O definiție pentru Perdiccas

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PERDICCAS (PERDIKKAS), numele a trei suverani ai Macedoniei din Dinastia Argeazilor: P. I (prima jumătate a sec. 7 î. Hr.), întemeietorul dinastiei. A pus bazele capitalei Aigai (Edessa). P. II (454-414 î. Hr.). În timpul Războiului Peloponesiac a intervenit succesiv în favoarea Spartei și a Athenei, urmărind cu abilitate întărirea și extinderea Macedoniei. La Curtea sa a trăit o vreme Hipocrat. P. III, rege (365-359 î. Hr.). Printr-o reformă a vămilor a consolidat finanțele. A încercat să reducă influența ateniană, cucerind (364) orașul Amfipolis. A murit în luptă cu triburile ilire.

Intrare: Perdiccas
Perdiccas
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.