BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene; buhai-de-baltă (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă^[1]. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

COLȚUN, colțuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colțunul-popii sau colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (Viola silvestris). [Var.: (1) călțun s. m.] – Din ngr. kaltsúni.

POPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.

poapă sf vz popă¹ corectat(ă)

pop² sm vz popă¹

popă¹ sm [At: CORESI, EV. 6 / V: (înv) pop, (reg) poapă (Pl: poape) sf / G-D: ~pii, (înv) ~pei / Vc: ~, ~po / Pl: ~pi / E: slv попъ, slv попа] 1 (Pfm) Preot. 2 (Pfm; îe) A plăti ca ~pa A plăti sigur și până la ultimul ban. 3 (Pop; îlav) Ca fuiorul ~pii Inutil. 4 (Pop; îlv) A da ortul (sau pielea, reg, hâștioaga) -pii ori (reg) a-i zice ~pa pe (sau de) cap sau a-i cânta ~pa (la pat ori aghiosul) A muri. 5 (Pop; îe) A-i ședea ~pa la cap A fi pe moarte. 6-7 (Pfm, îe) A (i) se duce (sau a-i merge cuiva) vestea (reg buhul) ca de ~ tuns (A se face sau) a produce mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. 8 (Pfm; îae) A stârni mare vâlvă cu o faptă neobișnuită. 9 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) ~ A domina pe cineva. 10 (Pfm; îae) A tempera pe cineva. 11 (Pfm; îae) A face pe cineva inofensiv. 12 (Pfm; îae) A învăța minte pe cineva. 13 (Pfm; îae) A rezolva o situație dificilă. 14 (Pfm; îe) A-și găsi ~pa A-și găsi nașul. 15 (Îcn; îe) A călca pe ~ A da semne de seriozitate, ispirând încredere. 16 (Pfm; îae) A face pe grozavul. 17 (Pfm; îe) A se uita (la cineva) ca dracul la ~ A se uita urât la cineva 18 (Pfm; îe) A se ține după cineva ca dracul după (sau de) ~ A se ține pretutindeni după cineva. 19 (Pfm; îe) A fugi ca de ~ tuns A evita pe cineva. 20 (Pfm; îe) A trăi ca dracul cu ~pa A nu se înțelege cu cineva. 21 (Reg; îe) A fi botezat de un ~ beat A fî nebun. 22 (Pfm; îe) A avea burtă de ~ A fi foarte gras. 23 (Pfm; îae) Se spune despre un om care mănâncă foarte mult. 24 (Reg; îe) Vorbă de ~ ostenit Flecăreală. 25 (Îvr) Femeie cu funcție de preot. 26 (Reg; la dansul popular călușarii) Călușar care, în unele regiuni, poartă pe cap un potcap de hârtie și execută singur unele figuri ale jocului. 27 Carte de joc, având imprimată, pe una din părți, o imagine asemănătoare cu a unui preot (1) Si: rege, rigă, (înv) crai. 28 (Îs) ~pa prostul Joc de cărți în care pierde jucătorul care rămâne cu popa¹ (26). 29 (Reg, îcs) Uite ~pa, nu e ~pa Joc de cărți în care jucătorii fac să apară și să dispară popa¹ (26). 30 (Pfm; îe) A umbla cu uite ~pa, nu e ~pa A umbla cu șmecherii. 31 (Pfm; îae) A fi foarte inconsecvent. 32 (Reg; îs) ~pa Ianuș Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 33 Cea mai mare și mai valoroasă piesă la jocul de popice, în jurul căreia sunt așezate, într-o anumită ordine, celelalte piese. 34 (Reg) Persoană care servește mingea la oină. 35 (Reg; îcs) De-a ~pa De-a pietricelele. 36 (Mol) Post³. 37 (Mol; d. alimente; îla) De ~ De post³. 38 (Mol; d. zile, săptămâni; perioade; îal) În care se postește. 39 (Iht; reg) Zglăvoacă (Cottus gobio). 40 (Ent; reg) Cosaș (Lacustra cantans). 41 (Ent; reg) Grângoașă (Gymnopleurus pilularius). 42 (Ent; reg) Bărbătuș al unei insecte, pe care copiii îl înfig într-un băț ca să zbârnâie, la jocul zbârnâitoarea. 43 (Ent; reg; îc) ~pa-țiganilor Greier de câmp (Gryllus campestris). 44 (Bot; reg; lpl) Zbârciog (Morchella esculenta). 45 (Bot; reg) Crăiță (Tagetes erecta).46 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

POPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita, nedespicată (în special, spre deosebire de armăsar, masculul castrat), care servește omului la călărie, la tras vehicule și la dus poveri. Cal de ham. Cal de călărie. Cal de curse. ▭ În fața casei, legat la par, sta în ploaie un cal urît, ros de ham. CAMILAR, TEM. 51. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. Calul... începe a sări în două picioare, forăind. CREANGĂ, P. 185. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme. ALECSANDRI, T. I 373. Calul de dar nu se caută în gură (sau la dinți) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). Cunoscut ca un cal breaz. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă (sau cal de tramvai) = a alerga mult; a fi muncit peste măsură, a fi întrebuințat la toate, trimis în toate părțile. Sărmane, biete Barbule! ai ajuns cal de poștă împregiurul horii. ALECSANDRI, T. 85. Cal de bătaie = persoană foarte hărțuită, trasă din toate părțile, muncită; subiect, problemă de care se ocupă insistent multă lume, sau care vine mereu ca preocupare exclusivă a cuiva. A fi cal de dîrvală v. dîrvală. A face (pe cineva) din cal măgar = a face (pe cineva) să ajungă dintr-o situație mai bună într-una mai rea, a degrada; a înjosi, a umili. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpinîre pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A ajunge din cal măgar = a ajunge într-o stare sau situație mai rea, mai proastă. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A-și juca calul = a-și face mendrele. Știu eu năzdrăvănii de-ale spînului; și să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. CREANGĂ, P. 219. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri fantastice, imposibile, de necrezut. Cred că visezi cai verzi, prietene. CAMILAR, N. I 112. Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = distanță nu prea mare. Aud, cucoane?... dacă-i lungă poșta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine și ai și ajuns. ALECSANDRI, T. 45. Calul dracului = (depreciativ) femeie bătrînă, rea;, baborniță, vrăjitoare. ◊ Calul-troian = (cu aluzie la legendarul cal de lemn dăruit de greci troienilor) stratagemă de care se folosește un dușman pentru a reuși să pătrundă în tabăra adversă; inamic deghizat sub masca unui binefăcător. Vapoare mari [americane] ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Cal-putere = unitate de putere (egală cu 75 kilogrammetri pe secundă) cu care se măsoară forța motrice a unei mașini mișcate cu vapori de apă sau cu carburanți. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile. BOGZA, C. O. 405. ◊ (Poetic) Cu mii de cai-putere Se crapă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. ♦ (Mil., învechit) Cal de friză = baraj tehnic contra infanteriei, făcut dintr-un schelet de lemn sau de fier îmbrăcat cu sîrmă ghimpată. 2. Nume dat unor aparate sau piese care seamănă cu un cal: a) numele unui aparat de gimnastică, peste care se fac sărituri; b) figură în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă. Cal-de-mare (sau, rar, calul-mării) = mic pește marin al cărui cap seamănă cu acela al calului (Hippocampus). Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101.

