5 intrări

68 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÚCE1, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

PUSTÍE s. f. v. pustiu.

PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.

PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.

PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”.

PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”.

pustiu, ~ie [At: PSALT. HUR. 45v/9 / V: (reg) ~tân a, ~teiu sn, ~iiu a, puștiu sn, (îvr) ~in a, (înv) postine sn, ~tâniu a, ~ii a, ~iniu a, sn / Pl: (1-6, 10-13, 17-19, 30-32) ~uri, (14-20, 22,24-43) ~ii, ~ie / E: slv поустыни, bg пустиня] 1 sn (Îvp) Regiune sălbatică fără vegetație și nepopulată de oameni Si: pustietate (1), (reg) pustieșag (1), (înv) pustiiciune, pustiire (1). 2 sn (Îvp; spc) Deșert (23). 3 sn (Îlav) În ~ sau (pop) în ~ie Zadarnic. 4 sn (Îlav) A ~ Prevestind moartea sau o altă mare nenorocire. 5 sn (Îe) A fluiera în (sau a) ~ A fluiera în semn de pagubă. 6 sn (Reg; îe) A puți a ~ A fi gol. 7 av (Reg; îe) A vorbi ~ (sau ~tii) A vorbi prostii, lucruri neadevărate. 8 av (Reg; pex; îae) A aiura. 9 av (Reg; îae) A vorbi obscen. 10 sn (Reg; îe) A arunca (pe cineva) în ~ie A distruge pe cineva. 11 sn (Înv; îe) A lua munții și ~iile-n cap A pleca fără nici o țintă precisă. 12 sn Pustietate (4). 13 sn (Înv) Teren între sate sau în afara hotarelor unui sat, care nu e în proprietatea cuiva Si: (îvr) pustietate (6). 14 a (D. locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și nepopulat de oameni. 15 a (Spc; d. locuri, ținuturi) Care formează un deșert (23). 16 a (Îvp; d. locuri cultivate) Lăsat în paragină. 17 snf (Îvp) Pustietate (7). 18 snf (Îvp; pex) Liniște. 19 snf (Îvp) Loc în care cineva nu se poate adapta. 20-21 a, av (D. așezări omenești) (Care este) nepopulat. 22-23 a, av (Pex) (Care este) lipsit de viață. 24 a (D. străzi, drumuri etc.) Puțin circulat. 25 a (Rar; d. recipiente, spații, obiecte) Care nu conține nimic înăuntru Si: gol (23). 26 a (D. copaci) Lipsit de frunze, de flori. 27 a (D. ochi, pex, d. privire) Lipsit de expresie. 28 a (Îrg; fig; d. manifestări ale oamenilor) Care este fără sens. 29 a (Udp „de”) Care este lipsit de... 30-31 a, snf (Fig) (Care este cuprins de o) senzație de singurătate apăsătoare. 32-33 a, snf (Fig; pex) (Care este cuprins de o) stare de tristețe apăsătoare. 34 snf (Fig) Liniște absolută de după moarte. 35 a (Îvp; d. oameni, ființe) Părăsit (1). 36 a (Îvp; pex) Nesupravegheat. 37 a (Îvp; pex) Neîngrijit. 38 sm (Reg; îe) ~tânu de mine! Nenorocitul de mine! 39 a (Îvr; d. oameni) Care este fără ocupație. 40 smf (Pop; lsg; art) Drac (1). 41 smf (Pfm; îe) Ducă-se (sau duce-te-ai, duce-s-ar etc.) pe (sau la ori în) ~ii sau ~, ~ia Se spune pentru a exprima enervarea, nemulțumirea față de cineva sau de ceva. 42 smf (Pfm; îe) A lăsa (la) ~ia sau la -ii, ~iei, în -ie A nu se mai interesa în continuare de cineva sau de ceva. 43-44 smf, a (Îvp; lsg) (Persoană, sentiment, dorință) care macină, chinuie. corectată

puști smi [At: NECULCE, L. 168 / V: (înv) pust / E: tc pușt] 1 (Înv) Tânăr corupt. 2 (Înv; spc) Tânăr care practică sodomia. 3 (Înv) Tânăr neserios. 4 Ștrengar. 5 (Pop; îf pușchi) Amant (1). 6 (Fam) Tânăr. 7 (Reg) Om scund.

