3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2.

POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2.

POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.

POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.

poleit2, ~ă a [At: PSALT. 87 / V: (înv) ~lăit, ~liet, ~lit, ~luit, (reg) ~liit / Pl: ~iți, ~e / E: polei4] 1 (D. obiecte) Acoperit în scop decorativ cu un strat subțire de metal, de aur sau de argint sau cu un praf de bronz, cu staniol etc. 2 (Pgn) Care este acoperit cu un strat strălucitor. 3 (Pex) Strălucitor. 4 (Îvr) Cusut cu fir de aur. 5 (Fig; d. stil, limbă, exprimare) Cizelat. 6 (Fig) Cultivat. 7 (Fig) Civilizat. 8 (Îvr; d. fața omului; îf polit) Îngrijit. 9 (Îvr; d. fața omului; îaf) Înfrumusețat. 10 (Îvr; îf poliet) Ipocrit. 11 (Fig) Învăluit într-o lumină aurie sau argintie. 12 (D. obiecte de metal, lentile etc.) Lustruit.

poleit3, ~ă a [At: DELAVRANCEA, S. 11 / Pl: ~iți, ~e / E: po-3 + leit] 1-2 (Îe) (A fl) leit-~ (A fi) foarte asemănător, (aproape) identic.

poleit1 sn [At: (a. 1706) IORGA, S. D. V, 369 / E: slv полиѣти „polei”] 1 Poleire (1). 2 (Rar) Șlefuire fină.

POLEÍT 2, -Ă, poleiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de metal (de obicei de aur sau de argint) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. Veneam acasă cu sinul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite. CREANGĂ, A. 14. O cetate frumoasă, care de albă ce era părea poleită cu argint. EMINESCU, N. 14. Parveniții, șireții. seamănă în lume cu fierul poleit: cum se-ntrebuințează, îndată s-a roșit. BOLINTINEANU, O. 149. Mihnea a-mbrăcal cioareci albi, tiviți cu găitane de fir, cizme cu pinteni poleiți. ODOBESCU, S. A. 89. ♦ (Despre păr) Blond, auriu. Născu doi feciori... Cu cosițe poleite Și cu fețe înflorite. ALECSANDRI, P. II 181. ◊ (Poetic) Sub norii subțiri și dezlînați, cu margini poleite, abia se desenează pe bolta purpurie o linie frîntă. BART, S. M. 38. 2. (În expr.) Leit-poleit v. leit.

POLEÍT 1 s. n. Poleire, șlefuire. Se întreținea din poleitul lentilelor. CAMIL PETRESCU, T. II 212.

poleit a. daurit: leit poleit, aidoma. ║ n. lucrare de a polei.

poleít, -ă adj. Acoperit cu poleĭală. Fig. Cĭoplit, civilizat. Leit poleit, absolut identic, aidoma: acest băĭat e leit poleit tată-su.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLEÍT adj. suflat, (reg.) poligit. (Obiecte ~.)

POLEIT s. poleire, suflare, (pop.) spoire, spoit. (~ unui obiect cu argint.)

POLEIT adj. suflat, (reg.) poligit. (Obiecte ~.)

arată toate definițiile

Intrare: Poleitul
Poleitul nume propriu
nume propriu (I3)
  • Poleitul
Intrare: poleit (adj.)
poleit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poleit
  • poleitul
  • poleitu‑
  • polei
  • poleita
plural
  • poleiți
  • poleiții
  • poleite
  • poleitele
genitiv-dativ singular
  • poleit
  • poleitului
  • poleite
  • poleitei
plural
  • poleiți
  • poleiților
  • poleite
  • poleitelor
vocativ singular
plural
Intrare: poleit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poleit
  • poleitul
  • poleitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • poleit
  • poleitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

poleit (adj.)

  • 1. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: poligit suflat attach_file 4 exemple
    exemple
    • Veneam acasă cu sînul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite. CREANGĂ, A. 14.
      surse: DLRLC
    • O cetate frumoasă, care de albă ce era părea poleită cu argint. EMINESCU, N. 14.
      surse: DLRLC
    • Parveniții, șireții. seamănă în lume cu fierul poleit: cum se-ntrebuințează, îndată s-a roșit. BOLINTINEANU, O. 149.
      surse: DLRLC
    • Mihnea a-mbrăcat cioareci albi, tiviți cu găitane de fir, cizme cu pinteni poleiți. ODOBESCU, S. A. 89.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Despre păr:
      exemple
      • Născu doi feciori... Cu cosițe poleite Și cu fețe înflorite. ALECSANDRI, P. II 181.
        surse: DLRLC
      • Sub norii subțiri și dezlînați, cu margini poleite, abia se desenează pe bolta purpurie o linie frîntă. BART, S. M. 38.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie).
      surse: DEX '09 DEX '98
  • surse: DLRLC

etimologie:

poleit (s.n.)

etimologie: