2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris.

PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nici o ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris.

PÚLBERE, (rar) pulberi, s. f. 1. Praf (1). Prin întunerec picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. Stîrnită de un car, de-o căruță, de pașii unui pîlc de drumeți, pulberea se sălta ca un nor și rămînea în aer. PAS, L. II 247. Larma a contenit, pulberile s-au potolit. SADOVEANU, O. E. 37. ♦ (Urmat de determinări indicînd materia) În moară, pulberea albă de făină cernută mărunt se ridica pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Praful ce acolo de vinturi viscoloase în aer se ridică, e pulbere de oase Ce tabere dușmane în treacăt au lăsat. ALEXANDRESCU, M. 31. ◊ Frig. La asfințit, erau aburi și pulberi de foc. SADOVEANU, O. VII 123. Vînturi străine și de pretutindeni au suflat și pulberea uitării s-a așternut groasă peste icoanele trecutului. HOGAȘ, H. 47. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Expr. A se face praf și pulbere sau a se alege (din cineva sau din ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. Moara ciocoiului macină oameni, de s-alege din ei pulberea. SADOVEANU, M. C. 31. Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! ISPIRESCU, L. 121. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spinul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, P. 278. (În construcții negative) I-am întins un băț lung și l-am tras în sus... să-i fi dat drumu, se ducea, de nu s-alegea nici pulberea. VLAHUȚĂ, O. A. III 56. A ridica (pe cineva) din pulbere = a înălța (pe cineva) dintr-o stare sau dintr-o situație foarte proastă, într-una bună. Meritul său singur îl ridicase din pulbere, în cea mai însemnată slujbă a țării. BĂLCESCU, O. 178. ◊ Fig. Mulțime de lucruri (mărunte sau văzute de departe foarte mici); puzderie. [Luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele. MACEDONSKI, O. I 125. Văzurăm, din înălțimea unde ne aflam, o pulbere de case albe cu învelișuri de fier alb, în care se răsfrîngeau razele soarelui. BOLINTINEANU, O. 276. ◊ Expr. Cîtă pulbere și spuză = în cantitate foarte mare; cîtă frunză și iarbă, v. frunză. Au și început a curge furnicile cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. ♦ Praf industrial obținut prin operații de mărunțire mecanică, fizico-chimică sau chimică. 2. Praf de pușcă. (Poetic) Pulberea luptelor trecute nu intră în sîngele urmașilor spre a le răscoli instinctele. CĂLINESCU, E. 27. ♦ Expr. A aprinde butoiul cu pulbere v. butoi.

PÚLBERE ~i f. 1) Material solid transformat în particule mici și fine; praf; pudră. ◊ A se face praf și ~ v. PRAF. 2) înv. Praf de pușcă. 3) fig. Mulțime de ființe sau de lucruri. 4) Substanță explozivă în formă de firișoare sau de granule. /<lat. pulvis, ~eris

pulbere f. praf: pulbere de aur; fig. pulbere de raze AL. [Lat. PULVEREM].

púlbere f. (lat. pŭlvis, púlveris, m., rar f.; it. pólvere, pv. poudro, fr. poudre, ĭar vpv. pols, vfr. pous [de unde și poussière, colb], sp. polvo, pg. po d. lat. *pŭlvus. V. spulber, pudră, pulverizez). Vechĭ. Azĭ Olt. Rar est. Colb: Praf: pulbere de vînat (orĭ de pușcă), pulbere chimică. – În Serbia púlbăr, n., pl. ere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi

púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÚLBERE s. v. lamură, mulțime, polen, potop, puzderie, sumedenie.

PÚLBERE s. 1. pudră. (O pulbere de făină acoperea totul, la moară.) 2. v. praf. 3. praf de pușcă, (pop.) iarbă(-de-pușcă), (înv. și reg.) silitră, (înv.) paler. (Pulbere folosită ca explozibil.)

pulbere s. v. LAMURĂ. MULȚIME. POLEN. POTOP. PUZDERIE. SUMEDENIE.

PULBERE s. 1. pudră. (O ~ de făină acoperea totul.) 2. praf, (Mold. și Transilv.) colb, (Bucov. și Maram.) șperlă, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (Olt. și Munt.) știup. (~ stîrnită pe un drum de țară.) 3. praf de pușcă, (pop.) iarbă(-de-pușcă), (înv. și reg.) silitră, (înv.) paler. (~ folosită ca explozibil.)

METALURGIA PULBERILOR s. metaloceramică.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

púlbere (púlberi), s. f. – Praf. – Mr. pulbire. Lat. pŭlvĕrem (Pușcariu 1397; Candrea-Dens., 1458; REW 6842), cf. vegl. pulvro, it. polvere, prov. poldra, fr. poudre, sp. port. pólvora; dintr-o formă metatetizată *plŭvĕrem, alb. pljuhur, sard. piuer.Der. pulberărie, s. f. (fabrică, depozit de muniții); împulbera, vb. (a se prăfui). Cf. spulbera.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PULBERE subst. 1. – (C Ștef); – fiul Negritei (BCI VII 40). 2. Pulbăruș, Mihail (17 A II 143; V 154; Sur VII).

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

PULVIS ET UMBRA SUMUS (lat.) suntem pulbere și umbră – Horațiu, „Ode”, IV, 7, 16. Cenușă în urna funerară și umbră în Infern devenea omul, după moarte, în credința anticilor.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

pulbere, s. f. sg. (tox.) 1. heroină. 2. cocaină.

a face praf (și pulbere) expr. 1. a bate foarte rău. 2. a impresiona puternic (pe cineva).

a face pulberea praf expr. a fi complet ineficient; a suferi un eșec.

Intrare: pulbere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pulbere
  • pulberea
plural
  • pulberi
  • pulberile
genitiv-dativ singular
  • pulberi
  • pulberii
plural
  • pulberi
  • pulberilor
vocativ singular
plural
Intrare: Pulbere
Pulbere nume propriu
nume propriu (I3)
  • Pulbere