3 intrări

14 definiții

po1 interj. (reg.; în corelație cu „pui”) cuvânt cu care se strigă găinile.

po2 prep. (înv.) câte.

POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium.

POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium.

POLÓNIU s. n. Element radioactiv, din familia uraniului, care se găsește în pehblendă.

polóniu [niu pron. nĭu] s. n., art. polóniul; simb. Po

POLÓNIU s.n. Element radioactiv care se găsește în pehblendă. [Pron. -niu, var. polonium s.n. / cf. fr. polonium, germ. Polonium].

POLÓNIUM s.n. v. poloniu.

POLÓNIU s. n. element chimic radioactiv, asemănător cu telurul, care se găsește alături de radiu, în pehblendă. (< fr. polonium)

POLÓNIU n. Metal alb-argintiu radioactiv, întrebuințat, mai ales, ca sursă de neutroni. /<fr. polonium


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Po, simbol chimic pentru poloniu.

polóniu s. n. [-niu pron. -niu], art. polóniul; simb. Po

PAD (PO) 1. Fluviu în N Italiei; 620 km; supr. baz.: 74,9 mii km2. Izv. din Alpii Cotici, străbate o câmpie joasă, unde primește numeroși afluenți (Dora Baltea, Dora Riparia, Tanaro), trece prin Piacenza și Cremona și se varsă în M. Adriatică printr-o deltă întinsă, cu șase brațe principale. Regim hidrologic variabil; provoacă uneori inundații. Indiguit pe lungimi mari. Navigabil de la Torino. 2. Câmpia Padului, câmpie aluvială și piemontană în Italia, străbătută axial de fl. P. și transversal de Adige, situată între Alpi, Apenini și Alpii Dinarici. S-a format prin colmatarea unui vechi golf al M. Adriatice cu aluviuni transportate de râuri din Alpi și Apenini. Alt. de 0-100 m în partea centrală și până la 500 m la contactul cu versanții munților; se termin spre M. Adriatică printr-o câmpie deltaică (delta P. unită cu a Adigelui) și un țărm lagunar (lagunele Veneției și lagunele Cornachio). Subdiviziuni: C. Piemontului, (v. Piemonte), C. Lombardiei, C. Veneției (C. Veneto) și c. Emiliei. Intens utilizată agricol (grâu, porumb, orez, viță de vie). Zăcăminte de gaze naturale, petrol, săruri de potasiu.

POLÓNIU (< fr. {i}; {s} n. pr. Polonia) s. n. Element chimic radioactiv, metal alb-argintiu (Po; nr. at. 84, m. at. 210), obținut în procesul de dezintegrare radioactivă a uraniului. Cel mai stabil izotop al său 21084P are perioada de înjumătățire de 138,3 zile; el este o sursă de radiații α. În amestec cu beriliul p. servește ca sursă de neutroni în cercetările de laborator. A fost descoperit de Pierre și Marie Curie în 1898.

Intrare: Po
Po
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: po
po
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: poloniu
  • pronunție: -nĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poloniu
  • poloniul
  • poloniu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • poloniu
  • poloniului
plural
vocativ singular
plural
Po simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Po
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polonium
  • poloniumul
  • poloniumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • polonium
  • poloniumului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

poloniu Po polonium

  • 1. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • diferențiere Element radioactiv, din familia uraniului, asemănător cu telurul, care se găsește alături de radiu, în pehblendă.
    surse: DLRLC DN MDN '00
  • diferențiere Metal alb-argintiu radioactiv, întrebuințat, mai ales, ca sursă de neutroni.
    surse: NODEX
  • comentariu simbol Po
    surse: DOOM 2

etimologie: