2 intrări

  • Pravăț
  • pravăț prăvit prăvită prăviț prabeț praveț praviț praviță

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pravăț [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 326 / V: ~abeț, (reg) ~veț, ~viț, ~viță sf, prăvit, prăvi sf, prăviț sm / Pl: ~e, ~uri, (12,17) ~i / E: slv правьць, srb pravac] 1 sn (Îrg) Drum drept, de obicei pe coama unui deal. 2 sn (Îrg; îe) A bate ~ul A ține calea unei femei. 3 sn (Înv) Direcție, fel în care este orientat cineva sau ceva în spațiu, indicat printr-un semn. 4 sn (Înv; îlav) În ~ul vântului în direcția vântului. 5 sn (Reg) Puț de intrare într-o mină1, care coboară vertical. 6 sn (Reg) Parte abruptă a unei văgăuni. 7 sn (Înv) Țintă, obiectiv final. 8 sn (Îrg) Loc de observație sau de urmărire. 9 sn (Îrg; pex) Loc deschis folosit într-un anumit scop. 10 sn (Înv) Îndrumător. 11 sn (Înv; pex) Învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 12 sm (Îvr; îf praveț) Dirijor de cor. 13 sn (Olt; Mun) Fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 14 sf (Reg; îf prăvită) Fier de la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 15 sf (Olt; Trs; îf praviță) Par1 lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din arbori. 16 sf (Pgn) Par1. 17 sm (Ban; îf prăviț) Nuia, lăstar de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 18 sf (Reg; îf prăviță) Sarcină de lemne.

PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Învechit și regional) 1. Țel, țintă, scop. Amîndouă avînd pravăț de-a ține întru unire Dragostea dumnezeiască cu acea de omenire. CONACHI, P. 302. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. Ucazele lui Petru care ne-au renoit Din mînă nu le lasă; drept pravăț îi slujesc. NEGRUZZI, S. II 194. Să aveți de pravăț bunile sfătuiri. DRĂGHICI, R. 157. – Variante: prăvéț s. n., práviță (I. CR. III 306) s. f.

PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țel, țintă, scop. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. [Var.: práviță s. f.] – Bg. pravec, sb. pravac.

PRAVĂȚ s. m. și n. (Mold.) 1. S. n. Țintă, obiectiv (final), țel, scop. Au dat ... termin sau pravăț de hotar scris. DOSOFTEI, VS. 2. S. n. Loc de observație. Sfătuiescu-te ca un priiatin că de vei ședea ca în pravăț, să iai sama carii să cunosc că-s creștini și să-i muncești. DOSOFTEI, VS. 3. S. n. Învățătură, normă, lucrare care servește drept îndrumător. Acestea toate vei afla într-aceaste pravețe și să știi că în pravățul lui papa, ceia ce-s pre deasupra sînt papijii. iară cei sup dînșii sînt nameastnicii lor. DOSOFTEI, VS. 4. S. m. Dirijor (de cor). Iară praveții cîntă niște stihuri ce nu le-am mai scris. M. COSTIN. Variante: praveț (M. COSTIN). Etimologie: sl. pravŭcĭ. Cf. proașcă (3), țeanchi (2), vig.

pravăț n. călăuză (vorbă eșită din uz): drept pravăț îi slujesc NEGR. [Slav. PRAVĬȚĬ, cale dreaptă].

právăț n., pl,. ețe (vsl. pravĭcĭ, drum drept; nsl. pravec, sîrb. -ac, direcțiune. V. pravilă). Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439). Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr). Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe: în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor: a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V. aret.

prăvi[1] sf vz pravăț corectată

  1. În original, incorect tipărit: pravi. O confirmă forma acestei variante în definiția principală și ordonarea ei alfabetică — LauraGellner

PRÁVIȚĂ s. f. v. pravăț.

PRÁVIȚĂ s. f. v. pravăț.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRÁVĂȚ s. v. obiect, obiectiv, scop, țel, țintă.

pravăț s. v. OBIECT. OBIECTIV. SCOP. ȚEL. ȚINTĂ.

PRÁVEȚ s. v. călăuză, ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumător.

praveț s. v. CĂLĂUZĂ. GHID. ÎNDREPTAR. ÎNDRUMAR. ÎNDRUMĂTOR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

právăț (pravéțe), s. n.1. (Înv.) Direcție. – 2. (Înv.) Obiectiv, scop, finalitate. – 3. Drum, cărare. Sl. pravĭcĭ „drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui pravăț, s. n. (Banat, puț de mină), din sb. pravac (Candrea), ambele din sl. pravŭ „drept”. – Der. pravednic, adj. (înv., drept, direct), din sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s. f. (lege; cod), sl. pravilo; pravilnic, adj. (înv., legitim, legal); pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp. pravoslavie, s. f. (ortodoxie), din sl. pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία; pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din sl. pravoslavinŭ.

arată toate definițiile

Intrare: Pravăț
Pravăț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Pravăț
Intrare: pravăț
pravăț (pl. -vățe) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pravăț
  • pravățul
  • pravățu‑
plural
  • pravățe
  • pravățele
genitiv-dativ singular
  • pravăț
  • pravățului
plural
  • pravățe
  • pravățelor
vocativ singular
plural
pravăț (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pravăț
  • pravățul
  • pravățu‑
plural
  • pravățuri
  • pravățurile
genitiv-dativ singular
  • pravăț
  • pravățului
plural
  • pravățuri
  • pravățurilor
vocativ singular
plural
pravăț (pl. -vețe) substantiv neutru
substantiv neutru (N9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pravăț
  • pravățul
  • pravățu‑
plural
  • pravețe
  • pravețele
genitiv-dativ singular
  • pravăț
  • pravățului
plural
  • pravețe
  • pravețelor
vocativ singular
plural
prăvit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prăvită
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prăviț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • praveț
  • pravețul
  • pravețu‑
plural
  • pravețuri
  • pravețurile
genitiv-dativ singular
  • praveț
  • pravețului
plural
  • pravețuri
  • pravețurilor
vocativ singular
plural
prabeț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • praveț
  • pravețul
  • pravețu‑
plural
  • pravețe
  • pravețele
genitiv-dativ singular
  • praveț
  • pravețului
plural
  • pravețe
  • pravețelor
vocativ singular
plural
praviț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
praviță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • praviță
  • pravița
plural
  • pravițe
  • pravițele
genitiv-dativ singular
  • pravițe
  • praviței
plural
  • pravițe
  • pravițelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)