8 intrări

Articole pe această temă:

77 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.

PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.

PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.

PÁȘTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreține, a cultiva, a dezvolta stări sufletești etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune; a păstori, a pășuna. ◊ Expr. (Fam.) Ce paști aici? se spune ca mustrare celui care nu și-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paște muștele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paște (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paște pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâștele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenția că-și permite prea multe. ◊ Compus: paște-vânt s. m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverență, a amenința dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neașteptate; a pândi. ◊ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paște pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l amenința pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.

PÁȘTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreține, a cultiva, a dezvolta stări sufletești etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune; a păstori, a pășuna. ◊ Expr. (Fam.) Ce paști aici? se spune ca mustrare celui care nu și-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paște muștele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paște (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paște pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâștele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenția că-și permite prea multe. ◊ Compus: paște-vânt s. m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverență, a amenința dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neașteptate; a pândi. ◊ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paște pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l amenința pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.

PÁȘTI s. m. v. paște2.

pașcă sf [At: CREANGĂ, A. 82 / V: pacică, poa~ / Pl: păști / E: ucr, rs пачка] 1-2 (Buc) Pachet de tutun. 3 (Mol; Buc) Tutun de calitate inferioară Vz mahorcă.

paște3 [At: CORESI, EV. 232 / Pzi: pasc / E: ml pascere] 1 vt(a) (D. animale erbivore) A se alimenta la pășune Si: a pășuna. 2 vt (Pan; înv) A culege. 3 vt (Pan; înv) A-și procura. 4 vt (Pex) A hrăni. 5 vt (Fig; c. i. stări sufletești, facultăți psihice etc.) A întreține. 6 vt (Fig; c. i. stări sufletești, facultăți psihice etc.) A dezvolta. 7 vt (Fig; c. i. stări sufletești, facultăți psihice etc.) A întări. 8 vt (Înv; d. viermi, boli etc.) A roade. 9 vt (Înv; d. viermi, boli etc.) A distruge. 10 vt (Înv; îe) A ~ cinstea (cuiva) A dezonora pe cineva. 11 vi (Îvr) A rătăci. 12 vr (Pop; d. păr) A se toci. 13 vt (Fig; rar) A tunde. 14 vt (C. i. terenuri, culturi etc.) A folosi ca loc de pășune. 15 vt (D. oameni; c. i. animale erbivore) A duce la pășune Si: a păstori, a pășuna. 16 vt (Îe) A ~ boboci (sau bobocii, muștele, înv, vântul, vânturile) A pierde vremea. 17 vt (Fam; îe) A ~ mingea A se juca mult cu mingea. 18 vt (Fam; la unele jocuri cu mingea; îae) A fi la prinsul mingii. 19 vt (Fam; îe) N-am păscut porcii (sau gâștele, bobocii etc.) împreună (sau cu tine, cu el etc.) Se spune pentru a-i atrage cuiva atenția că se comportă prea familiar. 20 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) cu prăjina A-l pândi pentru a-l bate. 21 vt (Înv; îe) A ~ cinstea cuiva A respecta pe cineva. 22 vt (Îae) A se îngriji de bunul renume al cuiva. 23 vt (Pfm; îc) ~-vânt Pierde-vară. 24 vt (Bis; înv) A conduce, având grijă de sufletele unei comunități. 25 vt (Bis; înv) A fi duhovnic. 26 vt (Nob; îe) A-și ~ privirea A se sătura privind. 27 vt(a) (Subiectul sunt primejdii, păcate, moarte, etc.) A urmări cu perseverență. 28 vt(a) (Subiectul sunt primejdii, păcate, moarte etc.) A amenința dintr-un moment în altul Si: a pândi. 29 (Subiectul este norocul) A favoriza pe neașteptate. 30 vt (Îe) Să nu te pască păcatul să... Să nu cumva să... 31 vt (Fam; îe) Ce ~ti (aici sau acolo)? De ce nu ești atent? 32 vt (Îae) Ce urmărești? 33 vt (Îae) Ce faci? 34 vt (Fam; îae) Ce păzești aici? 35 vt (Înv; îe) A(-și) ~ prilejul (sau vremea) A pândi momentul potrivit. 36 vt (Îe) A ~ sâmbetele (cuiva) A dușmăni pe cineva.