DÚCE2, duc, vb. III. I. Tranz. 1. (Subiectul este mai ales o ființă) A purta, a transporta ceva dintr-un loc în altul, ținînd în mînă, în brațe, în spinare etc. [Pachetul] l-a luat Ionuț să-l ducă înapoi. DAVIDOGLU, M. 20. Trebuie să ducem bucatele de pe cîmp acas'? CAMIL PETRESCU, B. 9. Calu-i... spre munți încet pornește, Ducînd lin și nesimțit Pe stăpînul lui iubit. ALECSANDRI, P. II 20. ◊ Fig. Toți cei ce trec... duc în ranițe și-n suflete numai geamăt. CAMILAR, N. I 215. Pașii mei erau ușori căci duceau greutatea fericirii. ISAC, O. 230. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă (sau la ultima locuință etc.) = a conduce la locul de înmormîntare. Am dus la ultima-i locuință pe un june... plin de speranțe și de viitor. MACEDONSKI, O. IV 11. Se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul e vîntul, o apă curgătoare etc.) Vîntul băltăreț plutea pe deasupra pomilor, ducînd spre pădure mirosurile molipsitoare ale apelor stătute. MACEDONSKI, O. III 6. (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrma cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce sau introduce undeva; a conduce, a îndrepta. Costea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I 364. Îi pregătiră un cufăr, un geamantan și-l duseră la gară. BASSARABESCU, S. N. 32. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A duce (pe cineva) de nas v. nas. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a promite mereu, amînînd îndeplinirea promisiunii. Îi promisese Filică plugul și caii lui; dar uite așa îl dusese cu vorba, zi de zi, pînă ce căzuse neaua. MIHALE, O. 56. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau cu cobza, cu preșul) = a prosti (pe cineva), a amăgi. ◊ Fig. Și mugurii, tainicii... Cu mîna lor dulce De puf și nălucă, Pe căile soarelui Vor să ne ducă. BANUȘ, B. 63. Chemam noaptea să mă ducă în brațele fericirii. ISAC, O. 237. (Rar) A cîrmui, a conduce. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc. DELAVRANCEA, A. 75. ♦ Intranz. (Subiectul e un drum, o cale etc.) A conduce într-un loc anumit, a da în... Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Dau între hudiți, pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67. ♦ Intranz. Fig. A avea ca rezultat. Practica ne-a arătat că munca colectivă duce la creșterea exigenței în îndeplinirea sarcinilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. ♦ (Subiectul e simțirea, ochii etc.) A călăuzi, a îndrepta. Află și tu acum de ce-am fost pornit încotro ne-or duce ochii. CAMILAR, N. I 328. Nebuniile mele, pentru care am fost certat destul, nu mă pot duce pînă la orbire. SADOVEANU, Z. C. 117. Simțirea lui era atît de... bolnăvicioasă, încît, dacă mintea nu i-ar fi fost puternică, această simțire l-ar fi dus la nebunie. MACEDONSKI, O. III 24. ◊ Expr. A se lăsa dus (de gînduri, de visare etc.) = a se lăsa copleșit de gînduri, a se cufunda în gînduri, în visare. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. A-l duce capul (sau gîndul, mintea) sau a-l tăia capul (pe cineva) v. cap. ♦ A mîna (vitele, oile). Sînt vreo cinci-șase zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 3. A apropia ceva de o parte a corpului. A duce mîncarea la gură.Am simțit... răspunse căpitanul, ducîndu-și degetul arătător la buze, în semn de taină. CAMILAR, N. I 143. Duce într-una mîna la gît, ca și cum și-ar căuta cravata absentă. SEBASTIAN, T. 81. 4. (Cu privire la vești, vorbe, răspunsuri, salutări) A transmite. Și-acum dă-mi mîna! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. Greuceanu... dete fratelui său [un cal], ca să ducă Împăratului-Roșu vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 226. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. ALECSANDRI, T. II 88. 5. (Cu complementul «viața», «zilele» etc.) A trăi, a petrece. Duceau trai de cîne, după ce grofii și baronii îi alungaseră din moștenirea obștească. CAMILAR, T. 12. Cum ți se pare viața asta de prefăcătorie, de minciună grosolană pe care o duci de o săptămînă? CAMIL PETRESCU, T. I 138. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. ◊ Expr. A duce casă bună (cu cineva sau cu ceva) v. casă. A o duce în... = a nu mai înceta din..., a o ține în... Eu mă cunosc; sînt păcătos, Că prea am dus-o-n rîs și glume. Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos! COȘBUC, P. I 198. Într-o bătălie o duse cît trăi. ISPIRESCU, U. 20. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. A o duce (bine, rău etc.) (cu cineva) = a trăi (bine, rău etc.) (cu cineva). În companie la mine vei duce-o bine. CAMILAR, N. I 268. Cum o duci, bre Mînecuță? SADOVEANU, P. M. 186. A mai dus-o așa cîteva luni și a mers să-și ia locul de veci lîngă mama. M. I. CARAGIALE, C. 83. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. A n-o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi gata să se prăpădească. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult și a muri. SBIERA, P. 287. A (o) duce la tăvăleală v. tăvăleală. ♦ A face, a se ține de... Într-una răsunau în tabără viersurile săltărețe și repezi ale lăutarilor și voinicii duceau jocuri și chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I 176. 6. (Subiectul e o ființă; cu privire la suferință etc.) A îndura, a suporta, a suferi, a răbda. Cine-n pace duce greul bogăției și luminii? Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? VLAHUȚĂ, O. A. 51. ◊ Expr. A duce grija (unei ființe sau a unui lucru) = a) a fi îngrijorat să nu i se întîmple (cuiva) vreun rău. Ia las’moșule, nu-i duce grija. CREANGĂ, P. 211. Maică-sa grija-i ducea. ALECSANDRI, P. P. 38; b) a se interesa, a se ocupa (de cineva sau de ceva). După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei. DUNĂREANU, CH. 9. Mărită-te, mîndra mea, După mine nu ședea, Că eu nu-ți mai duc grija! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. A duce dorul = a) (complementul indirect indică o persoană) a-i fi dor de cineva. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc doru. ALECSANDRI, T. I 245; b) (complementul indirect indică un lucru) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. Cutii cu rahat, șiraguri de smochine... și cîte și mai cîte de care duceam dorul la școală. La TDRG. 7. (Cu privire la războaie, lupte, tratative etc.) A purta. Poporul... E altul acum decît a fost atunci Împins sub jugul străinei porunci Să ducă războaie nedrepte. BOUREANU, S. P. 30. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei care duc războiul lor. CAMILAR, N. I 162. ♦ (Cu privire la o muncă) A depune, a presta. A duce o muncă de răspundere. ♦ (Determinat prin «la capăt», «la îndeplinire», «la bun sfîrșit» etc.) A îndeplini. Ce nu putură scoate la cale domnii cei mari și învățați, o fată de țăran o să ducă la îndeplinire! RETEGANUL, P. IV 30. 8. (Cu privire la linii) A trage, a desena. Duc o tangentă la cerc. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a trece (dintr-un loc în altul, pe o distanță de obicei mică). De sfîntu-Vasile s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I 354. Mă întrebă o dată unde mă duceam. Îi spusei că la Academie. M. I CARAGIALE, C. 113. Se ducea adesea prin grădină. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Mai ales în opoziție cu rămîne și veni) A pleca (departe, într-o călătorie lungă). Mîni dimineață ne ducem la Piatră. SADOVEANU, B 65. Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc. EMINESCU, O. I 235. Eu, mîndruță, plec, mă duc... Pleacă-te să te sărut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge de-a dreptul undeva, repede, fără ocol. S-a dus glonț la el, pînă a ajuns în răscrucea blestemată. POPA, V. 333. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. BART, E. 167. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, P. 44. A se duce în treaba lui (sau întreabă-și sau într-ale sale) = a pleca, a-și vedea de drum. Se duse fiecare într-ale sale. ISPIRESCU, L. 99. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. A se duce pe aci încolo = a pleca, a o șterge, a se cărăbăni. A se duce ca vîntul (și ca gîndul) = a se duce foarte repede. A se duce în lume (sau în toată lumea sau în lumea largă) v. lume. Du-te-ncolo! exclamație prin care se exprimă neîncredere față de ceea ce spune cineva (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă încoace și încolo, alergătură. Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului (sau la dracul, focului, la păcatele, pe urlați, în boală etc.). Vorbăria pudrată, domoală... Prea îmbuibată, măcar că-i goală, Nici o scofală, Ducă-se dracului! DEȘLIU, G. 9. Ba mai du-te și dracului. RETEGANUL, P. I 23. A lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60. Ducă-se-pe-pustii (cu valoare de substantiv) = a) dracul; b) epilepsie. Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. A se duce pe copcă v. copcă. A Se duce de rîpă = a se prăpădi, a se nărui, a decădea. Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. (Despre fete sau femei) A se duce după cineva = a se mărita. Eu, Costane, după el nu mă duc... că-i colțat și hîd. CAMILAR, N. I 29. După ciobănel m-oi duce, Că gurița lui e dulce! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. A i se duce ochii (sau inima) după cineva = a se uita cu drag la cineva sau la ceva, a se îndrăgosti de cineva. [Fetele erau] așa de frumoase și de drăgălașe, că ți se ducea inima după dînsele. SBIERA, P. 150. A se tot duce = a merge mereu, fără a se opri. S-a tot dus cale de trei zile. RETEGANUL, P. V 29. Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 299. Se tot duc, se duc mereu. EMINESCU, O. I 104. A se duce cu dumnezeu (sau în plata, în știrea lui dumnezeu sau în plata domnului) = a merge în drumul lui, a se duce în treaba lui. Apoi te du-n știrea lui d-zeu. RETEGANUL, P. III 54. Să se ducă în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 292. ♦ A merge, a umbla (fără o anumită țintă); a colinda, a cutreiera. Mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20. Se duse așa, în neștire, în ograda cu pruni. DELAVRANCEA, H. T. 150. Mergea Ivan... fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. ♦ A pluti, a fi purtat de apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. ◊ Expr. A se duce pe apa sîmbetei (sau pe gîrlă) v. apă. 2. (Despre «veste», «zvon», «nume» etc.) A se răspîndi, a se lăți. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. COȘBUC, P. I 277. Asemene pietre fac podoaba împărăției mele; nu se găsesc altele mai mari și mai frumoase decît aceste la nici o împărăție, și de aceea s-a dus vestea în toată lumea. CREANGĂ, P. 218. 3. Fig. A trece. Numai de s-ar duce noaptea asta blestemată mai repede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Ia acuși se duce noaptea, și vai! de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ♦ A eșua. Va să zică afacerea cu mahorca s-a dus. CAMILAR, N. I 147. ♦ A dispărea. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, O. 174. 4. Fig. (Despre ființe, uneori urmat de determinări ca «din lume», «de pe fața pămîntului») A muri. Cei ce s-au dus, nimica nu mai vor. JEBELEANU, C. 34. Noroc de trăgători... că altfel mă duceam și eu. CAMILAR, N. I 286. Să n-avem noi un copil măcar care... să ne închiză ochii cînd o fi să ne ducem! DELAVRANCEA, S. 241. Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 233. ◊ Fig. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora. EMINESCU, O. I 184. ♦ (Despre lucruri) A se sfîrși. Mă gîndesc la trecut... toate s-au dus, s-au scufundat în neștiut. SADOVEANU, O. VII 191. III. Intranz. A rezista, a ține la... Era singurul care nu ducea la băutură. M. I. CARAGIALE, C. 16. [Bradul] sănătos din fire, și-a împletit inima și a dus la necazuri ca un sfînt. BASSARABESCU, V. 49. Cum puteți duce fără pîne? RETEGANUL, P. IV 41.