POPĂ, popi, s. m. I. 1. (Popular sau familiar; uneori ou sens depreciativ) Preot. Vi se împotrivește popa – deputatul cel mai statornic în sate al stărilor pe loc. ARGHEZI, P. T. 12. Un sărut păcat să fie? Numai popa să nu-l știe, Căci te sperie cu iadul. COȘBUC, P. I 99. În veșmînt de catifele, un bondar rotund în pîntec Somnoros, pe nas, ca popii, glăsuiește-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I 87. Dă-ți popă pintenii și bate iapa cu călcîiele, se zice cuiva care a împrumutat un lucru și nu-l mai primește înapoi. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur. Burtă de popă v. burtă. A i se duce (sau a-i merge) cuiva vestea ca de popă tuns = a stîrni vîlvă cu o ispravă neobișnuită. La iad ai tras un guleai (= chef), de ți s-a dus vestea ca de popă tuns. CREANGĂ, P. 319. Calcă a popă, se spune despre cel care, prin anumite atitudini, purtări sau înclinări, are asemănări cu un preot. Ș-apoi intrat în asemenea școală, mai numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să calci a popă! CREANGĂ, A. 86. A-și găsi popa = a-și găsi nașul, v. naș. Se vede că pîn’acuma le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. CREANGĂ, P. 305. A-i fi cuiva popa = a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte; a fi nașul cuiva, v. naș. Bine că știu. Că dacă-i vorba pe așa, apoi eu ți-s popa. REBREANU, I. 57. Așteaptă, cîrjaliule, că eu îți sînt popa de-acu. ALECSANDRI, T. 636. Nu e (bun) de... cum nu sînt eu de popă = nu e de loc potrivit, indicat pentru o muncă sau o sarcină. Cum nu-s eu popă (sau cum nu mi-e mie a mă face popă), se zice ca asigurare că un lucru nu poate fi făcut, nu se va face, nu se va întîmpla. Nu iei tu pe Ilinica, cum nu-s eu popă. VLAHUȚĂ, N. 129. Cît cei pe car, bade, zise Oșlobanu, căruia nu-i era a cumpăra lemne cum nu mi-e mie acum a mă face popă. CREANGĂ, A. 82. A da ortul popii v. ort. ♦ Compus: săpunul-popii = odagaci. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc; rigă, rege, crai. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice altă carte. FILIMON, C. 154. ◊ Popa-prostul = numele unui joc de cărți. Uite popa, nu e popa = numele unui joc de cărți; p. e x t. se spune cînd o situație se schimbă în fiecare moment sau cînd cineva își schimbă spusele în fiecare moment; cînd așa, cînd așa, ba e albă, ba e neagră. Mulți țărani, după ce vindeau vita, ori ce aveau în car, pierdeau apoi, tot în obor, toți banii la «uite popa, nu e popa». CAMIL PETRESCU, O. II 49. II. (La jocul de popice) Popicul cel mai mare care se așază în mijlocul celorlalte.

POPĂ ~i m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; preot. ◊ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o faptă reprobabilă. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune în mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele în jos în vârful clăii. [G.-D. popii] /<sl. popu

popă m. 1. preot creștin și în special ortodox; a călca a popă, a fi om de omenie; 2. Mold. post: zile de popă; 3. (în jocul de cărți) craiu; 4. fig. meșter: las’ pe mine că eu îi sunt popa de acum AL.; popa-belea, nenorocirea împelițată: bre! asta-i Neaga, popa belea! AL. [Slav. POPŬ (din lat. PAPA, părinte)].

pópă m., pl. ĭ, gen. al popiĭ saŭ al luĭ popa (lat. pŏpa, servitor care îngrijea de foc, tămîĭe, apă, vin și vase la sacrificiĭ. Fiind m., o a rămas neprefăcut în oa. De aci: vsl. popŭ, bg. rus. pol. ung. pop). Vechĭ. Azĭ fam. saŭ ĭron. Preut creștinesc orĭ păgînesc: popă rusesc, catolic, turcesc. Rigă, rege la jocu de cărțĭ. A-țĭ merge vestea ca de popă tuns, a se răspîndi foarte răpede vestea rea despre tine. A fugi ca de popă tuns, a evita grozav o persoană. A călca a popă, a avea aer de om serios, a inspira încredere, a da semne de seriozitate; acest băĭat nu prea calcă a popă. De azĭ în ainte eŭ îs popa luĭ (saŭ eŭ ĭ-s popă), de azĭ în ainte-l învăț eŭ minte, îĭ arăt eŭ cum trebuĭe să se poarte. Uĭte popa, nu e popa, un joc de șarlatan care face să apară și să dispară popa (cartea de joc), purtare neserioasă cînd hotărăștĭ, revocĭ și ĭar hotărăștĭ un lucru. Ca fuĭoru popiĭ, de deeasupra învoĭeliĭ, fără folos. Ca popa (adică „cum prezice popa”), cu siguranță, fără îndoĭală: dacă stricĭ ceva, plăteștĭ ca popa. Triv. Drum bătut ca șezutu popiĭ, drum neted (pin aluz. la izbirea popiĭ de șa, că popiĭ de țară, chear și azĭ, îs în mare parte călărețĭ). V. papă.

