pilat sn vz pilaf

Pilat (Ponțiu) m. procurator roman în Iudea sub Tiberiu, osândi la moarte pe Crist, cu toate că recunoscuse nevinovăția lui.

pilaf sn [At: CR (1848), 16²/32 / V: (reg) ~at, ~au, ~av / Pl: ~uri / E: tc pilâv, ngr πιλάφι] 1 Mâncare pregătită din orez sau din arpacaș, de obicei cu carne de pasăre, de vită, sau cu legume, ciuperci etc. Si: (reg) plachie. 2 (Îe) A face (pe cineva) ~ A bate foarte tare. 3 (Îae) A nimici pe cineva. 4 (Îe) A făgădui (cuiva) munți de ~ A promite cuiva foarte mult. 5 (Bot; reg; îf pilau) Orez¹ (Oryza sativa).

pilau sn vz pilaf

pilav sn vz pilaf

PILAF, pilafuri, s. n. Mîncare de orez, gătită cu legume, ciuperci etc. sau cu carne, mai ales de pasăre. Eu nu sînt ca alții să chem oameni la masă... și să nu mă pregătesc... I-am trîntit un pilaf de orez. BARANGA, I. 219. Pe toată ziua stricam într-însele [în vrăbii]... cîte o pungă de alice; dar apoi și ce pilafuri ne gătea la masă meșterul bucătar. ODOBESCU, S. III 22. După borșul polonez, veneau mîncări grecești fierte cu verdețuri, care pluteau în unt; apoi pilaful turcesc și în sfîrșit fripturile cosmopolite. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Expr. (Familiar) A face (pe cineva) pilaf = a bate (pe cineva) foarte tare; a-l face piftie, v. piftie.

PILAF ~uri n. Fel de mâncare pregătită din orez fiert cu carne (de oaie, de porc etc.). ◊ A face (pe cineva) ~ a) a bate tare pe cineva; b) a face să fie cuprins de mirare. /<turc. piláv

pilaf n. mâncare turcească din orez fiert cu unt la care s’adaogă uneori carne de miel sau de berbece: un morman de pilaf alb și fumegos OD. [Turc. PILAV].

piláf n., pl. urĭ (turc. [d. pers. scr.] pilav, ngr. piláfi, sîrb. bg. pilav, rus. piláv). Un fel de mîncare făcută din orez fert în unt și opărit cu fertură de carne (saŭ și cu apă simplă) și în care se amestecă uneorĭ și bucățele de carne. – În nord piláv. V. plachie.

pilaf s. n., pl. pilafuri

pilaf s. n., pl. pilafuri

pilaf s. n., pl. pilafuri

PILAF s. (reg.) plachie. (~ de pasăre.)

PILAF s. (reg.) plachie. (~ de pasăre.)

pilaf (pilafuri), s. n. – Orez fiert cu unt, mîncare orientală. Mr. pilaf, megl. pileaf. Tc. pilav (Roesler 601; Șeineanu, II, 295; Lokotsch 1656; Roonzevalle 59), cf. ngr. πιλάφι, bg. pilav, it. pilao, fr. pilaf, pilaw. – Der. pilafgiu, s. m. (mîncător de pilaf; turc), din tc. pilafci.

PILAT, procuratorul Iudeei: Pontius Pilatus. 1. Pilat, mold. (Dm; Băl II; 16 A I 260); -u (Giur 73); diac (16 A II 18); munt. (17 B II 276); -a f., 1599, mold. (Sd XI 272). 2. Chilat, I., mold. 3. Vezi Pile.

Pilat din Pont (Pontins Pilatus), guvernator (procurator) roman al Iudeii între anii 26 și 36 d. Hr., pe timpul împăratului Tiberiu. În timpul guvernării sale a avut loc procesul și condamnarea lui Iisus Hristos. Deși L-a găsit nevinovat, Pilat eliberează totuși un tâlhar, numit Varava, iar pe Iisus îl condamnă la moarte sub presiunea mulțimii îndârjite a evreilor, spălându-se pe mâini înaintea acesteia ca să-și arate nevinovăția.

PILAT DIN PONT (PONTIUS PILATUS) (?-după 36 d. Hr.), procurator roman al Iudeii (26-36). Potrivit tradiției, în timpul administrației sale în Palestina a avut loc procesul și condamnarea lui Hristos (33), după care, pentru a-și arăta nevinovăția s-a spălat pe mâini în fața mulțimii. Înlăturat din funcție după masacrul samaritenilor, se pare să s-a sinucis.

a se spăla pe mâini (ca Pilat din Pont) expr. a nu se implica într-o dispută; a nu-și asuma responsabilitatea într-o situație critică.

a-i da (cuiva) pilaf expr. (vulg. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.