18 definiții pentru pârâu (pl. -aie), Pârâu, pârâu (pl. -ri)   declinări

PÂRẤU, pâraie, s. n. 1. Apă curgătoare mică, râu mic. 2. Fig. (Adesea adverbial) Cantitate mare (dintr-un lichid); șuvoi. [Var.: pârắu s. n.] – Cf. alb. përrua, rom. râu.

PÂRẤU, pâraie, s. n. 1. Apă curgătoare mică, râu mic. 2. Fig. (Adesea adverbial) Cantitate mare (dintr-un lichid); șuvoi. [Var.: pârắu s. n.] – Cf. alb. përrua, rom. râu.

pârấu s. n., art. pârấul; pl. pâráie

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâráie

pârấu (= pârău) s. n., pl. pârâuri (pâraie)

Indicația de flexiune din sursă sugerează forma de pl. pârâie, neconfirmată de vreo altă sursă. - gall

PÂRÂU s. 1. (GEOGR.) apă, râuleț, râușor, (reg.) râurel, râuț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~l.) 3. v. șiroi.

PÂRÂU ~áie n. 1) Apă curgătoare mică; râu mic. 2) Curs de apă format din precipitații atmosferice. 3) fig. Cantitate mare (dintr-un lichid) care se mișcă într-o direcție. /cf. alb. përrua

pârâu n. 1. râu mic; 2. gârliciul teascului de vie. [Albanez PĂRRUA]. ║ adv. ca un torent: lacrimile îi curgeau pârâu.

PÎRÎ́U s. n. v. pîrău.

MIERLĂ-DE-PÂRÂU s. v. pescar, pescărel, pescăruș.

RÂNDUNICĂ-DE-PÂRÂU s. v. lăstun-de-mal.

pîrîu (-îuri), s. n. – Mică apă curgătoare. – Var. Mold. pîrău, -aie, Bucov. părău,, -aie, -ăie, Munt., pl. pîrîe. Megl. păroi. Sl. (bg.) poroj „torent” (Miklosich, Fremdw., 119; Tiktin), cf. puroi, alb. përrua. Limba literară a asimilat rezultatul normal, *păroi (ca în megl.), cu rîu, de unde și pl. artificial pîrîuri; limba populară ignoră aceste forme și lexicografi ca Densusianu, GS, VI, 364, Candrea și Scriban le consideră incorecte. Sing. pîrău, în loc de *păroi, provine din pl. pîraie, ca în paralelismul bulfeie-bulfeu. E adevărat că istoria cuvîntului bg. nu este clară; poate-i vorba de un cuvînt din aceeiași familie cu roi, noroi, și identic cu puroi. După o părere foarte răspîndită, cuvîntul este de origine alb. (Cihac, II, 719; Meyer 335; Philippide, II, 729; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 327; Jokl, IF, XLIX (1931), 282-6; Rosetti, II, 120; E. Petrovici, Dacor., VII, 347), părere greu de admis pentru noi pe baza unei simple asemănări. Alți cercetători se gîndesc la o sursă autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Lahovary 340); la un tracic *parau(t), de unde ar proveni și numele de Prut (Pascu, Arhiva, 1921, 133; Pascu, Arch. Rom., VII, 567); la un gr. *παρροή în loc de παραρροή (Diculescu, Elemente, 491); la un lat. aquae rivus (Philippide, Principii, 40) ipoteză evident neinteresantă. Toate aceste intenții de explicare par să păcătuiască prin faptul că se bazează pe un sens de „apă curgătoare” care trebuie să fie secundar; sensul primitiv trebuie să fi fost cel de „șuvoi”, cf. pîraie de lacrimi, ca în sb. roniti suze „a vărsa lacrimi”, față de poron „loc unde un rîu se pierde în pămînt”.

pîrắŭ și (nord) părắŭ n., pl. ăĭe (alb. párrua, art. părroi, albie de rîŭ, de unde și bg. poróĭ, torent, din aceĭașĭ răd. cu Prut. Pascu, Arh. 1921, 433). Rîŭ foarte mic (așa cum începe la izvor). A curge pîrăŭ, a curge gîrlă, a curge mult (vorbind de lacrămĭ, sînge, vin, apă). – Greșit pîrî́ŭ (după rîŭ).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

mierlă-de-pîrî́u s. v. PESCAR. PESCĂREL. PESCĂRUȘ.

PÎRÎ́U s. 1. (GEOGR.) rîuleț, rîușor, (reg.) rîurél, rîúț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~.) 3. șiroi. șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...)

PÂRÂUL RECE, localitate componentă a orașului Predeal, jud. Brașov, stațiune climaterică și de odihnă cu funcționare permanentă, situată în Clăbucetele Predealului, la 960 m alt., la 34 km SV de Brașov. Climat de munte, tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de surmenaj fizic și intelectual, de debilitate, a rahitismului și tulburărilor de creștere la copii.

PÎRÎU subst. 1. Pîrău (Dm); Părău fam., ard. (Paș); – Onuț (Met 224). 2. Pîrîe (Ard) sau < vb. a pîrîi. 3. Pîrî/ianu fam., olt.; -escu; -ești s. (Mus 45). 4. Părăuț (Paș).