8 intrări

69 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PAPÁ s. m. (Franțuzism) 1. Tată. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. – Din fr. papa.[1]

  1. Mențiunea „singular” a dispărut față de ediția 1998, dar care este forma de plural? — cata

papa sms [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / E: fr papa] (Frm) 1 Tată, în raport cu copilul sau cu copiii lui. 2-3 (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu un bărbat mai în vârstă.

PAPÁ s. m. sg. (Franțuzism) 1. Tată. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. – Din fr. papa.

PAPÁ s. m. (Franțuzism) Tată. Papa nu mai poate să trimeată cîte 500 lei pe lună. GHEREA, ST. CR. 1268. Șopti încet și cu glasul înecat de lacrimi: «Bună sară, papa!». EMINESCU, N. 39.

PAPÁ s.m. (Fam.) Tată. [< fr. papa].

PAPÁ s. m. (fam.) tată. (< fr. papa)

PAPÁ m. rar (și cuvânt de adresare a copiilor către tată) Bărbat în raport cu copiii săi; tată. /<fr. papa

Papa m. capul Bisericii catolice: Papa dela Roma.

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa.

PÁPĂ1 s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. Compus: (reg.) papa-găinii = păpădie. 2. (Reg.) Omletă. – Lat. pappa.

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

pa2 sm [At: CORESI, EV. 183 / Pl: ~pi / E: slv папа, lat papa] 1-2 Șef (al bisericii romano-catolice și) al statului Vatican Si: (îvr) papij (1-2).

pa1 sf [At: ANON. CAR. / Pl: (rar) ~pe / E: lat pappa] 1 (Îvp) Mâncare pentru copii mici făcută din lapte sau apă, cu adaos de făină, de griș etc. 2 (Pgn; în limbajul copiilor) Mâncare. 3 (Bot; reg; îc) ~pa-găinii Păpădie (Taraxacum officinale). 4 (Reg; șîs ~ domnească) Delicatesă. 5 (Reg) Mâncare preparată din mălai și bucăți de slănină. 6 (Reg) Mâncare preparată din smântână cu unt, îngroșată cu mălai. 7 (Reg) Mâncare, nedefinită mai îndeaproape, preparată din mămăligă. 8 (Reg) Omletă. 9 (Reg) Mâncare ciobănească preparată din caș și urdă prăjite împreună. 10 (Trs) Mălai amestecat cu apă, care se dă ca hrană puilor mici de găină. 11 (Trs; Ban; șîs ~pa puietului) Lăptișor-de-matcă. 12 (Trs) Urdoare.

păpa vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pzi: pap / E: ml pappare] 1 (Fam; în vorbirea copiilor sau irn) A mânca. 2 (Îe) A ~ bătaie A mânca bătaie. 3 (Pex) A suferi alte pedepse. 4-5 (Îc) Papă-lapte (Persoană) care este lipsită de energie și de inițiativă. 6 (Îc) Papă-tot Mâncău. 7 (Pex) A consuma. 8 (Pex) A termina. 9 (Fig; c. i. bunuri materiale) A-și însuși pe nedrept. 10 (Fig; c. i. bani) A cheltui. 11 (Fig; c. i. bani) A irosi. 12 (Fig; c. i. bunuri materiale) A distruge. 13 (Pex; c. i. oameni) A scoate din luptă.

PÁPĂ1 s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. ◊ Compus: (reg.) papa-găini = păpădie. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). – Lat. pappa.

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii catolice (și al statului Vatican). – Din lat., sl. papa.

PÁPĂ1 s. f. 1. (În graiul copiilor și, prin imitație, în cel al adulților) Mîncare. Ce faci tu acolo de azi dimineață, ca un lăstun?Așez fînu în podu șurii... Cobori iute, că ți-am adus papă. ALECSANDRI, T. 896. 2. (Regional) Papară (2), scrob. Șede curca și se ouă, Și se ouă două ouă, Să vă facă papă vouă. MARIAN, NU. 363.

PÁPĂ2, papi, s. m. Șeful bisericii catolice. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. ◊ Expr. A fi mai catolic decît papa v. catolic.

PAPĂ-LÁPTE s. m. invar. Persoană lipsită de energie, de combativitate, de vigoare. Papă-lapte cela care, de cîte ori vorbește cu mine, tremură ca varga? La TDRG. Las că te-oi pricopsi eu, papă-lapte. NEGRUZZI, S. III 25.

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor și, prin imitație, familiar sau ironic, în cel al adulților) A mînca. O cloșcă cu pui mai rămăsese și mi-a păpat-o și p-aia. DELAVRANCEA, S. 230. Un dușman de lup... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, O. A. 139. Nu mi-i foame...Nu?... Ai păpat zacuscă astăzi? ALECSANDRI, T. I 205. 2. Fig. A risipi, a irosi, a prăpădi ceva prin cheltuieli nebunești; a toca. (Cu pronunțare regională) Moșia preuților a papat-o ca și pe moșia Humulești. CREANGĂ, A. 80. ◊ Expr. Pupă-l în bot și-i papă tot = dă-te bine pe lîngă cel puternic și despoaie-l cît poți. Tot vorba bietei neveste, zice: «Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot», că sătulul nu crede la ăl flămînd! CARAGIALE, O. I 107.

PÁPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papas – părinte].

PÁPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa)

PÁPĂ2 ~i m. Șef suprem al bisericii catolice și al Vaticanului. [G.-D. papei] /<lat., sl. pappa

PÁPĂ1 f. (în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii mici) Ceea ce se mănâncă; mâncare. /<lat. pappa

A PĂPÁ pap tranz. fam. 1) (alimente) A introduce în gură, mestecând și înghițind; a mânca. ◊ Papă-lapte calificativ depreciativ, atribuit unei persoane molâie, lipsite de vlagă și de inițiativă. 2) fig. (bani, avere etc.) A cheltui în mod nechibzuit; a toca; a irosi. /<lat. pappare

pàpă f. fiertură pentru prunci. [Lat. PAPPA].

păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE].

2) pap, a păpá v. tr. (lat. it. pappare, d. vfr. paper, a mînca lacom; sp. pg. papar). Fam. Mănînc tot. Fig. Mănînc, risipesc: a-țĭ păpa averea. V. pup 2.

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă.

2) pápă f., pl. e (lat. pappa și pâpa, it. pappa). Mîncare în limba copiilor. Mîncare moale, ca lapte cu orez ș. a.

papă-lápte m. și f. (d. a păpa și lapte). Persoană bleagă, proastă, fără energie: un papă-lapte, a luĭ papă-lapte, femeĭa asta e o papă-lapte.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!papa (fam.) s. m., g.-d. art. lui papa

!papa (fr.) s. m., g.-d. lui papa

!papă-lapte (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui papă-lapte; pl. papă-lapte

!papa-găinii (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. papei-găinii

pa1 (mâncare) s. f., g.-d. art. papei

pa2 (prelat) s. m., g.-d. art. papei; pl. papi

!papă-lapte s. m. și f., g.-d. lui papă-lapte; pl. papă-lapte

!papă-tot s. m. și f., g.-d. lui papă-tot; pl. papă-tot

păpa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 papă; conj. prez. 3 să pape

pápă (mâncare) s. f., g.-d. art. pápei

pápă (bis.) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi

păpá vb., ind. prez. 1 sg. pap, 3 sg. și pl. pápă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PÁPĂ s. v. aliment, hrană, jumări, mâncare, omletă.

PÁPĂ s. (BIS.) pontiful roman, pontiful Romei, sfântul părinte, suveranul pontif.

PĂPÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, irosi, împrăștia, mânca, prăpădi, risipi, zvârli.