PUSTÍE, pustii, s. f. 1. Regiune întinsă lipsită de vegetație, de obicei acoperită cu nisip, cu populație rară; ținut sălbatic, neroditor; pustiu. Tatarul, copil al pustiei, avea priviri mai pătrunzătoare. SADOVEANU, O. VII 146. A fost odată într-o pustie mare un pustnic. ISPIRESCU, L. 146. Și azi el se avîntă pe calul său arab Și drumul, ca săgeții, îi dă peste pustie, Care sub luna plină lucește argintie. EMINESCU, O. I 97. Fig. Se depărtă iar în pustia lui de gînduri. Totuși păstra o ureche și pentru sfat. SADOVEANU, P. M. 96. ◊ Loc. adv. A pustie = a jale; a moarte. Cîntă cucul de trei zile; Eu gîndeam că-mi cîntă mie, Da el cîntă a pustie După biata ciocîrlie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. ◊ Expr. (În imprecații) Ducă-se pe pustii v. duce2 (II 1). 2. (De obicei în forma articulată) Naiba. Pe sulul cel de-napoi O sută de lătunoi, Iară pe cel de-nainte Pustia le ține minte. MARIAN, S. 97. Pe cea verde movilită Se rotește-o păuniță Ș-un păun cu chica scurtă. Ieși, bădiță, de-l ascultă.Asculta-l-ar pustia, Că mi-a luat soția. ALECSANDRI, P. P. 410. ◊ (În construcție cu verbul «a lăsa») Omenia ți-ai mîncat Și pustiei te-am lăsat. HODOȘ, P. P. 120. Și-mi tot pune înainte. Cîte-n lună, cîte-n soare, Să nu fac însurătoare. Aș lăsa-o la pustia, Dar mi-e frică de stafia Să nu dea cu jărăgai Să rămîi ca un vătrai. TEODORESCU, P. P. 335. ◊ (În construcție cu verbul «a bate», ca formulă de imprecație) Bată-le pustia, domnule, să le bată; parcă te poți feri de ele? HOGAȘ, M. N. 120. De lume am fugit; o știu eu. cît e de dulceși de amară, bat-o pustia s-o bată! CREANGĂ, P. 314. ◊ Expr. La pustia (sau pustii) = la dracul, la naiba. Căpitane Răducane, Coboară din deal de vale, Că-ți moare murga de foame!Las’ să moară la pustii, Că mai am eu bidivii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 505.

PUSTÍU1, pustiuri, s. n. 1. Loc sălbatic, fără vegetație, de obicei acoperit cu nisip, cu o populație foarte rară; deșert, pustie. Nimic nu poți surprinde în tot pustiul acesta de apă argintie. BART, S. M. 22. Ș-atunci vîntul ridicat-a tot nisipul din pustiuri. EMINESCU, O. I 45. Mă credeam pierdut, întocmai ca un călător în pustiurile Africii. ALECSANDRI, P. 46. Fig. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? EMINESCU, O. I 137. ◊ Loc. adv. (Transilv.) În pustiu = în zadar, degeaba. Bădiță de la Sibiu, Nu-nșela murgu-n pustiu, Că măicuța ți-o spus bine, Că nu mă dă după tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. A pustiu = a jale, a moarte. Aud... un glas femeiesc cîntînd, a pustiu, o doină. La TDRG. Cînii cum îl văd La el se răped și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. (În formule de imprecație) Ducă-se pe (mai rar în) pustiu = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba. N-o să-i pun ei mîna în gît, nu! Una ca asta, ducă-se pe pustiu! DEMETRIUS, c. 29. Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! ALECSANDRI, P. P. 5. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbîndă, de pierdere, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. 2. Loc sau regiune în care nu locuiesc oameni; pustietate, singurătate. Mă oprii în drum și căutai împrejur... tăcere, noapte și pustiu. HOGAȘ, M. N. 64. Aduna lume de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său. CREANGĂ, A. 13. Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului. Cerbul moare, urșii pier și vulturii cad din cer. ALECSANDRI, P. II 89. ◊ Fig. În tot pustiul gîndurilor mele ești numai tu. CAMIL PETRESCU, T. II 271. ◊ Expr. A fi pustiu = a nu exista nici un semn de viață. Se opriră și se uitară împrejurul lor. Era pustiu și liniște: numai despre oraș se mai auzea zuruitul trăsurilor. SLAVICI, N. II 287. A face pustiu = a pustii. 3. Fig. Plictiseală, singurătate apăsătoare; supărare, durere, mîhnire. Vîntule, nebunule... Ia mai bine, dacă poți, Chinurile de la toți Și povara inimii Și pustiul lacrimii. PĂUN-PINCIO, P. 43. Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui! EMINESCU, O. I 105. Ia-mi dorul din inimioară, Că pustiul mă omoară. TEODORESCU, R. P. 307.

PUSTÍU2, -ÍE, pustii, adj. 1. (Despre locuri, ținuturi, regiuni) În stare sălbatică, necultivat, nepopulat de animale, nelocuit sau neumblat de oameni. Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape? TOPÎRCEANU, P. 45. Mergea tot înainte prin locuri pustii și cu greu de străbătut. CREANGĂ, P. 237. Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Aflat în paragină, în ruină. S-a oprit... la un anume zid de bisericuță, năruită și pustie, după pîrjolul de anul trecut. C. PETRESCU, A. R. 48. Zidirea cea pustie de jale pare plină. EMINESCU, O. I 96. Cucule, de unde vii? De la niște vii pustii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ♦ (Substantivat; învechit și popular, în imprecații) Blestemat, afurisit. Mă căznesc de este-o vreme Să fac din pelinaș miere. El, pustiul, e tot fiere! BIBICESCU, P. P. 354. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mantu Miu, cu capul treaz, dar scofîlcit de pustia-i de durere, era în fruntea convoiului. GALACTION, O. I 266. Ce mai atîta grijă pentru astă pustie de gură! CREANGĂ, P. 331. Pustiul de urît nu-i dădea răgaz. CONTEMPORANUL, VI 102. 2. Nelocuit, nepopulat, deșert, lipsit de viață, de mișcare. Moara nu umblă... pare pustie. SADOVEANU, O. I 514. Umbre răzlețe se deslușeau de-a lungul cheiului pustiu. BART, E. 288. Astfel turmă după turmă Pleacă toamna de la stîni, De rămîn pustii în urmă Munții singuri și bătrîni. TOPÎRCEANU, B. 22. Așadar școala a rămas pustie pentru o bucată de vreme. CREANGĂ, A. 9. ◊ Fig. Și se duc pe nesimțite Nopți pustii și zile reci. TOPÎRCEANU, B. 26. Cărarea mea pustie se umple de lumină, CERNA, P. 12. De cînd s-a dus bădița Mi-i pustie ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. 3. Fig. Gol, deșert. Se jucă așa o vreme, absorbită, cu mintea pustie. DUMITRIU, N. 85. Copilele ți s-au culcat – Tu inimă pustie, Stai tot la vatră-ncet plîngînd: E dus și nu mai vine! COȘBUC, P. I 193. De visuri inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele. VLAHUȚĂ, O. A. 82. ♦ Fig. Fără rost, fără sens, zadarnic. (Atestat la f. pl. pustie) Ea audeplînge.Parcă îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gînduri Și de-un dor fără de nume. EMINESCU, O. I 65. ◊ (Adverbial, regional) Oh! dragii mei, voi sînteți copii de împărat... – Nu vorbi pustiu, ca să ne măgulești! răspunse fata. RETEGANUL, P. II 38. 4. Singur (fără părinți, frați, rude etc.); stingher. De atunci trăiesc aci pustiu și singur. SADOVEANU, A. L. 150. Cînd merg flăcăi la oaste Cu lacrămi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. COȘBUC, P. I 215. Vai de inima pustie Ce-au rămas făr’de soție! ALECSANDRI, P. II 184. Mîndră, dragostile noastre Au rămas pustii pe coaste. BIBICESCU, P. P. 24. Iată, vremea mi-a sosit Să mă duc în haiducie, Să te las, dragă, pustie. TEODORESCU, P. P. 295. – Pl. și: (f., învechit) pustie.