paști1 [At: CORESI, EV. 123 / V: ~te sm, pască (Pl: paști, păști, paște), (înv) pashă sf, (reg) ~șc sm / Pl: ~, (pop) ~uri / E: ml pascha, ~ae, ngr πάσχα] 1 sm Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Hristos Si: (reg) păscuță. 2 sm Sărbătoare religioasă celebrată de mozaici în amintirea exodului lor din Egipt și a eliberării lor din robia egipteană. 3 sn (Reg; îs) ~le (alea) mici sau ~șcul al mic ori ~le blajinilor Sărbătoare prăznuită de credincioși în duminica Tomii. 4 sn (Reg; îs) ~le blajinilor Sărbătoare prăznuită de credincioși în prima luni de după duminica Tomii. 5 sn (Reg; îs) ~le rohmanilor (sau rogmanilor) Sărbătoare prăznuită în miercurea a patra de la paști1 (1). 6 sn (Reg; îas) Înălțarea Domnului. 7 sn (Îlav) Din an (sau din joi, de joi, din ~) în ~ sau din ~ în Crăciun Foarte rar. 8 sn (Îlav) la ~ile cailor (sau calului) Niciodată. 9-10 sn (Îe; îla) (A fi) dat în ~te (sau în ~tele mă-sii) (A fi) foarte șmecher. 11 sm (Bot; reg; îc) ~ile-calului (sau cailor) Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 12 sm (Îac; șîf ~ile-câinelui) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 13 sm (Bot; îc) ~tele-găinilor Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 14 sm (Îc) ~ile-porcului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 sf (Bot; Buc; îc) Pasca-găinii Păpădie (Taraxacum officinale). 16 sm (Ent) Vaca-domnului (Lygaeus equestris[1]). 17 sf Pâine sfințită care se împarte în biserică în ziua de paști1 (1). 18 sf (Îf pască) Miel pe care îl sacrificau evreii, conform ritualului, la sărbătorirea zilei de paști1 (2). 19 sf Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mâncau evreii la paști1 (2), în locul pâinii Si: azimă. 20 sf (Îf pască) Cozonac făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, zahăr și stafide, cu smântână sau cu orez fiert în lapte și îndulcit, care este mâncat la paști1 (1) de către creștinii ortodocși, după ce a fost sfințit de preot la slujba învierii. corectată

  1. Am corectat denumirea latină de la sensul 16. În original, greșit: Lxgaeus equstris LauraGellner

paști2 vi [At: LEXIC REG. 144 / Pzi: ~tesc / E: paști1] (Buc) A paștealui.

PÁSCĂ, păști, s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.

PÁȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Páște s. n.] – Lat. pascha, -ae.

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pînvineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

PÁSCĂ, păști, s. f. 1. (Mold., Transilv.) Un fel de cozonac tradițional care se mănîncă de obicei la paști de către creștini și care este făcut din aluat dospit acoperit cu un strat de brînză sau de smîntînă. Mîncasem cozonac și pască, cinstisem vin. SADOVEANU, O. VIII 12. Părintele Marinache cu dascălul Haralambie cărînd în curtea bisericii toată ziua... recolta de ouă roșii și de pască! CARAGIALE, O. II 341. Face ea sarmale, face plachie, facealivenci, face pască cu smîntînă și cu ouă, și fel de fel de bucate. CREANGĂ, O. A. 143. ♦ Anafură care se dă în ziua de paști. A scăpat la sfintele paști o sfărîmitură de pască jos. RETEGANUL, P. I 24. 2. Aluat nedospit, copt în foi subțiri, care constituie o mîncare tradițională la evrei în timpul paștilor, înlocuind pîinea. – Pl. și: paști (ȘEZ. I 128), paște (GOROVEI, la CADE).

PÁȘCĂ s. f. (Mold.) Tutun (de calitate inferioară), mahorcă. Pentru puțină mîncare și cîte-oleacă de pașcă de cea de trei ocă la para slujea toată casa. CREANGĂ, A. 73.

arată toate definițiile

Intrare: floarea-Paștilor
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-Paștilor
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-Paștilor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: pască
pască (g.-d. art. păștii) substantiv feminin
substantiv feminin (F84)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pască
  • pasca
plural
  • păști
  • păștile
genitiv-dativ singular
  • păști
  • păștii
plural
  • păști
  • păștilor
vocativ singular
plural
pască (g.-d. art. pascăi) substantiv feminin
substantiv feminin (F99)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pască
  • pasca
plural
genitiv-dativ singular
  • pascăi
plural
vocativ singular
plural
pască1 (g.-d. art. paștii) substantiv feminin
substantiv feminin (F49)
Surse flexiune: DLRLC, MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pască
  • pasca
plural
  • paști
  • paștile
genitiv-dativ singular
  • paști
  • paștii
plural
  • paști
  • paștilor
vocativ singular
plural
pască2 (g.-d. art. paștei) substantiv feminin
substantiv feminin (F8)
Surse flexiune: DLRLC, MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pască
  • pasca
plural
  • paște
  • paștele
genitiv-dativ singular
  • paște
  • paștei
plural
  • paște
  • paștelor
vocativ singular
plural
Intrare: pașcă
substantiv feminin (F85)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pașcă
  • pașca
plural
  • păști
  • păștile
genitiv-dativ singular
  • păști
  • păștii
plural
  • păști
  • păștilor
vocativ singular
plural
pacică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Paște
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Paște
  • Paștele
plural
  • Paști
  • Paștii
genitiv-dativ singular
  • Paște
  • Paștelui
plural
  • Paști
  • Paștilor
vocativ singular
plural
Intrare: paște (verb)
verb (VT617)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • paște
  • paștere
  • păscut
  • păscutu‑
  • păscând
  • păscându‑
singular plural
  • paște
  • paști
  • pașteți
  • pășteți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pasc
(să)
  • pasc
  • pășteam
  • păscui
  • păscusem
a II-a (tu)
  • paști
(să)
  • paști
  • pășteai
  • păscuși
  • păscuseși
a III-a (el, ea)
  • paște
(să)
  • pască
  • păștea
  • păscu
  • păscuse
plural I (noi)
  • paștem
(să)
  • paștem
  • pășteam
  • păscurăm
  • păscuserăm
  • păscusem
a II-a (voi)
  • pașteți
(să)
  • pașteți
  • pășteați
  • păscurăți
  • păscuserăți
  • păscuseți
a III-a (ei, ele)
  • pasc
(să)
  • pască
  • pășteau
  • păscu
  • păscuseră
Intrare: paști
substantiv feminin (F169)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • paști
  • paștile
genitiv-dativ singular
plural
  • paști
  • paștilor
vocativ singular
plural
pashă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pașc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: paști (verb)
paști (verb)
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: piști
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • piști
  • piștire
  • piștit
  • piștitu‑
  • piștind
  • piștindu‑
singular plural
  • piștește
  • piștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • piștesc
(să)
  • piștesc
  • pișteam
  • piștii
  • piștisem
a II-a (tu)
  • piștești
(să)
  • piștești
  • pișteai
  • piștiși
  • piștiseși
a III-a (el, ea)
  • piștește
(să)
  • piștească
  • piștea
  • piști
  • piștise
plural I (noi)
  • piștim
(să)
  • piștim
  • pișteam
  • piștirăm
  • piștiserăm
  • piștisem
a II-a (voi)
  • piștiți
(să)
  • piștiți
  • pișteați
  • piștirăți
  • piștiserăți
  • piștiseți
a III-a (ei, ele)
  • piștesc
(să)
  • piștească
  • pișteau
  • piști
  • piștiseră
pâști
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pisti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

floarea-Paștilor

etimologie: