / V: (îrg) răgi (Pzi: răgesc / Par: răgit, ras), (reg) răgui (Pzi: 3 răguie), râgi / Pzi: rag / Par: ras / E: ml ragere] 1 vi (D. unele animale) A scoate răgete Si: a mugi, a răcni, (îrg) a rugi. 2 vt (Pan; d. instrumente muzicale) A scoate sunete puternice, neplăcute. 3 (Îe) Nici nu-mi ~, nici nu-mi plânge Nu mă interesează. 4 (Fig; d. oameni) A zbiera. 5 (D. ape) A vui.

răgi v vz rage

răgui v vz rage

râgă sf vz rână

râgi v vz rage

râlă⁴ sf vz rână

râmnă¹ sf vz rână

rână sf [At: DDRF / V: (reg) râlă, (reg) râmnă (Pl: râmnuri), râgă, râznă, rună / Pl: -ne, (reg) -ni / E: ml ren, renis] 1 (Reg; lpl) Mușchii din regiunea renală Si: șale. 2 Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omensc Si: coastă (11), latură, șold. 3-4 (D. oameni; îljv) Într-o (sau pe o) ~ Culcat (sau aplecat) pe o parte, cu partea de sus a corpului sprijinită într-un cot. 5-6 (D. oameni; Îal) Ridicat în picioare, cu corpul puțin îndoit. 7-8 (D. animale; îal) Culcat pe o latură. 9 (D. obiecte; îlav) într-o (sau pe o) ~ înclinat într-o parte Cf: pieziș, strâmb, șoldiu.

râznă² sf vz rână

rună sf vz rână

RĂGI vb. IV v. rage.^[1]

RAGE, rag, vb. III. Intranz. (De obicei la pers. 3) (Mai ales despre boi, vaci, cerbi) A scoate răgete; a mugi. Vaca rage de foame în bătătură. VLAHUȚĂ, O. A. 358. Boii rag, caii rînchează, cînii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a striga, a zbiera. Rabdă inimă și taci, Dacă n-ai gură să ragi. ȘEZ. XII 83. Badea rage Prin pîrloage, Lelea îngînă Din grădină (Clopotul și toaca). – Forme gramaticale: perf. s. răgii, part. ras.

RÎLĂ¹ s. f. v. rînă.

RÎNĂ s. f. (De obicei în construcție cu verbele «a se ridica», «a se lăsa», «a sta») Latura dreaptă sau stîngă a corpului omenesc. V. coastă, șold. Botea doarme la stupină, Cu capul pe-o rădăcină, Cu paloșul pus pe mînă, Cu durda pe lîngă rînă. TEODORESCU, P. P. 604. ◊ (Mai ales în loc. adv., rar, în loc. adj.) Într-o (sau pe o) rînă = (culcat sau aplecat) pe o parte (uneori cu partea de sus a corpului rezemată într-un cot); (în legătură cu obiecte) înclinat, strîmb. Curțile ca maidanele, fără împrejmuiri sau cu gardurile într-o rînă. PAS, Z. IV 47. Moșneagul tot strîmb sta, într-o rînă. SADOVEANU, O. I 336. Mă ridic într-o rînă și privesc în jurul meu. CAMIL PETRESCU, U. N. 287. Stam într-o rînă Sub un stejar. IOSIF, V. 83. Baba s-apleacă pe o rînă. CARAGIALE, O. III 54. ◊ Fig. Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît. TOPÎRCEANU, S. A. 25. – Variantă: (Mold.) rîlă (C. PETRESCU, Î. II 42, SADOVEANU, O. L. 221, CREANGĂ, P. 131) s. f.

A RAGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate răgete caracteristice speciei; a mugi; a răcni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plânge cu glas tare (de cele mai multe ori fără motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice și prelungi; a țipa; a striga; a răcni. /<lat. ragere

RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ◊ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis

rage v. a sbiera ca vitele: boii rag, caii rânchează AL. [Lat. vulg. RAGERE = clasic RUGIRE].

râlă f. Mold. V. rână: se pune într’o râlă jos lângă foc CR.

rână f. coastă, lature: îl găsi la umbră culcat pe o rână PANN. [Mold. râlă: origină necunoscută].

rag, ras, a ráge v. intr. (lat. pop. rágere = ragire, a rage, a mugi; fr. raire și braire, a zbera [măgaru], it. ragghiare). Strig, mugesc, vorbind de boĭ și vacĭ: bou rage, calu nechează. – Part. ras și cele-lalte forme trecute nu se întrebuințează. – Vechĭ (Dos.) și răgesc, a răgi.

rîlă, V. rînă.

rînă f., pl. inuz. ĭ (lat. *rena, pl. neutru îld. renes, rinichĭ, șale, coastă, d. ren, rênis. V. rinichĭ). Numaĭ în într’o rînă, pe o coastă: ședea culcat într’o rînă. – Și rîlă (nord) și rună (Cov.).

1) rúnă, V. rînă.

rage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rag, 3 sg. rage, imperf. 1 răgeam; conj. prez. 1 sg. să rag, 3 să ragă; ger. răgând (nefolosit la perf., part.)

rână s. f. (mai ales în expr.)

rage (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rage, imperf. 3 sg. răgea (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)

rână s. f.

rage vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rag, 2 sg. ragi, 3 sg. rage; conj. prez. 3 sg. și pl. ragă; ger. răgând

rână s. f.

rage

rag, răgeam 1 imp., rage inf.

rână (întro rână).

rage (rag, răgit), vb. – A mugi, a răcni, a behăi. Lat. ragĕre (Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1427; REW 7077), cf. v. fr. raire. Din sec. XVII, tendința este de a asimila conjug. cu cea a vb. în -ire: formele part. ras și ale gerunziului răgînd, pe care le citează Tiktin, sînt puțin folosite. – Der. răget, s. n. (behăit, muget), cu var. răget, ragăt, rare; rangăt, s. n. (zbierat, muget), var. cu infix nazal; ramăt, s. n. (muget), negreșit altă var., deși dificil de explicat fonetic (după Tiktin, din freamăt, care nu este nici el mai ușor).

rînă (rîne), s. f. – 1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).

râga[m] (cuv. sanscrit, „culoare, dispoziție [sufletească]”), termen cu semnificație asemănătoare modului (I, 1) grec, dastagah-ului persan și maqam*-ului arab, care se aplică organizării melodice prin 15 calități ale sunetului, dintre care: „alegerea” sunetului, modul propriu-zis, ritmul și formulele (I, 3) melodice asociate etc. Ca „model” melodic, r. este semnalată în muzica hindusă în sec. 9, punctul culminant al aprofundării sale teoretice și estetic-simbolice fiind atins în sec. 16 (când a fost reprezentată chiar și în miniaturi). Din punct de vedere teoretic r. se axează pe un finalis* fix, intervalele* acestei scări având fiecare un sens expresiv precis, caracterul modulului fiind la rândul său suma concordanțelor și contrastelor dintre aceste intervale. Într-o r., sensul ascendent și cel descendent al melodiei impun intervale diferite. În fiecare tetracord*, un sunet este accentuat: cel din primul tetracord se numește vâdi (vorbit), iar cel din al doilea samvâdi (consonant). Modurile r. având aceleași sunete constitutive dar accentuări interioare diferite ale acestora sunt considerate moduri diferite. Împărțite în r. masculine și râgini feminine, aceste modele – grupate în cicluri – au fost asociate simbolic (ca în mai toate culturile antice orientale) cu zilele și părțile lor (dimineața, amiaza, seara), cu lunile anului și cu anotimpurile etc.

RÎGA, t.; cf. Răgașiu, St. (Puc 297).

RAGE vb. v. mugi.

RÂNĂ s. v. coardă.

RAGE vb. a mugi, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

rînă s. v. COARDĂ.

râlă⁴ s.f. (reg.) liră.

râlă³ s.f. (reg.) minciună, calomnie.

râlă² s.f. (reg.) șanț mic, rigolă.