PUȘCHI s. m. v. puști.

PUȘTI, puști, s. m. (Familiar, cu o nuanță de simpatie; și în forma pușchi) 1. Copil mai mărișor, băiețaș; ștrengar. Din felul cum v-a zis «puștilor», ați înțeles că are gînduri bune. PAS, Z. I 74. Măi pușchiule! ia să vedem ce ai făcut tu mai mult decît noi? CREANGĂ, la CADE. 2. (Învechit și popular) Iubit, ibovnic. Descuie-mi, soro, a poartă, Că mi-a venit pușchiul beat Astă-seară pe-nserat. TEODORESCU, P. P. 641. ♦ Berbant. D-apoi căpitanul! Bată-l norocu că mare nostimior mai era, pușchiu! ALECSANDRI, T. I 310. – Variantă: pușchi s. m.

PUSTÍU2 ~ri n. 1) Regiune întinsă nisipoasă, aproape lipsită de vegetație din cauza aridității solului; deșert. ◊ În ~ a) în gol; b) în zadar. Ducă-se pe ~ a) numire eufemistică a diavolului; b) epilepsie. 2) fig. Stare sufletească apatică a omului solitar; singurătate chinuitoare. /<bulg. pustinja

PUSTÍU1 ~e (~i) 1) (despre locuri) Care nu are nimic. Pădure ~e. Stradă ~e. 2) (despre localități, încăperi, spații) Care este lipsit de viață; în care (sau pe care) nu se află nimeni. Școală ~e. Peron ~. 3) (despre regiuni, ținuturi) Care este fără vegetație și fără populație; deșert; gol. /<bulg. pustinja

PUȘTI ~ m. fam. 1) Băiat mic; băiețel; pici. 2) Copil ștrengar. /cf. turc. pușt

ducă-se-pe-pustii! int. exclamațiune prezervativă împotriva necuratului. ║ m. 1. fam. dracul: acolo șade ducă-se-pe-pustii; 2. pop. epilepsie: îi apucă ducă-se-pe-pustii AL.

pustie f. 1. pustietate: ducă-se pe pustii; 2. naiba: bată-l pustia! mânca-i-ar casa pustia! EM. [Slav. PUSTYNĬ, pustietate].

pustiu a. 1. gol, deșert: casă pustie; 2. fig. afurisit: pustia de dragoste, un pustiu de somn. ║ n. pustietate: glasul celui ce strigă în pustiu. ║ adv. ca o cobe: latră a pustiu. [V. pustie].

pușchiu m. craidon, ștrengar: un pușchiu ca tine ISP. auzi, pușchiul! AL. [Turc. PUȘT].

pustíe f. (vrom. pustinĭe, d. vsl. pustynĭ, și pušta, pustie; pustiti și puštuti, a trimete, a lăsa; bg. pustinĭa, pustie; ung. puszta, pustie). V. năpustesc, opust, otpust). Pustietate, pustiŭ, deșert, regiune nelocuită: pustia Sahareĭ. Fam. Lucru care nu-țĭ place, pacoste: pustia ceĭa de moară, de mașină. În blăstăme: bată-l pustia, mînca-l-ar pustia, ducă-se pe pustiiĭ (V. duc). – Vechĭ și pustiñe. În P. P. (Șez. 1, 110) și puștă (vsl. puša).

pustíŭ, -íe adj. (d. pustie, s. f.). Deșert, loc fără oamenĭ saŭ fără animale saŭ fără vegetațiune: regiune pustie. S. n., pl. urĭ. Pustie, pustietate, deșert: pustiu Sahareĭ. A striga în pustiŭ, a vorbi în deșert, a nu fi ascultat de nimenĭ. A lătra, a urla a pustiŭ, a prezice pustiu saŭ a da semn că e pustiŭ lătrînd orĭ urlînd sinistru. – Vechĭ pustiĭŭ și pustiñŭ.

puștĭ și pușchĭ m., pl. tot așa (turc. pers. pușt). Obscen. Tînăr foarte corupt. Băĭat de vre-o 14-15 anĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!ducă-se-pe-pustii (pop.) s. m., g.-d. art. lui ducă-se-pe-pustii

ducă-se-pe-pustii s. m., g.-d. lui ducă-se-pe-pustii; pl. ducă-se-pe-pustii

pustie (înv., pop.) s. f., art. pustia, g.-d. art. pustiei; pl. pustii, art. pustiile

pustiu1 adj. m., f. pustie; pl. m. și f. pustii, art. m. pustiii (-ti-ii), f. pustiile (-ti-i-)

pustiu2 s. n., art. pustiul; pl. pustiuri

puști (fam.) s. m., art. puștiul; pl. puști, art. puștii

pustíe s. f., art. pustía, g.-d. art. pustíei; pl. pustíi, art. pustíile

pustíu s. n., art. pustíul; pl. pustíuri

pustíu adj. m., f. pustíe; pl. m. și f. pustíi

puști s. m., art. púștiul; pl. puști

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PUSTÍUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

pustiul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

DUCĂ-SE-PE-PUSTÍI s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, epilepsie, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

PUSTÍU adj., s. 1. adj. deșert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) puștiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 2. s. v. deșert. 3. s. v. pustietate. 4. adj. v. nelocuit. 5. adj. v. neumblat. 6. adj. părăsit. 7. adj. singur, stingher. (A rămas ~ pe lume.)

PUSTÍU adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

PUSTÍU adj. v. deșert, gol, nepăzit, nesupravegheat, vid.

PUȘTI s. pici, prichindel, țânc, (reg.) pricolici, (fam.) zgâmboi, (fig.) năpârstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

PUȘTI s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

ducă-se-pe-pustii s. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. EPILEPSIE. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

pustiu adj., s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CÎINOS. HAIN. ÎNDRĂCIT. RĂU. TICĂLOS.

