PAIC, paici, s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor Țărilor Române. – Din tc. peyk.

paic sm [At: HERODOT (1645), 38 / V: (înv) ~ciu, păic, peic / A și: paic / Pl: ~ici / E: tc peyk] 1 Soldat din garda personală a sultanului sau a domnitorilor țărilor române. 2 Soldat din garda unui suveran. 3 (Pex) Sol. corectat(ă)

PAIC, paici, s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor țărilor românești. – Din tc. peyk.

PAIC, paici, s. m. (Turcism învechit) Soldat din garda sultanului sau din garda care slujea pe domnii țărilor romînești. Fără a aștepta răspuns, măria-sa făcu semn cătră paicii care purtau de dîrlogi caii. SADOVEANU, J. 24. [Puiul șoimului] din cuib n-a zbura, Pînă ce el n-a mînca Carne dulce de paic Și ochi negri de voinic. MARIAN, O. I 111. Paicii slujeau lîngă domn și erau încinși cu brîie de argint. BĂLCESCU, O. I 122.

PAIC n. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor țărilor românești. /<turc. peyk

PAIC s. m. (Mold., ȚR) Soldat din garda personală a sultanului sau a domnitorilor Țărilor Române. A: Sînt paici pănă la 100. URECHE. L-au priceput îndată un peic. M. COSTIN. Au purces ...cu alai domnesc siimeni, paici, pănă la curte. NCL II, 296; cf. CANTEMIR, HR.; GHEORGACHI. B: Pe doi paici împărătești, cu caftane îmbrăcăndu-i, s-au dus la gazdă. R. GRECEANU. Variante: peic (M. COSTIN). Etimologie: tc. peyk.

paic (peic) m. od. gardă domnească (comandată de Vătavul de paici): paicii slujiau lângă Domn și erau încinși cu brâne de argint BĂLC. [Turc. PEÏK, PAÏK, mesager].

paíc și peíc (turc. peĭk [d. pers. paĭk]; pol. pajok, pajuk, sîrb. peik). Vechĭ. Curier pedestru, aprod, ușier care făcea parte din garda domnuluĭ: paiciĭ eraŭ supt comanda unuĭ vătav. V. aprod și paj.

paiciu sm vz paic

păic sm vz paic

peic² sm vz paic

PEIC s. m. v. paic.

peic m. V. paic.

peíc, V. paic.

paic s. m., pl. paici

paic s. m., pl. paici

paic s. m., pl. paici

PAIC s. v. curier, mesager, ștafetă.

paic s. v. CURIER. MESAGER. ȘTAFETĂ.

paic (paici), s. m. – 1. Ușier, portar. – 2. Gardă de corp, garda personală a domnitorului, formată din boieri tineri. – Var. peic. Tc. (per.) peik (Șeineanu, II, 95; Loebel 72; Lokotsch 1688). Sec. XVIII, înv.

PAIC Derivatele se pot explica sau din tc. paik „soldat din garda sultanului”, dacă ele se citesc cu -ai- sau < srb.-cr. Pajko < Pajo < Paulus, dacă se pronunță cu diftong. 1. Paicu (Ard); – Busuioc (Drag 133); -l, 1633, ard. (Paș). 2. Paico t. (17 B II 40). 3. Păicul = Peaicul (Isp I²); Peaicul, I., mold. 1600 (Sd V 6). 4. Prob. Peicul, Ionașco (17 A I 97, IV 27, 38, V 163, 329). 5. Peica b. (16 B VI 360) – Ioan, băn. (LB).