O definiție pentru Potocki


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POTOCKI [potótski], familie de magnați polonezi. Mai importanți: 1. Ștefan P., ginerele lui Ieremia Movilă. A ajutat pe fiul acestuia, Constantin, să reia domnia, dar a fost înfrânt de domnul Moldovei, Ștefan Tomșa, la Cornul lui Sas (1612). 2. Ignacy P. (1750-1809), mareșal de Lituania, autor al Constituției din 3 mai 1791, membru al guvernului construit de Tadeusz Kościuszko (1794). 3. Staniław Kostka P. (1752-1821), frate cu P. (2). Fondator al univ. din Varșovia (1816) și organizator al învățământului primar și secundar. 4. Jan P. (1761-1815), istoric, arheolog și scriitor de expresie franceză. Studii asupra originii civilizațiilor slave. Autor al romanului fantastic „Manuscrisul găsit la Saragosa”, comparabil cu „O mie și una de nopți”. Lucrări: „Studiu asupra istoriei universale și cercetări asupra Sarmației”, „Fragmente istorice și geografice asupra Sciției”.

Intrare: Potocki
Potocki
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.