boul-popii (buburuză) s. m. art., pl. art. boii-popii

!calul-popii (libelulă) s. m. art.

colțunii-popii (plantă) s. m. pl. art.

colțunul-popii (plantă) s. m. art.

găinușa-popii (insectă) (desp. gă-i-) s. f. art., g.-d. art. găinușei-popii

popă s. m., g.-d. art. popii; pl. popi

straița-popii (plantă) s. f. art., g.-d. art. straiței-popii

boul-popii (insectă) s. m. art.

calul-popii (libelulă) s. m. art., pl. caii-popii

!colțunul-popii/colțunii-popii (plantă) s. m. art.

!găinușa-popii (insectă) (gă-i-) s. f. art., g.-d. art. găinușei-popii

popă s. m., g.-d. art. popii; pl. popi

!straița-popii (plantă) s. f. art., g.-d. art. straiței-popii

boul-popii s. m., pl. boii-popii

calul-popii s. m.

colțunul-popii/colțunii-popii (bot.) s. m.

găinușa-popii (insectă) s. f.

popă s. m., g.-d. art. popii; pl. popi

straița-popii s. f.

popă, gen. popii

BOUL-POPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

BRÂUL-POPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

CALUL-POPII s. v. libelulă.

CAȘUL-POPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.

COAIELE-POPII s. pl. v. clocotici, clocotiș, spânz.

COLȚUNII-POPII s. pl. v. viorele sălbatice.

LINGURA-POPII s. v. curcubețea, curcubețică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.

MĂRIA-POPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

MÂȚA-POPII s. v. cantaridă, câinele-babei, gândac-de-frasin, omida-urs, pisica-popii, scolopendră.

PARASTASUL-POPII s. v. salbă-moale, vonicer.

PĂDUCHII-POPII s. pl. v. spânz.

POPĂ s. v. măsea, post, zglăvoacă.

POPĂ s. 1. v. preot. 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grâu numit ~.)

PUICA-POPII s. v. buburuză, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnului.

PUICULIȚA-POPII s. v. buburuză, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnului.

PUNGA-POPII s. v. punguliță, traista-ciobanului.

SCAUNUL-POPII s. v. arșinic.

STRAIȚA-POPII s. v. traista-ciobanului.

boul-popii s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.

brîul-popii s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI. CURCUBEU.

calul-popii s. v. LIBELULĂ.

CAȘUL-POPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.

coaiele-popii s. pl. v. CLOCOTICI. CLOCOTIȘ. SPÎNZ.

colțunii-popii s. pl. v. VIORELE SĂLBATICE.

lingura-popii s. v. CURCUBEȚEA. CURCUBEȚICĂ. MORMOLOC. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC. REMF.

măria-popii s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.

mîța-popii s. v. CANTARIDĂ. CÎINELE-BABEI. GÎNDAC-DE-FRASIN. OMIDA-URS. PISICA-POPII. SCOLOPENDRĂ.

parastasul-popii s. v. SALBĂ-MOALE. VONICER.

păduchii-popii s. pl. v. SPÎNZ.

popă s. v. MĂSEA. POST. ZGLĂVOACĂ.

POPĂ s. 1. (BIS.) părinte, preot, (livr.) sacerdot. (A fost hirotonisit ~.) 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grîu numit ~.)

puica-popii s. v. BUBURUZĂ. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. VACA-DOMNULUI.

puiculița-popii s. v. BUBURUZĂ. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. VACA-DOMNULUI.

punga-popii s. v. PUNGULIȚĂ. TRAISTA-CIOBANULUI.

scaunul-popii s. v. ARȘINIC.

straița-popii s. v. TRAISTA-CIOBANULUI.

popă (popi), s. m. – 1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărți. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrșește stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popă, s. f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popește, adv. (preoțește); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s. m. (Olt., preot tînăr); popie, s. f. (preoție); popime, s. f. (preoțime); popîrțac, s. m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s. m. (preot tînăr); protopop, s. m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s. f. (nevastă de protopop); protopopie, s. f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoția), cf. sb. raspopiti; răspopă, s. m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoția).

popă, popi, s.m. – 1. Preot: „C-acolo-s doi popt’i uniți, / Cunună pe cei fugiți” (Calendar, 1980: 86). Popi uniți = preoți greco-catolici. 2. Snopul de grâu din vârful clăii (ALR, 1956: 60). 3. Fir de iarbă sau de mălai rămas netăiat pe holdă: „Întoarnă-te cu secerea, că ț-o rămas după tine un pop” (Faiciuc, 2008). ♦ (onom.) Pop, Popa, Popan, Popean, nume de familie (28.946 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. popŭ (Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA) < lat. popa „servitor care îngrijea de instrumentele utilizate la sacrificii” (Scriban).

popă, popi, s.m. – 1. Preot: „C-acolo-s doi popt’i uniți / Cunune pe cei fugiți” (Calendar 1980: 86). Popi uniți = preoți greco-catolici. 2. Snopul de grâu din vârful clăii (ALR 1956: 60). – Din sl. popŭ.

POPA, Magdalena (n. 1941, București), balerină și coregrafă română. Studii la București și Sankt-Petersburg. Excelează prin mișcările pline de muzicalitate, eleganță și expresivitate. Cariera ei este legată timp de 22 de ani de Opera națională din București, unde este prim-balerină (majoritatea rolurilor clasice – „Lacul lebedelor”, „Giselle”, „Romeo și Julieta” etc.) și apoi directoare a baletului. Din 1982, carieră la Baletul național al Canadei, unde este principalul maestru de balet. Amplă activitate de profesor invitat.

POPA, Aurelian Octav (n. 1937, Amara, Basarabia, azi în Ucraina), clarinetist român. Sunet de claritate și diferențiat, perfecțiune tehnică. Repertoriu amplu, atât clasic, cât și contemporan. I-au fost dedicate numeroase compoziții românești și străine.

POPA, Constantin (n. 1938, Stroești, jud. Vâlcea), medic român. Acad. (2003), prof. univ. la București. A înființat primul laborator de hemodinamică și metabolism cerebral (1974) și primul institut de boli cardiovasculare, al cărui director este de la creare (1995). Lucrări teoretice aplicative („Medicina nucleară și diagnosticul clinic”, „Metode de neurofiziologie clinică”, „Tomografia computerizată de monoemisie și de transmisie”, „Diagnosticul neurologic”).

POPA, Eugen (1919-1996, sat Julița, lud. Arad), pictor și grafician român. Peisaje („Toamna pe Valea Mureșului”, „Cheile Dobrogei”), compoziți istorice (13 Decembrie 1918) și nonfigurative („Insula verde”), tinzând către transfigurarea dinamică a realității. Ca grafician, a realizat modalități originale de figurare a spațiului.

POPA, Grigore T. (1892-1949, n. sat Surănești, azi Emil Racoviță, jud. Vaslui), medic anatomist român. M. coresp. al Acad. (1936), prof. univ. la Iași și București. Cercetător la institutele de anatomie din Londra și Cambridge. Fondator al revistei „Însemnări ieșene” (1936). A tradus, cu unele completări originale, tratatul „Anatomie descriptivă și chirurgicală” de H. Gray. Cunoscut pe plan mondial pentru descoperirea și descrierea făcută, împreună cu Una Fielding, a sistemului porthipofizar, care au pus în evidență raporturile dintre aparatul endocrin și diencefal. Lucrări: „The mecanostructure of the pericardium”, „La pression du liquide céphalorachidian”, „Structure fonctionnelle de la dure-mère craniene”.

POPA, Radu (1933-1993, n. Cluj), istoric și arheolog român. Cercetător științific principal la Institutul de Arheologie „V. Pârvan” din București (1963-1993). Contribuții majore asupra epocii de formare a statelor medievale românești, în care a utilizat cercetări pluridisciplinare („Țara Mureșului în veacul al XV-lea”, „La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului”).

POPA, Temistocle (1921-2013, n.Galați), compozitor român. Instrumentist (flaut, saxofon) în orchestre de jaz, de muzică pop și teatru. Melodist remarcabil. Autor de șlagăre. A compus muzică pentru 45 de filme de lung metraj, seriale T.V., spectacole de teatru; muzică corală și muzică ușoară. („Măicuța mea”, „Lalele”, „Veronica”, „În rândul patru”, „Trecea fanfara militară”, „Să cântăm chitare mea”, „Gioconda se mărită”).

POPA, Vasko (1922-1991), poet sârb. Lirică metaforică, care exploatează filoane folclorice și utilizează mijloacele expresive ale ironiei și parodiei („Scoarța”, „Câmpia neodihnei”, „Casa din mijlocul drumului”, „Poezii”). Antologii de poezie populară („Mărul de aur”).

POPA 1. Victor Ion P. (1895-1945, n. Bârlad), scriitor și om de teatru român. Prof. univ. la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Regizor, pictor scenograf, animator al teatrului popular. Drame de atmosferă („Ciuta”, „Mușcata din fereastră”), comedii ilustrând triumful dragostei asupra prejudecăților („Take, Ianke și Cadîr”), piese satirice („Acord familial”). Romane inspirate din mediul rural („Velerim și Veler Doamne”) sau din viața aviatorilor („Sfârlează cu Fofează”); biografii romanțate. 2. Nicolae I.P. (1897-1982, n. Bîrlad), critic și istoric literar român. Frate cu P. (1). Prof. univ. la Iași. Studii de literatură română și comparată. Colaborator la revistele „Viața românească” și „Însemnări ieșene”. Animator al Centrului Cultural Francez din Iași.

POPA subst. I. 1. Popa și Popescu, două din cele mai frecvente nume de familie, încă din sec. XV (Dm; C Ștef), folosite de urmașii unui preot; în Moldova, Ardeal și Banat de obiceiu cu sufixul slav -vici: Popovici. Adăugăm și derivatele ce pot veni din apelative asemănătoare ca: pop, popoiac, popic, popic, poponețe etc. fie că sînt înrudite sau nu, precum și contaminările. 2. Popadia, (Sd XI 272) < gr. παπαδίa „preuteasa”. Păpadiia f (P⁵). 3. Popace (Ard). 4. Popară, -țig. (16 B II 16). 5. Popăscul (Dm; Ștef; Buc); diac (17 A II 245); Popescul, Radu, cronicar muntean. Popi, Pop/easa, -easca, -eni, -ești, -oiu cca. 50 toponime; -ina t. Pochi t. (Dm); în genitiv: Popei, Ioana (Buc). 7. Pop, nume de fam. ard., sub infl. magh. pap „preot”; -ul (16 A IV 253). 8. Popazu frecv. (Șchei IV) -l, mold. (Sd XXI); – Pană (17 B IV 195), cf. planta popaz și gr. παπᾶς. II. Cu sufixe: 1. Popea, ard.; Popeea, ard., act; Popiia, Sandu din Săcele (RI XI 95); Popită (Sd XV 245). 2. Popeiu(Isp III¹); Popeica, act.; Popeca, G., act.; Popeuca, N., olt. (Sd VI 488). 3. Popica (Ard); Popică, Ioan, act.; Popiciu (Sd XVI); cf. popic, -e. Popcești (Sd XVI). 4. Popisul (Giur 256). 5. Popiț; -u, I. f. mold. (Sd VI 263; 16 A IV 13); -ă (Păș); -ești fam. (17 B III 572); Popeții s. 6. Popoe, zis și Păpone, țig. (16 B I 187). 7. Popoiul (17 B II 429; Bîr I). 8. Popoiac (17 B III 182); Popoicul (Isp l¹). 9. Popec, ard. (Paș); Popocea din Bîrsa (Sd X). 10. Poponea, G., act.; Poponeț t. (16 A IV 287); – Ion (Glos). 11. Popoțea (16 A III 294); – diac (17 A III 142). 12. Poponția, Șt. mold. 1693 (Sd XV 9). 13. Popuț/ea, -ia, țig. (Ștef); Apopuțeia, Ioan mold. 14. + -an: Popan (M mar); – Ion, (Vr G 174); -ă, 1680 (Paș); + -ici, Popăniciu (Paș). Parte din acestea se pot explica și prin compunere: Poponea (< Popa Onea), Poponeț (< Popa Ioneț) etc. 15. + -șa: Popșa (Dm; Ștef; Ard; 16 A I 542); Popșe, feciorul lui Petrilă (16 A II 124); -ești (Dm; Sd XVI). 16. Popșor (Paș); – vist., 1394 (13 – 15 B 54); -i t. (Glos); -ul, Toader (16 A II 124). III. Compuse: 1. + Andron: Popandron (Drag 346); + Dan, Popdan (Drăg 346). 2. + Andrei: Popăndri (17 B III 572). 3. + Enciu: Popenciu (Paș); – I., ard.; Popincea, N. (Puc 364); cf. și subst. popinci = un soi de bureți. 4. + Iuga: Popoiugii s. (Dm; Isp III¹) și prob. Popoiuc (Dm). 5. + Ion, Ivan: Popionea și Popivan (Paș). 6. + Luca: Popluca (Drăg 346). 7. + Radu și Roșea: Poparad (Paș); Poparoșca (Ard). 8. + Stan: Popistan. 9. Apopii, Iuon (Băl V). IV. Alte derivate sau compuse neînțelese: Poptcea (17 B II 429), cf. interj. popîc! 2. Popătaru (Sd XXII 333). 3. Poparda, P., mold. act.; Popîrda (Ur XXII 409); Popîrdea,(An Pl 131). 4. Popeanță, T. (17 A IV 159); – Gh. (Buc); Popențea (Isp III¹). 5. Popelean (M mar); Popolan, D. (Hur). 6. Popînzelești s. (17 B II 317). 7. Popîrlan, act. 8. Popîrțea (17 B IV 439). 9. Popișcani s. (Dm). 10. *Popiștea > Popișteanu fam. V. Cu sufixe străine: 1. + tc. -oglu „fiu”: Popazoglu refăcut din Papazoglu. 2. Cu sufixe slave: -vici: Popovici; -ov: Popoveni și Popăuți ss. 3. Din magh. pap „popa”: a) fonetic Pop; b) scriptic: Pap, I., ep.; Papfiu, Iustin act. < magh. Papfy.