PA s. (BIS.) pontiful roman, pontiful Romei, sfîntul părinte, suveranul pontif.

pa s. v. ALIMENT. HRANĂ. JUMĂRI. MÎNCARE. OMLETĂ.

păpa vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. MÎNCA. PRĂPĂDI. RISIPI. ZVÎRLI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pápă, s. f.1. Mîncare în limbajul infantil. – 2. Terci, păsat. – Mr. papă. Creație expresivă, care eventual, ar putea proveni direct din lat. pappa (Pușcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu, Lr., 281), unde este, de asemenea, formație expresivă, sau s-ar fi format în interiorul rom.Der. păpa, vb. (a mînca; a irosi, a toca averea), pe care Pușcariu 1257 și Candrea-Dens., 1322 îl raportează la lat. pappare, cf. gal., port. papar; papălapte, s. m. (nătăfleț, găgăuță); păpălău, s. m. (curcubețică, Physalis Alkekengi), care se mai cheamă și papele, s. f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520, legat de mag. páponya, din pap „cură”, dificil din punct de vedere fonetic); papalungă, s. f. (Trans., păpădie, Taraxacum officinale); papanaș, s. m. (Mold., preparat culinar din aluat și brînză); paparadă, s. f. (Trans., ouă la capac); păpăludă, s. f. (pasăre, Caprimulgus europaeus); păpărugă (var. păpăruie, păpăruză, papăluză), s. f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf. buburuză; papătot, s. m. (mîncău); papacioc, s. n. (Mold., păhărel de țuică), comp. cu cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu rus. popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă); papaciocar, s. m. (leneș, haimana); papaciufă, s. f. (Munt., matracucă), comp. cu ciuf (după Scriban, în legătură cu alb. patačuftë „chiftea”, soluție improbabilă); papainog, s. n. (minciună, bagatelă; cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin îl leagă de slov., rut. panoga „lîngă picioare”, dificil din punct de vedere semantic; papalete, s. m. (Munt., marionetă, fantoșă); Pepelea, s. m. (personaj mitic care reprezintă un fel de păcălitor comic cu aspect nevinovat), cf. fr. patelin și Păcală (după părerea de nesusținut a lui Cihac, acest nume ar proveni din sl. pepelu „cenușă”). – Cf. paparudă, păpușe, parpalec.

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pápă s.f. sg. (înv. și reg.) 1. mâncare pentru copii mici făcută din lapte și griș; mâncare. 2. mâncare îngroșată cu făină sau mălai. 3. omletă. 4. mâncare ciobănească din caș și urdă, prăjite împreună. 5. mălai cu apă pentru puii mici de găină. 6. lăptișor-de-matcă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PAPA lat. papa, pappa „tată”. I. 1. Papa jup., 1450 (13-15 B 117); – spătar (16 B I 104); moșn. (16 B III 139); – din Șchei (16 B IV 309); – 1690 (Ins 342) pren. și n. frecv. în Oltenia (Sd VI); munt. (P Bor 16); – Ion, mold. (17 A 1 153); – Brîncoveanu, tată Voievodului; Papescu (L Pl 381); Paapa, V., filantrop prahovean. 2. Păpeni s. (16 B VI 40); Păpești s. 3. Papoe, Gh., 1782 (AO III nr. 12). 4. Pap în Ardeal și Maram., < magh. Pap „preot”; Papu (Mar). II. În compunerea unor nume de fam. ar., + ngr. παπᾶς „preot”. 1. Papacîrstea (17 B IV 210) negustor; Papacostea, Papadimitria, Papagoga, Papahagi, Papanaumi, nr. (RI IX 182), Papanicu, Papasima, Papavornic, 1450 (13 – 15 B 117); pentru alte n. compuse cu Papa v. Cat. gr. I și Î Div. la index.

PÁPĂ (< lat.) s. m. Capul bisericii romano-catolice, vicar al lui Iisus Hristos și urmaș al Sfântului Petru. Din 1359 ales pe viață, întotdeauna din rândul cardinalilor, de un Conciliu al cardinalilor și al statului Vatican. Din 10 octombrie 1978, papă la Vatican este Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła), primul papă neitalian începând din 1523. La invitația patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită în România (7-9 mai 1999), prima de acest fel într-o țară cu majoritate ortodoxă.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi mai catolic decât papa expr. a fi exagerat în privința a ceea ce crede, spune sau face.

mai catolic decât papa expr. exagerat (în ceea ce crede, spune sau face).

papă-lapte adj. invar., s. m. invar. bleg, molâu, lipsit de personalitate.

păpa, pap v. t. (în limbajul copiilor mici) a mânca

Intrare: Papa
nume propriu (I3)
  • Papa
Intrare: papa
substantiv masculin (M999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • papa
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Intrare: papa-găinii
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • papa-găinii
plural
genitiv-dativ singular
  • papei-găinii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: papă (bis.)
substantiv masculin (M80)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pa
  • papa
plural
  • papi
  • papii
genitiv-dativ singular
  • pa
  • papii
  • papei
plural
  • papi
  • papilor
vocativ singular
  • pa
  • papo
plural
  • papilor
Intrare: papă (mâncare)
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pa
  • papa
plural
genitiv-dativ singular
  • pape
  • papei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: papă-lapte (s.f.)
papă-lapte2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • papă-lapte
  • papă-lapte
plural
  • papă-lapte
  • papă-lapte
genitiv-dativ singular
  • papă-lapte
  • papă-lapte
plural
  • papă-lapte
  • papă-lapte
vocativ singular
plural
Intrare: papă-lapte (s.m.)
papă-lapte1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • papă-lapte
  • papă-lapte
plural
  • papă-lapte
  • papă-lapte
genitiv-dativ singular
  • papă-lapte
  • papă-lapte
plural
  • papă-lapte
  • papă-lapte
vocativ singular
plural
Intrare: păpa
verb (VT18)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • păpa
  • păpare
  • păpat
  • păpatu‑
  • păpând
  • păpându‑
singular plural
  • pa
  • păpați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pap
(să)
  • pap
  • păpam
  • păpai
  • păpasem
a II-a (tu)
  • papi
(să)
  • papi
  • păpai
  • păpași
  • păpaseși
a III-a (el, ea)
  • pa
(să)
  • pape
  • păpa
  • păpă
  • păpase
plural I (noi)
  • păpăm
(să)
  • păpăm
  • păpam
  • păparăm
  • păpaserăm
  • păpasem
a II-a (voi)
  • păpați
(să)
  • păpați
  • păpați
  • păparăți
  • păpaserăți
  • păpaseți
a III-a (ei, ele)
  • pa
(să)
  • pape
  • păpau
  • păpa
  • păpaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

papasubstantiv masculin invariabil

franțuzism
  • 1. Părinte, tată. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Papa nu mai poate să trimeată cîte 500 lei pe lună. GHEREA, ST. CR. 1268. DLRLC
    • format_quote Șopti încet și cu glasul înecat de lacrimi: «Bună sară, papa!». EMINESCU, N. 39. DLRLC
  • 2. rar Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. DEX '98 DEX '09
etimologie:

papa-găiniisubstantiv feminin articulat

pa, papisubstantiv masculin

  • 1. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. DLRLC
etimologie:

papă-lapte, papă-laptesubstantiv feminin
papă-lapte, papă-laptesubstantiv masculin

  • 1. Persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Papă-lapte cela care, de cîte ori vorbește cu mine, tremură ca varga? La TDRG. DLRLC
    • format_quote Las că te-oi pricopsi eu, papă-lapte. NEGRUZZI, S. III 25. DLRLC

pasubstantiv feminin

  • 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Ceea ce se mănâncă. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Ce faci tu acolo de azi dimineață, ca un lăstun? – Așez fînu în podu șurii... Cobori iute, că ți-am adus papă. ALECSANDRI, T. 896. DLRLC
  • 2. regional Papară; jumări. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Șede curca și se ouă, Și se ouă două ouă, Să vă facă papă vouă. MARIAN, NU. 363. DLRLC
etimologie:

păpa, papverb

  • 1. În graiul copiilor: mânca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mânca
    • format_quote O cloșcă cu pui mai rămăsese și mi-a păpat-o și p-aia. DELAVRANCEA, S. 230. DLRLC
    • format_quote Un dușman de lup... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, O. A. 139. DLRLC
    • format_quote Nu mi-i foame... – Nu?... Ai păpat zacuscă astăzi? ALECSANDRI, T. I 205. DLRLC
  • 2. figurat familiar A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Pupă-l în bot și-i papă tot = dă-te bine pe lângă cel puternic și despoaie-l cât poți. DLRLC
      • format_quote Tot vorba bietei neveste, zice: «Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot», că sătulul nu crede la ăl flămînd! CARAGIALE, O. I 107. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic