PULBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris.

pulbere sf [At: N. TEST. (1648) ap. DLR / V: (reg) ~băr s, ~băre, ~r s, ~ră, ~bire, ~bure, pulvăr s, pulvere / Pl: ~ri / E: ml pulvis, -veris] 1 Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine Si: (reg) colb, praf (1). 2 (Pgn) Orice amestec pulverulent de corpusculi care se pot menține în suspensie în aer. 3 (Pop; îe) A se ține norocul sau sărăcia (după cineva) ca ~a după câini (sau câine) A nu reuși. 4 (Îae) A fi sărac. 5 (Pop; îe) A (se) face sau a (se) preface în (praf și) ~ ori ~ și cenușă sau a (nu) se (mai) alege (sau rămâne) (nici) (praful și) ~a ori (reg) ~a și paradichiul (din cineva sau ceva) A fi zdrobit, nimicit. 6 (Îae; d. obiecte, bani, bunuri materiale etc.) A nu mai rămâne nimic. 7 (Înv; îe) A pune (ceva) în foc și ~ A distruge. 8 (Îe) A arunca ~ în ochi(i) (cuiva) A da cuiva impresia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 9 (Rar; îe) A-și scutura ~a de pe picioare A se lepăda cu totul de un lucru. 10 (Rar; îe) A se ridica (sau a se scula) din ~ sau din ~ri A evolua. 11 (Rar; îae) A parveni. 12 (Rar; îe) A ridica (sau a ardica) capul din ~ A se emancipa. 13 (Îe) A scoate (sau a ridica) din ~ (pe cineva) A scoate din anonimat pe cineva. 14 (D. oameni; îlav) (Cu fruntea) în ~ Umilit. 15 (Reg; îlav) Câtă ~ și spuză Numeros. 16 (Irn; îe) A face ~a praf A nu face nici o ispravă. 17 (Bis; fig) Trup omenesc considerat ca ceva pieritor, supus acțiunii distrugătoare a timpului. 18 (Fig; udp „de”) Mulțime de... 19 (Pan) Materii solide reduse la starea de particule foarte fine, ca pulberea (1), cu diferite utilizări Si: praf. 20 (Spc; reg) Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și se depune pe toate obiectele din moară Si: pospai. 21 (Ban; Mun; spc) Lamură a făinii. 22 (Îrg; pan) Polen¹ (1). 23 (Pan) Exploziv granular utilizat la armele de foc, în tehnica rachetelor, în tehnica minieră etc. 24 (Spc; șîs ~ neagră) Substanță pulverulentă formată dintr-un amestec de azot de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil, îndeosebi la armele de foc Si: (pop) iarbă, (înv) praf de pușcă, (îvr) prăvărie. 25 (Îs) ~ fără fum Exploziv pe bază de nitroceluloză, care conține un absorbant de vapori. 26 (Reg; îf pulvăr) Aspirină.

PULBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nici o ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris.

PULBERE, (rar) pulberi, s. f. 1. Praf (1). Prin întunerec picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. Stîrnită de un car, de-o căruță, de pașii unui pîlc de drumeți, pulberea se sălta ca un nor și rămînea în aer. PAS, L. II 247. Larma a contenit, pulberile s-au potolit. SADOVEANU, O. E. 37. ♦ (Urmat de determinări indicînd materia) În moară, pulberea albă de făină cernută mărunt se ridica pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Praful ce acolo de vînturi viscoloase În aer se ridică, e pulbere de oase Ce tabere dușmane în treacăt au lăsat. ALEXANDRESCU, M. 31. ◊ Fig. La asfințit, erau aburi și pulberi de foc. SADOVEANU, O. VII 123. Vînturi străine și de pretutindeni au suflat și pulberea uitării s-a așternut groasă peste icoanele trecutului. HOGAȘ, H. 47. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Expr. A se face praf și pulbere sau a se alege (din cineva sau din ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. Moara ciocoiului macină oameni, de s-alege din ei pulberea. SADOVEANU, M. C. 31. Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! ISPIRESCU, L. 121. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spînul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, P. 278. (În construcții negative) I-am întins un băț lung și l-am tras în sus... să-i fi dat drumu, se ducea, de nu s-alegea nici pulberea. VLAHUȚĂ, O. A. III 56. A ridica (pe cineva) din pulbere = a înălța (pe cineva) dintr-o stare sau dintr-o situație foarte proastă, într-una bună. Meritul său singur îl ridicase din pulbere, în cea mai însemnată slujbă a țării. BĂLCESCU, O. 178. ◊ Fig. Mulțime de lucruri (mărunte sau văzute de departe foarte mici); puzderie. [Luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele. MACEDONSKI, O. I 125. Văzurăm, din înălțimea unde ne aflam, o pulbere de case albe cu învelișuri de fier alb, în care se răsfrîngeau razele soarelui. BOLINTINEANU, O. 276. ◊ Expr. Cîtă pulbere și spuză = în cantitate foarte mare; cîtă frunză și iarbă, v. frunză. Au și început a curge furnicile cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. ♦ Praf industrial obținut prin operații de mărunțire mecanică, fizico-chimică sau chimică. 2. Praf de pușcă. (Poetic) Pulberea luptelor trecute nu intră în sîngele urmașilor spre a le răscoli instinctele. CĂLINESCU, E. 27. ♦ Expr. A aprinde butoiul cu pulbere v. butoi.