POPA-LISSEANU, Gheorghe (1866-1945, n. Lisa, jud. Brașov), istoric român. M. coresp. al Acad. (1919). A publicat izvoare literare antice și medievale privind istoria României („Izvoarele istoriei românilor. Fontes historiae Daco-Romanorum”, „Românii în izvoarele istoriei medievale”, „Dacii în autorii clasici”). Studii privind continuitatea populației autohtone la N Dunării („Continuitatea românilor în Dacia. Dovezi nouă”); monografii („Insula Șerpilor. Basarabia”). Alte lucrări: „Urme de sărbători păgânești”, „Mitologia greco-romană în lectură ilustrată”.

ARUNCUS Adans., BARBA POPII, fam. Rosaceae. Gen originar din regiunile continentale ale emisferei nordice, 2 specii, erbacee, vivace. Flori (5-8 sepale, 5 petale libere, numeroase stamine) dioice. mici, albe, numeroase, în raceme paniculate, lungi. Frunze multipenat-compuse cu foliole mari, ovate, cu vîrf lung, ascuțit, neregulat-dentate, însoțite de stipele caduce.

Ortul popii – Ortul, o monedă veche în valoare de zece parale, era pe vremuri plata obișnuită pentru slujba religioasă la o înmormintare. De aceea „a da ortul popii” a ajuns să însemne: a-și da sfîrșitul. IST.

a da ortul popii expr. a muri.

a plăti ca popa expr. a plăti sigur, până la ultimul ban.

a umbla cu uite popa, nu e popa expr. a fi inconsecvent, a fi nehotărât, a-și schimba cu ușurință părerile, modul de a gândi și de a acționa.

jargoane de popă de țară expr. povestiri sau întâmplări știute de toată lumea.

popa prostu’ expr. joc de cărți din repertoriul ludic al copiilor mici.