PUSTIU adj., s. 1. adj. deșert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 2. s. deșert, pustietate, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ Saharei.) 3. s. pustietate, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 4. adj. deșert, gol, nelocuit, nepopulat, (înv.) pustiicios. (Oraș ~.) 5. adj. gol, necirculat, neumblat. (Drum ~.) 6. adj. părăsit. (Ocupanții au găsit orașul ~.) 7. adj. singur, stingher. (A rămas ~ pe lume.)

pustiu adj. v. DEȘERT. GOL. NEPĂZIT. NESUPRAVEGHEAT. VID.

puști s. v. BĂIEȚAȘ. BĂIEȚEL. COPILAȘ.

PUȘTI s. pici, prichindel, țînc, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

Pustiu ≠ aglomerat, arhiplin, populat

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pustíu (pustíe), adj.1. Deșert, gol. – 2. Părăsit, nepopulat. – 3. Nefericit, amărît. – 4. (S. n.) Deșert, loc necultivat. – Megl. pust. Sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecație, cf. ngr. ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Der. pustie, s. f. (deșert, loc neîngrijit; nume popular pentru diavol), în loc de înv. pustinie < sl. pustynĭ; pustă, s. f. (teren agricol, cîmpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeași proveniență; pustietate, s. f. (deșert, regiune necultivată și nelocuită); pustii, vb. (a devasta, a transforma în deșert; vb., refl., a deveni deșert); pustiitor (var. pustiicios), adj. (distrugător); pustiiciune, s. f. (înv., devastare, distrugere); pustnic, s. m. (sihastru, anahoret), din sl. pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu sl. postĭnikŭ „postitor”; pustnicesc, adj. (de sihastru); pustnici, vb. (a trăi ca un pustnic); pustnicie, s. f. (sihăstrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21).

púști (púști), s. m.1. (Înv.) Pederast, sodomit. – 2. Tînăr, flăcău, copil. – Var. pușchi. Mr. puștu „golan”, megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin; Ronzevalle 60), cf. ngr. πούστης, alb., bg., sb. pušt (după Cihac, II, 301, rom. ar proveni din sb., căci autorul îl consideră drept cuvînt autentic sl.). Cu sens injurios s-a pierdut aproape complet în limba actuală, dar mai este evident la Alecsandri. – Der. puștan, s. m. (tînăr, copil); puștancă, s. f. (fată); puștime, s. f. (mulțime de copii); pușlău, s. m. (leneș, puturos), probabil în loc de *puștlău, cu suf. expresiv, ca în fătălău, bătălău; pușlanie, s. f. (lenevie; trîndăvie); pușlama, s. f. (leneș, puturos; golan), a cărui der. nu este clară, probabil direct dintr-un cuvînt tc. neatestat.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ducă-se-pe-pustii s.m. (pop. și fam.) 1. dracul, diavolul. 2. epilepsie.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PUSTIUL, Neguș (Mag Br); – fam.(D Buc); – Florea și D-tru (17 B III 37, 427); Pustiiul (17 B II 200) < subst.

OCNA PUSTIE (sau AVRAM IANCU), lac sărat situat în arealul orașului Ocna Sibiului, format pe locul unei saline abandonate în 1817. Supr.: 10.137 m2; ad. max.: 128 m (cel mai adânc lac din România); salinitatea: 180-200 g/l (la suprafață și în funcție de anotimp).

UBI SOLITUDINEM FACIUNT PACEM APPELLANT (lat.) acolo unde fac pustiu spun că fac pace – Tacit, „De vita Agricolae”, 30. Cuvintele prin care eroul caledonian Calgacus înfierează pe romani, care prădau și pustiau ținuturile cucerite de ei.

VOX CLAMANTIS IN DESERTO (lat.) glasul celui ce predică (strigă) în pustiu – Matei 3, 3. Răspunsul dat de Ioan Botezătorul la întrebarea „cine ești” pusă de evreii cărora le predica în pustiul Iudeii. Sensul actual: persoană care încearcă în zadar să-și convingă semenii asupra unui lucru sau să-i moblizeze pentru o cauză.

Intrare: Pustiul
Pustiul nume propriu
nume propriu (I3)
  • Pustiul
Intrare: ducă-se-pe-pustii / -pustiu
ducă-se-pe-pustii substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
plural
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
genitiv-dativ singular
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
plural
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
vocativ singular
plural
ducă-se-pe-pustiu substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
plural
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
genitiv-dativ singular
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
plural
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
vocativ singular
plural
Intrare: pustiu (adj.)
pustiu1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustiu
  • pustiul
  • pustiu‑
  • pustie
  • pustia
plural
  • pustii
  • pustiii
  • pustii
  • pustiile
genitiv-dativ singular
  • pustiu
  • pustiului
  • pustii
  • pustiei
plural
  • pustii
  • pustiilor
  • pustii
  • pustiilor
vocativ singular
plural
pustân adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustân
  • pustânul
  • pustâ
  • pustâna
plural
  • pustâni
  • pustânii
  • pustâne
  • pustânele
genitiv-dativ singular
  • pustân
  • pustânului
  • pustâne
  • pustânei
plural
  • pustâni
  • pustânilor
  • pustâne
  • pustânelor
vocativ singular
plural
pustâniu adjectiv
adjectiv (A108)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustâniu
  • pustâniul
  • pustânie
  • pustânia
plural
  • pustânii
  • pustâniii
  • pustânii
  • pustâniile
genitiv-dativ singular
  • pustâniu
  • pustâniului
  • pustânii
  • pustâniei
plural
  • pustânii
  • pustâniilor
  • pustânii
  • pustâniilor
vocativ singular
plural
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pustin adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustin
  • pustinul
  • pusti
  • pustina
plural
  • pustini
  • pustinii
  • pustine
  • pustinele
genitiv-dativ singular
  • pustin
  • pustinului
  • pustine
  • pustinei
plural
  • pustini
  • pustinilor
  • pustine
  • pustinelor
vocativ singular
plural
pustiniu adjectiv
adjectiv (A108)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustiniu
  • pustiniul
  • pustinie
  • pustinia
plural
  • pustinii
  • pustiniii
  • pustinii
  • pustiniile
genitiv-dativ singular
  • pustiniu
  • pustiniului
  • pustinii
  • pustiniei
plural
  • pustinii
  • pustiniilor
  • pustinii
  • pustiniilor
vocativ singular
plural
Intrare: pustiu (s.n.) / pustie
pustiu2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustiu
  • pustiul
  • pustiu‑
plural
  • pustiuri
  • pustiurile
genitiv-dativ singular
  • pustiu
  • pustiului
plural
  • pustiuri
  • pustiurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustie
  • pustia
plural
  • pustii
  • pustiile
genitiv-dativ singular
  • pustii
  • pustiei
plural
  • pustii
  • pustiilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pusteiu
  • pusteiul
plural
  • pusteiuri
  • pusteiurile
genitiv-dativ singular
  • pusteiu
  • pusteiului
plural
  • pusteiuri
  • pusteiurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • puștiu
  • puștiul
plural
  • puștiuri
  • puștiurile
genitiv-dativ singular
  • puștiu
  • puștiului
plural
  • puștiuri
  • puștiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: puști
substantiv masculin (M74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • puști
  • puștiul
  • puștiu‑
plural
  • puști
  • puștii
genitiv-dativ singular
  • puști
  • puștiului
plural
  • puști
  • puștilor
vocativ singular
  • puștiule
plural
  • puștilor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M73)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pușchi
  • pușchiul
  • pușchiu‑
plural
  • pușchi
  • pușchii
genitiv-dativ singular
  • pușchi
  • pușchiului
plural
  • pușchi
  • pușchilor
vocativ singular
  • pușchiule
plural
  • pușchilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ducă-se-pe-pustii, ducă-se-pe-pustii / ducă-se-pe-pustiu, ducă-se-pe-pustiusubstantiv masculin invariabil

popular
  • 1. Ducă-se dracului, lua-l-ar naiba. DEX '09 DLRLC
    • format_quote N-o să-i pun ei mîna în gît, nu! Una ca asta, ducă-se pe pustiu! DEMETRIUS, C. 29. DLRLC
    • format_quote Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! ALECSANDRI, P. P. 5. DLRLC
  • 2. Epilepsie. DEX '09 DLRLC
    sinonime: epilepsie
    • format_quote Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. DLRLC

pustiu, pustieadjectiv

  • 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape? TOPÎRCEANU, P. 45. DLRLC
    • format_quote Mergea tot înainte prin locuri pustii și cu greu de străbătut. CREANGĂ, P. 237. DLRLC
    • format_quote Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum. ALECSANDRI, P. A. 112. DLRLC
    • format_quote Pădure pustie. Stradă pustie. NODEX
    • 1.1. Aflat în paragină, în ruină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: părăsit
      • format_quote S-a oprit... la un anume zid de bisericuță, năruită și pustie, după pîrjolul de anul trecut. C. PETRESCU, A. R. 48. DLRLC
      • format_quote Zidirea cea pustie de jale pare plină. EMINESCU, O. I 96. DLRLC
      • format_quote Cucule, de unde vii? De la niște vii pustii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. DLRLC
    • 1.2. (și) substantivat învechit popular În imprecații: afurisit, blestemat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă căznesc de este-o vreme Să fac din pelinaș miere. El, pustiul, e tot fiere! BIBICESCU, P. P. 354. DLRLC
      • format_quote Mantu Miu, cu capul treaz, dar scofîlcit de pustia-i de durere, era în fruntea convoiului. GALACTION, O. I 266. DLRLC
      • format_quote Ce mai atîta grijă pentru astă pustie de gură! CREANGĂ, P. 331. DLRLC
      • format_quote Pustiul de urît nu-i dădea răgaz. CONTEMPORANUL, VI 102. DLRLC
  • 2. În care nu se află nimeni (și nimic). DEX '09 DEX '98
    • format_quote Cameră pustie. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Moara nu umblă... pare pustie. SADOVEANU, O. I 514. DLRLC
    • format_quote Umbre răzlețe se deslușeau de-a lungul cheiului pustiu. BART, E. 288. DLRLC
    • format_quote Astfel turmă după turmă Pleacă toamna de la stîni, De rămîn pustii în urmă Munții singuri și bătrîni. TOPÎRCEANU, B. 22. DLRLC
    • format_quote Așadar școala a rămas pustie pentru o bucată de vreme. CREANGĂ, A. 9. DLRLC
    • format_quote figurat Și se duc pe nesimțite Nopți pustii și zile reci. TOPÎRCEANU, B. 26. DLRLC
    • format_quote figurat Cărarea mea pustie se umple de lumină. CERNA, P. 12. DLRLC
    • format_quote figurat De cînd s-a dus bădița Mi-i pustie ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. DLRLC
    • format_quote Școală pustie. Peron pustiu. NODEX
  • 3. figurat Copleșit de o singurătate apăsătoare. DEX '09 DEX '98
    • format_quote De atunci trăiesc aci pustiu și singur. SADOVEANU, A. L. 150. DLRLC
    • format_quote Cînd merg flăcăi la oaste Cu lacrămi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. COȘBUC, P. I 215. DLRLC
    • format_quote Vai de inima pustie Ce-au rămas fărde soție! ALECSANDRI, P. II 184. DLRLC
    • format_quote Mîndră, dragostile noastre Au rămas pustii pe coaste. BIBICESCU, P. P. 24. DLRLC
    • format_quote Iată, vremea mi-a sosit Să mă duc în haiducie, Să te las, dragă, pustie. TEODORESCU, P. P. 295. DLRLC
    • diferențiere Singur (fără părinți, frați, rude etc.) DLRLC
  • 4. figurat Deșert, gol. DLRLC
    • format_quote Se jucă așa o vreme, absorbită, cu mintea pustie. DUMITRIU, N. 85. DLRLC
    • format_quote Copilele ți s-au culcat – Tu inimă pustie, Stai tot la vatră-ncet plîngînd: E dus și nu mai vine! COȘBUC, P. I 193. DLRLC
    • format_quote De visuri inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele. VLAHUȚĂ, O. A. 82. DLRLC
    • 4.1. figurat Fără rost, fără sens. DLRLC
      sinonime: zadarnic
      • format_quote Ea aude – plînge. – Parcă îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gînduri Și de-un dor fără de nume. EMINESCU, O. I 65. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial regional Oh! dragii mei, voi sînteți copii de împărat... – Nu vorbi pustiu, ca să ne măgulești! răspunse fata. RETEGANUL, P. II 38. DLRLC
  • comentariu învechit Plural feminin și: pustie. DEX '09
etimologie:

