3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

păca [At: KLEIN, D. 392 / Pl: (1) ~le, (2-6) ~li / E: pvb păcăli] 1 sf (Reg) Păcăleală (4). 2 sm Om isteț, glumeț și poznaș, care își bate joc de toată lumea Si: (pop) pepelea. 3 sm Om sucit. 4 sm (Îe) S-a găsit ~ cu tândală Se zice despre două persoane care se potrivesc în a face glume și cărora le place să-și bată joc de toată lumea. 5 sm (Îvr) Șarlatan. 6 sm (Mol) Persoană care spune vorbe de duh, glume etc. Si: (reg) păcălici (3).

PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).

PĂCÁLĂ, s. m., păcale, s. f. 1. s. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).

PĂCÁLĂ2 s. m. (După numele unui personaj din basme și din snoave) Om glumeț, poznaș. Nu pot să te las să corespondezi cu tinerii, așa sub ochii mei... Ana rîdea liniștită.Zău, Nicule, păcală ești! Citește-o dacă vrei. D. ZAMFIRESCU, R. 66. ◊ Expr. S-a găsit păcală cu tîndală = s-au întîlnit doi care se potrivesc la glume, doi cărora le place să-și bată joc de toată lumea.

PĂCÁLĂ m. Persoană glumeață și poznașă. /v. a păcăli

Păcală m. 1. personaj bufon din basme, reprezentantul vicleniei și imbecilității legendare; el își bate joc de toată lumea și face toate pe dos din răutate conscientă: Păcală și Tândală; 2. fig. om glumeț și batjocoritor. [Cf. ceh PIKOLA, paiață]. V. Pepelea.

păcálă (vest) și pîcálă (est) f., pl. e (d. păcălesc. Cp. cu ciacală, Tindală, ticală). Rar. Păcăleală. Ob. S. m. fără pl., gen. al luĭ. Un tip glumeț, cînd șiret, cînd prost, din povestirile populare: isprăvile luĭ Păcală. V. pepelea.

PACÁLĂ1 s. f. (Rar) Păcăleală. Nu e ghiceală și păcală ca să ne dea... de ocară. DELAVRANCEA, la TDRG.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Păcálă (personaj) s. propriu m.

păcálă2 (poznaș) s. m., g.-d. lui păcálă; pl. păcálă

păcálă1 (păcăleală) (reg.) s. f., g.-d. art. păcálei; pl. păcále

păcálă (păcăleală) s. f., g.-d. art. păcálei; pl. păcále

păcálă (om isteț) s. m.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂCÁLĂ s. (pop.) pepelea (art.).

PĂCÁLĂ s. v. ademenire, amăgire, farsă, festă, ghidușie, glumă, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, păcălitură, poznă, prostire, prostit, ștrengărie, trișare.

PĂCA s. (pop.) pepelea (art.).

păca s. v. ADEMENIRE. AMĂGIRE. FARSĂ. FESTĂ. GHIDUȘIE. GLUMĂ. ÎNȘELARE. ÎNȘELĂCIUNE. ÎNȘELĂTORIE. MOMIRE. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLIRE. PĂCĂLIT. PĂCĂLITURĂ. POZNĂ. PROSTIRE. PROSTIT. ȘTRENGĂRIE. TRIȘARE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PĂCALĂ, personaj al anecdotelor și povestirilor populare românești. Înzestrat cu inteligență, ingeniozitate, istețime și umor, reușește să-i păcălească pe cei săraci cu duhul sau pe cei bogați și înfumurați. Este opusul lui Tândală. Similar unor personaje din literatura europeană și orientală, ca Bertoldo, Till Buhoglindă, Nastratin Hogea.

PĂCALĂ subst. 1. Păcal, Nan, boier 1437 (Ț-Rom 177). 2. Pecălești s. (Cat). Din studiul lui Sextil Pușcariu (DR I pp. 237 – 239) rezultă că nu s-a lămurit enigma originii acestui cuvînt – ipoteza cu inexistentul vb. blg. пoкaлити nu e concludentă; vb. neosloven pokaljati „beschmutzen” este departe de a da o soluție (Miklosich, Etym. Wörterbuch der sl. Sprachen) – rămîne de văzut dacă expresia: a fi pe cal, sugerată de primele două antroponime, ar da o indicație. În sprijinul sensului figurat de amăgire ce i se poate atribui, amintim stratagema folosită de Alexandru cel Mare spre a încăleca prima oară pe Bucefal și cele folosite în mod curent spre a deprinde calul la călărie; pentru același motiv verbele: a înșela (< a pune șeaua pe cal) și a potcovi calul, operații care inițial s-au executat amăgind calul, au căpătat sensul figurat de amăgire, pe lîngă sensul concret, primitiv al cuvîntului; de notat că vb. a înșela și-a pierdut aproape sensul concret. 3. Păcală, munt. (17 B I 389, II 93, 344; Cept 15; Sd XVI 72); – O., olt. 1627 (AO I 236); – ard. 1726 (Paș); bunic și nepot cu același nume: Păcală de Bunceni, nepot lui Păcală de Căpturele, olt. (17 B IV 202); – 1623, munt. (Giur 152); Păcălești s. (17 B I 407, II 344); cf. Păcărești s. (17 B II 198). 4. Păcăleanul t. (Glos). 5. Păcălucă, N., act.

Intrare: Păcală
Păcală nume propriu
nume propriu (I3)
  • Păcală
Intrare: păcală (păcăleală; -e)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păca
  • păcala
plural
  • păcale
  • păcalele
genitiv-dativ singular
  • păcale
  • păcalei
plural
  • păcale
  • păcalelor
vocativ singular
plural
Intrare: păcală (persoană; inv.)
păcală (persoană; inv.)
invariabil (I1)
  • păca