3 intrări

11 definiții

OLĂRÍT s. n. Meșteșugul olarului; olărie (1). – Olar + suf. -it.

OLĂRÍT s. n. Meșteșugul olarului; olărie (1). – Olar + suf. -it.

OLĂRÍT, olărituri, s. n. 1. Meșteșugul olarului; olărie. 2. Rotunjirea capătului gros al unui buștean prin cioplire pentru a putea fi mai ușor transportat prin tîrîre sau alunecare.

OLĂRÍT s. 1. olărie. (Se ocupă cu ~ul.) 2. (SILV.) șpronțuit. (~ul unui buștean.)

OLĂRÍT n. 1) Tehnica confecționării oalelor și a altor obiecte din argilă arsă. 2) Meseria de olar. /olar + suf. ~it

OLĂRÍ vb. (SILV.) a teși, (reg.) a buza, a ciuli, a oli, a rosti, a șpronța, a tivi. (A ~ capătul unui buștean.)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

OLĂRIT s. 1. olărie. (Se ocupă cu ~.) 2. (SILV.) șpronțuit. (~ unui buștean.)

OLĂRÍT1 (< olar) s. n. Meșteșugul de a produce diferite obiecte (oale, străchini, cahle, figurine etc.) din pământ ars; olărie (1). Cunoscut încă din Neolitic; olarii confecționau vase cu destinații foarte diverse (de uz, de cult sau rituale, decorative etc.), ceea ce a determinat o mare varietate de tipuri și categorii. În funcție de tehnica realizării se disting o. modelat (pe roată) și turnat; în funcție de ardere sunt unele vase arse fără oxigen (ceramica neagră) și oxidant (ceramica roșie), iar în funcție de glazură, pot și mate sau glazurate; unele au lustru, altele sunt gravate. V. și oală.

OLĂRÍT2 (< olări, reg. „a rotunji buștenii”) s. n. (SILV.) Teșirea capătului buștenilor în exploatările forestiere, pentru a se ușura scoaterea lemnului prin târâre.

OLĂRI vb. (SILV.) a teși, (reg.) a buza, a ciuli, a oli, a rosti, a șpronța, a tivi. (A ~ capătul unui buștean.)

Intrare: olărit (part.)
olărit2 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • olărit
  • olăritul
  • olăritu‑
  • olări
  • olărita
plural
  • olăriți
  • olăriții
  • olărite
  • olăritele
genitiv-dativ singular
  • olărit
  • olăritului
  • olărite
  • olăritei
plural
  • olăriți
  • olăriților
  • olărite
  • olăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: olărit (s.n.)
olărit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • olărit
  • olăritul
  • olăritu‑
plural
  • olărituri
  • olăriturile
genitiv-dativ singular
  • olărit
  • olăritului
plural
  • olărituri
  • olăriturilor
vocativ singular
plural
Intrare: olări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • olări
  • olărire
  • olărit
  • olăritu‑
  • olărind
  • olărindu‑
singular plural
  • olărește
  • olăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • olăresc
(să)
  • olăresc
  • olăream
  • olării
  • olărisem
a II-a (tu)
  • olărești
(să)
  • olărești
  • olăreai
  • olăriși
  • olăriseși
a III-a (el, ea)
  • olărește
(să)
  • olărească
  • olărea
  • olări
  • olărise
plural I (noi)
  • olărim
(să)
  • olărim
  • olăream
  • olărirăm
  • olăriserăm
  • olărisem
a II-a (voi)
  • olăriți
(să)
  • olăriți
  • olăreați
  • olărirăți
  • olăriserăți
  • olăriseți
a III-a (ei, ele)
  • olăresc
(să)
  • olărească
  • olăreau
  • olări
  • olăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

olărit (s.n.)

etimologie:

  • Olar + sufix -it.
    surse: DEX '98 DEX '09