papie sf vz păpie

păpie sfs [At: POLIZU / V: papie / E: papă² + -ie] 1-3 (Rar) Papalitate (1-3).

păpíe f. Vechĭ. Azĭ fam. Calitatea de papă.

PĂPIE s. v. papalitate.

păpie s. v. PAPALITATE.

Papia, sfânt, părinte apostolic, episcop al Ierapolei (Frigia), n. în a doua jumătate a sec. 1 d. Hr., ucenic al sf. apostol și evanghelist Ioan și prieten cu sf. Policarp. A scris Explicarea cuvintelor de învățătură ale Domnului, în 5 cărți, primul tratat de exegeză din literatura patristică. A suferit martiriul la mijlocul sec. 2 d. Hr. Bis. îl prăznuiește la 7 iulie.

PAPIA lat. Papia b. și f. < lat. papa „tată”. 1.-I., act. 2. Papiu, Ilarian, istoricul, sau < magh. Pap + suf. -iu.; Papiu, C. (L Pl 370); 3. Probabil: Papuia, Șt. (16 B IV 266); cf. lat. Papusb.