PULBERE ~i f. 1) Material solid transformat în particule mici și fine; praf; pudră. ◊ A se face praf și ~ v. PRAF. 2) înv. Praf de pușcă. 3) fig. Mulțime de ființe sau de lucruri. 4) Substanță explozivă în formă de firișoare sau de granule. /<lat. pulvis, ~eris

pulbere f. praf: pulbere de aur; fig. pulbere de raze AL. [Lat. PULVEREM].

púlbere f. (lat. pŭlvis, púlveris, m., rar f.; it. pólvere, pv. poudro, fr. poudre, ĭar vpv. pols, vfr. pous [de unde și poussière, colb], sp. polvo, pg. po d. lat. *pŭlvus. V. spulber, pudră, pulverizez). Vechĭ. Azĭ Olt. Rar est. Colb: Praf: pulbere de vînat (orĭ de pușcă), pulbere chimică. – În Serbia púlbăr, n., pl. ere.

pulbăr s vz pulbere

pulbăre sf vz pulbere

pulber s vz pulbere

pulberă sf vz pulbere

pulbire sf vz pulbere

pulbure sf vz pulbere

pulvăr s vz pulbere

pulvere sf vz pulbere

pulbere s. f., g.-d. art. pulberii; pl. pulberi

pulbere s. f., g.-d. art. pulberii; pl. pulberi

pulbere s. f., g.-d. art. pulberii; pl. pulberi

PULBERE s. 1. pudră. (O pulbere de făină acoperea totul, la moară.) 2. v. praf. 3. praf de pușcă, (pop.) iarbă(-de-pușcă), (înv. și reg.) silitră, (înv.) paler. (Pulbere folosită ca explozibil.)

PULBERE s. v. lamură, mulțime, polen, potop, puzderie, sumedenie.

PULBERE s. 1. pudră. (O ~ de făină acoperea totul.) 2. praf, (Mold. și Transilv.) colb, (Bucov. și Maram.) șperlă, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (Olt. și Munt.) știup. (~ stîrnită pe un drum de țară.) 3. praf de pușcă, (pop.) iarbă(-de-pușcă), (înv. și reg.) silitră, (înv.) paler. (~ folosită ca explozibil.)

pulbere s. v. LAMURĂ. MULȚIME. POLEN. POTOP. PUZDERIE. SUMEDENIE.

METALURGIA PULBERILOR s. metaloceramică.

pulbere (pulberi), s. f. – Praf. – Mr. pulbire. Lat. pŭlvĕrem (Pușcariu 1397; Candrea-Dens., 1458; REW 6842), cf. vegl. pulvro, it. polvere, prov. poldra, fr. poudre, sp. port. pólvora; dintr-o formă metatetizată *plŭvĕrem, alb. pljuhur, sard. piuer. – Der. pulberărie, s. f. (fabrică, depozit de muniții); împulbera, vb. (a se prăfui). Cf. spulbera.

PULBERE subst. 1. – (C Ștef); – fiul Negritei (BCI VII 40). 2. Pulbăruș, Mihail (17 A II 143; V 154; Sur VII).

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

PULVIS ET UMBRA SUMUS (lat.) suntem pulbere și umbră – Horațiu, „Ode”, IV, 7, 16. Cenușă în urna funerară și umbră în Infern devenea omul, după moarte, în credința anticilor.

Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris (lat. „Amintește-ți, omule, că pulbere ești și că în pulbere te vei întoarce”) „Cartea genezei” (cap. III, versetul 19) – Potrivit legendei biblice, vorbele de mai sus au fost adresate de Dumnezeu lui Adam, după ce acesta a săvîrșit păcatul originar, mîncînd fructul oprit din pomul cunoașterii. Preluată de literatură, expresia e folosită spre a sublinia fragilitatea și vremelnicia ființei omenești. Horațiu, în Ode (IV, 7.16), a rezumat-o în patru cuvinte: Pulvis et umbra sumus (Pulbere și umbră sîntem). BIB.

pulbere, s. f. sg. (tox.) 1. heroină. 2. cocaină.

a face praf (și pulbere) expr. 1. a bate foarte rău. 2. a impresiona puternic (pe cineva).

a face pulberea praf expr. a fi complet ineficient; a suferi un eșec.