pustiu, pustiurisubstantiv neutru
pustie, pustiisubstantiv feminin

  • 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nimic nu poți surprinde în tot pustiul acesta de apă argintie. BART, S. M. 22. DLRLC
    • format_quote figurat De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? EMINESCU, O. I 137. DLRLC
    • format_quote Tatarul, copil al pustiei, avea priviri mai pătrunzătoare. SADOVEANU, O. VII 146. DLRLC
    • format_quote A fost odată într-o pustie mare un pustnic. ISPIRESCU, L. 146. DLRLC
    • format_quote Și azi el se avîntă pe calul său arab Și drumul, ca săgeții, îi dă peste pustie, Care sub luna plină lucește argintie. EMINESCU, O. I 97. DLRLC
    • format_quote figurat Se depărtă iar în pustia lui de gînduri. Totuși păstra o ureche și pentru sfat. SADOVEANU, P. M. 96. DLRLC
    • 1.1. prin specializare metaforic Întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Ș-atunci vîntul ridicat-a tot nisipul din pustiuri. EMINESCU, O. I 45. DLRLC
      • format_quote Mă credeam pierdut, întocmai ca un călător în pustiurile Africii. ALECSANDRI, P. 46. DLRLC
    • 1.2. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = epilepsie. NODEX
      sinonime: epilepsie
    • chat_bubble locuțiune adverbială În pustiu = în zadar. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      sinonime: degeaba
      • format_quote Bădiță de la Sibiu, Nu-nșela murgu-n pustiu, Că măicuța ți-o spus bine, Că nu mă dă după tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În pustiu = în gol. NODEX
    • chat_bubble locuțiune adverbială A pustiu sau a pustie = a jale, a moarte, prevestind moartea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Aud... un glas femeiesc cîntînd, a pustiu, o doină. La TDRG. DLRLC
      • format_quote Cînii cum îl văd La el se răped și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu. ALECSANDRI, P. P. 187. DLRLC
      • format_quote Cîntă cucul de trei zile; Eu gîndeam că-mi cîntă mie, Da el cîntă a pustie După biata ciocîrlie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. DLRLC
    • chat_bubble A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote N-o să-i pun ei mîna în gît, nu! Una ca asta, ducă-se pe pustiu! DEMETRIUS, c. 29. DLRLC
      • format_quote Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! ALECSANDRI, P. P. 5. DLRLC
        • format_quote Pe sulul cel de-napoi O sută de lătunoi, Iară pe cel de-nainte Pustia le ține minte. MARIAN, S. 97. DLRLC
        • format_quote Pe cea verde moviliță Se rotește-o păuniță Ș-un păun cu chica scurtă. Ieși, bădiță, de-l ascultă. – Asculta-l-ar pustia, Că mi-a luat soția. ALECSANDRI, P. P. 410. DLRLC
        • format_quote Omenia ți-ai mîncat Și pustiei te-am lăsat. HODOȘ, P. P. 120. DLRLC
        • format_quote Și-mi tot pune înainte... Cîte-n lună, cîte-n soare, Să nu fac însurătoare. Aș lăsa-o la pustia, Dar mi-e frică de stafia Să nu dea cu jărăgai Să rămîi ca un vătrai. TEODORESCU, P. P. 335. DLRLC
        • format_quote Bată-le pustia, domnule, să le bată; parcă te poți feri de ele? HOGAȘ, M. N. 120. DLRLC
        • format_quote De lume am fugit; o știu eu. cît e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată! CREANGĂ, P. 314. DLRLC
        • chat_bubble La pustia (sau pustii) = la dracul, la naiba. DLRLC
          • format_quote Căpitane Răducane, Coboară din deal de vale, Că-ți moare murga de foame! – Las’ să moară la pustii, Că mai am eu bidivii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 505. DLRLC
  • 2. Loc sau regiune în care nu locuiesc oameni. DLRLC
    • format_quote Mă oprii în drum și căutai împrejur... tăcere, noapte și pustiu. HOGAȘ, M. N. 64. DLRLC
    • format_quote Aduna lume de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său. CREANGĂ, A. 13. DLRLC
    • format_quote Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului. Cerbul moare, urșii pier și vulturii cad din cer. ALECSANDRI, P. II 89. DLRLC
    • format_quote figurat În tot pustiul gîndurilor mele ești numai tu. CAMIL PETRESCU, T. II 271. DLRLC
    • 2.1. A face pustiu = pustii. DLRLC
      sinonime: pustii
    • chat_bubble A fi pustiu = a nu exista nici un semn de viață. DLRLC
      • format_quote Se opriră și se uitară împrejurul lor. Era pustiu și liniște: numai despre oraș se mai auzea zuruitul trăsurilor. SLAVICI, N. II 287. DLRLC
  • 3. figurat Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Vîntule, nebunule... Ia mai bine, dacă poți, Chinurile de la toți Și povara inimii Și pustiul lacrimii. PĂUN-PINCIO, P. 43. DLRLC
    • format_quote Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui! EMINESCU, O. I 105. DLRLC
    • format_quote Ia-mi dorul din inimioară, Că pustiul mă omoară. TEODORESCU, R. P. 307. DLRLC
etimologie:

puști, puștisubstantiv masculin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic