5 intrări

Articole pe această temă:

101 definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

NE- Element de compunere care indică o negație și care servește la formarea unor substantive, adjective și adverbe. – Din sl. ne-.

NE- pref. Element de derivație cu sens negativ și privativ (formînd uneori cuvinte care au o circulație mai mare decît corespondentul pozitiv). 1. (Întrebuințat pentru a forma derivate de la substantive) Neadevăr, neascultare, nedelicatețe, neîngrijire, neînțelegere, nelămurire etc. (Restrînge sfera noțiunii negate, iar derivatul capătă un înțeles concret) Necurățenie, nelegiuire. (Sensul derivatului se îndepărtează de sensul cuvîntului la care s-a adăugat prefixul) Nevoie. ◊ (Întrebuințat pentru a forma derivate de la adjective sau participii cu valoare de adjective) Nedrept, nemilos, neimpozabil, neliniștit, nerecunoscător, nesătul, nesimțit, nețărmurit. ◊ (În derivate de la verbe) Neferici, neliniști, nenoroci. ◊ (În corelație cu pozitivul formează îmbinări expresive, de la adverbe) Cînd-necînd. ◊ (Cu intercalarea lui «mai» între prefix și cuvînt) Nemaiauzit, nemaipomenit, nemaivăzut, nemaiputînd. 2. (Pus pe lîngă gerunziul unui verb, constituie procedeul curent de negare în frază a acțiunii exprimate de acesta) Acel demon plînge, rîde, neputînd s-auză plînsu-și. EMINESCU, O. I 160. ◊ (În supine constituie procedeul curent de negare a acțiunii prin exprimarea imposibilității realizării ei) O singură furtună, de neuitat... a smuls... cincizeci de mii de brazi, BOGZA, C. O. 58. Prin întunericul de nepătruns al nopții... cîteva pîlpîituri luminoase scapără. BART, S. M. 16. Din toate cusururile ce-i găsea lumea, nu mă învoiam a-i recunoaște decît unul singur – acela însă de neiertat. M. I. CARAGIALE, C. 15. ◊ (Pe lîngă cuvinte din orice categorie gramaticală, creează formații nestabile care, în corelație cu corespondentul pozitiv, alcătuiesc construcții expresive) Atîția bani pentru un ou de găină!... – De găină, de negăină, uite, l-am vîndut cu două pungi de bani. ISPIRESCU, L. 268. Greu, negreu, nu poți, dacă ai caracter. CARAGIALE, O. II 222. De ce, de nece, nu voi să merg. id. ib. I 60.

ne- – Prefix care adaugă cuvintelor simple un sens negativ sau privativ. Sl. ne. Corespunde lui in- romanic; se atașează la aproape toate categoriile de cuvinte, inclusiv la neologisme: neatent < atent, necontrolat < controlat (în acest caz aproape totdeauna adj.). În comp. ne mai însemnă „niciodată”: ne mai auzit. Cf. Rosetti, III, 69.

ne particulă negativă, corespunzând lui in în neologisme: inaccesibil = neapropiat, inseparabil = nedespărțit. Ea exprimă în compozițiune un sens negativ sau contrar vorbei simple. NB. Să se caute la in compusele cari lipsesc la ne, scriitorii noștri întrebuințând când o formă și când alta. [Slav. NE].

1) ne (d. noŭă, lat. nôbis). Pron. personal de pers. I la dativ și ac. pl.: ne dă (noŭă), ne dă (pe noĭ). Cînd urmează le, se, te, la dativ se pune ni îld. ne: ni se dă (noŭă). Tot așa se zice: ne sînt, dar ni-s. – Vechĭ și nă.

2) ne- (vsl. ne, care corespunde cu lat. ne, în nĕfastus, nefast), prefix negativ (ca in în neologizme) care se pune pe lîngă: 1. un substantiv: nedreptate, necinste, neodihnă, netraĭ, neom; 2. un adj., un participiŭ trecut, adj. verbal orĭ gerunziŭ: nedrept, nevrednic, nebun, netot, necurat, neatins, necopt, neumblat, neascultător, nepăsător, nerăbdător, neauzind, neavînd, neștiind, nevrînd; 3. pe lîngă altu, alta, altă-dată, cum, la locu luĭ ș.a. și se scrie și separat maĭ ales dacă se interpune maĭ: ca nealtu, ca nealta, ca nealtă-dată, cum, necum: un lucru ne la locu luĭ, ne la timpu luĭ, ne maĭ auzind, ne maĭ știind, ne maĭ auzit, ne maĭ pomenit; 4. după pe formând locuțiunĭ adverbiale: pe neașteptate, pe negîndite, pe nemîncate, pe nerăsuflate, pe nevăzute; 5. pe lîngă un verb: a necinsti, a neliniști, a nenoroci, a nesocoti. – Une-orĭ s’a prefăcut în nă-: nătîng, năuc, năzdrăvan.

eu1 [At: COD. VOR.2 1r/7 / V: (pop) io / P: (pop) ieu / Pl: euri / D: mie, îmi (îvp îm), -mi (îvp m-, -m), (îvr -m-) / Ac: (pe) mine (înv mene), mă (îvp mi, înv me, îvr mia) / E: ml ego, mihi, me] 1 pprl Înlocuiește numele persoanei care vorbește Eu merg. 2 pprl (Așezat înaintea predicatului; șîs eliptice de predicat) Înlocuiește numele subiectului propoziției (marcând insistența asupra lui) Cine a tușit? Eu. 3 pprl (Înv; în formule de introducere din acte oficiale, texte domnești etc.; urmat de o apoziție nume propriu) Precizează faptul că persoana denumită prin numele propriu este autoare a actului oficial (și că actul oficial exprimă voința expresă a persoanei denumite) Eu, Ianache logofăt, scris-am acest zapis. 4 pprl (Urmat de apoziția „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare a persoanei care vorbește dintr-o mulțime Eu, unul, nu cred. 5 pprl (Așezat după predicat, precedat uneori de adverbul „și”, care subliniază subiectul) Scoate în evidență identitatea dintre autorul (acțiunii sau) stării exprimate de predicat și persoana care vorbește Cred și eu. 6 pprl În corelație cu alte subiecte, indică (paralelismul sau) opoziția, evidențiind astfel subiectele Tu ai credință, iar eu îndoială. 7 pprl (Urmat sau precedat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Exprimă implicarea deosebită a persoanei care vorbește în (acțiunea sau) starea descrisă de propoziție Eu însumi am zugrăvit casa. 8 pprl (La dativ) Înlocuiește complementul indirect, arătând identitatea lui cu persoana care vorbește Nu-mi răspunde. 9 pprl (Îf mie; așezat după predicat; înv și antepus; șîc eliptice de predicat) Accentuează ideea că persoana care vorbește este destinatarul indirect al acțiunii Să-mi facă mie asta! 10 pprl (Îf mie; urmat de adjectivale de întărire „însumi”, „însemi”) Scoate în evidență identitatea dintre persoana care vorbește și destinatarul acțiunii S-a arătat mie însumi. 11 pprl (Îf mie; urmat de „unul”, „una”) Exprimă singularizarea complementului indirect dintr-o mulțime Mie unuia nu-mi trebuie nimic. 12 pprl (Îf mie; în corelație cu alte complemente indirecte) Indică (paralelismul sau) opoziția și evidențiază astfel complementele Nu ne folosește nici mie, nici ție. 13 pprl (Îf îmi, mi-, care precedă predicatul sau se situează între conjuncția „să” ori prepoziția „a” și verb, la modurile conjunctiv și infinitiv; îf -mi, -mi-, legat de alte pronume personale sau reflexivul „se”, „s”, ori de verbul regent) Exprimă identitatea complementului indirect cu persoana care vorbește (sau repetă exprimarea complementului prin forma accentuată) Mie să nu-mi spună asta! 14 pprl (Îf mi-; însoțit uneori de pronumele -ți-; pop, -și, ambele nu se referă la actanții din propoziție, și de pronumele -l, care se referă complementul direct al propoziției) Exprimă participarea sufletească a povestitorului sau a altor persoane la acțiunea suportată de complementul direct Unde nu mi ți-l[1] apucă o tuse! 15 pprl (Îcs; dep) Ce mi-e... ce mi-e... Exprimă egalitatea între două elemente aparent foarte diferite Ce mi-e Ion, ce mi-e tată-său. 16 pprl (Îf mi-; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă relația de posesie între persoana care vorbește și substantivul determinat Fața-mi trăda tristețe. 17 pprl (Pop; îe) Pân-a fi să iasă dreptul, îmi plesnește mie pieptul Persoanei care vorbește (nu i se face sau) i se face cu greu dreptate. 18 pprl (Forma neaccentuată, îmi, mi precedă verbul, iar cea accentuată, mie, precedată de adverbele „și”, „numai”, „chiar” etc. se află după verb) Exprimă insistența vorbitorului asupra statutului său de destinatar al acțiunii verbului Îmi place și mie. 19 pprl (Îf mie; precedată de adverbele de comparație „ca”, „asemenea”, „aidoma”, „întocmai”, „precum”) Exprimă al doilea termen al unei comparații, cu funcția de complement circumstanțial de mod El scrie aidoma mie. 20 pprl (Îf mie, îmi, mi-; precedă un verb impersonal sau o construcție impersonală) Exprimă subiectul logic Mi-e cald. 21 prl (Îf mie, îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul indirect Eu îmi spăl rufele. 22 prl (Îf îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu dativul a verbului, fără funcție sintactică Mi-amintesc. 23 pprl (La acuzativ) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și complementul direct al propoziției El mă strigă. 24 pprl (Îf mine; precedat de prepoziția „pe”, înv „pre”, îrg, fără prepoziție; așezat după predicat; șîc eliptice de predicat) Exprimă insistența asupra identității vorbitorului cu complementul direct Pe mine mă strigi? 25 pprl (Îf mă, mă-, -mă, -mă-, -m-, -m, pop, mi-, -mi-; așezat după conjuncția „să” ori după prepoziția „a” la modurile conjunctiv și infinitiv) Exprimă identitatea persoanei care vorbește cu complementul direct (sau repetă complementul exprimat prin forma accentuată) Să mă fi întrebat. 26 pprl (Îrg; forma neaccentuată așezată înaintea predicatului este reluată de o altă formă neaccentuată, postpusă) Exprimă intenția de a insista asupra complementului Turcii nu mă prinză-mă. 27 pprl (Îf mine; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și atribut, complement indirect, complement circumstanțial În discuția despre mine, el se referă la mine. 28 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de „unul”, „una”) Exprimă izolarea complementului sau atributului dintr-o mulțime Pe mine una nu mă interesează. 29 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Insistă asupra identității persoanei care vorbește cu complementul sau atributul exprimat de pronumele personal Pe mine însumi m-a lovit. 30 pprl (Înv; îfa mine alipit de pronumele[2] reflexiv și; precedat sau nu de prepoziție) Insistă asupra complementului Nu mă arăt mineși iubitoriu. 31 pprl (Îlo) A nu fi de mine (sau de tine, de el etc.) A nu se potrivi cu o anumită persoană. 32 pprl (Îlav) În mine În gândul meu. 33 pprl (Îs) După mine După părerea mea. 34 pprl (Îlav) Eu și cu mine Eu singur. 35 pprl (Îal) Eu în persoană. 36 pprl (Precedat de adverbe de comparație; îf mine, îrg, eu, io) Exprimă o comparație în care persoana care vorbește este al doilea termen Om fără liniște ca mine. 37 pprl (Îe) Eu ca eu Persoana vorbitorului se trece, într-o anumită situație, pe plan secundar. 38 prl (Îfpe mine, mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul direct Eu mă spăl. 39 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu acuzativul a verbului, fără funcție sintactică Mă gândesc la ceva. 40 prl (Îrg; marca diatezei reflexive este repetată) Se insistă asupra subiectului identic cu vorbitorul Duce-m-aș și m-aș tot duce. 41 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; împreună cu verbul lângă care stă, poate fi înlocuit cu o construcție pasivă cu verbul auxiliar „a fi”) Reprezintă marca diatezei pasive construite cu reflexivul M-am ales deputat. 42 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-) Exprimă reflexivul reciproc, dacă verbul este determinat de un complement sociativ care este concomitent obiect pasiv al acțiunii verbale și cel de al doilea subiect logic Mă cunosc cu ea. 43 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă posesia persoanei care vorbește asupra substantivului determinat Vino în casa-mi. 44 prl (Îf mi-; cu valoare posesivă; uneori anticipează un adjectiv posesiv) Indică apartenența complementului substantiv de lângă verb la corpul vorbitorului Mi-am spart capul. 45 pprl (Îf -mi; precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: „asupra”, „deasupra”, „în jurul” etc., cu sens local care se construiesc de obicei cu genitivul) Exprimă identitatea complementului circumstanțial de loc cu vorbitorul Deasupra-mi cerul se înnora. 46 pprl (Îf mi; cu valoare de pronume posesiv) Ține locul numelui a ceea ce aparține vorbitorului, înlocuind, totodată, și numele acestuia Durerile fizice mi le calmez cu sedative. 47 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; cu valoare posesivă; stă lângă un verb însoțit de termeni care denumesc persoane considerate în raport cu vorbitorul) Indică (dependența sau) relația de rudenie a vorbitorului cu o altă persoană Ce-mi face copilul?. 48 pprl (Cu valoare de pronume posesiv) Ține în același timp locul persoanei aflate în relație cu vorbitorul și vorbitorului însuși Să-mi trăiască finii. 49 sn (Flz) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva. 50 sn (Flz) Conștiință care reflectă lumea exterioară și propria existență. 51 sn (Pex) Identitate spirituală a unei comunități. corectată

  1. În original, incorect: mi-ți-l LauraGellner
  2. proumele → pronumele — Ladislau Strifler

io3 ppr[1] vz eu corectată

  1. În original incorect: pp LauraGellner

m smi 1 A cincisprezecea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei m (1), consoană nazală bilabială.

EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-.Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.

NEÓN s. n. Element chimic, gaz nobil neinflamabil, inodor și incolor, folosit la umplerea unor lămpi electrice. [Pr.: ne-on] – Din fr. néon.

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm.Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oficial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.

NU-MĂ-UITÁ, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

NEÓN s. n. Element chimic, gaz nobil neinflamabil, fără miros și fără culoare, folosit la umplerea unor lămpi electrice. [Pr.: ne-on] – Din fr. néon.

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm.Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oficial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.

NU-MĂ-UITÁ s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu.Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.

EU1 pron. pers. 1 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) N-a omorît-o, strigă păstorașul, că nu l-am lăsat eu. SADOVEANU, V. F. 27. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! COȘBUC, P. I 49. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt. CREANGĂ, P. 79. Eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii. EMINESCU, O. I 88. Te-oi duce eu, Sinziană, eu care venisem să ucid zmeul. ALECSANDRI, T. I 435. ◊ (Marchează o opoziție) Citesc eu în loc să citești tu.Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Las’ că ți-oi da eu ție!Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Stam eu și mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene nu poate să fie. id. ib. 53. ◊ (În formulele de introducere din actele oficiale, urmat de o apoziție) Eu, X, declar... ◊ (Regional, în poezia populară, folosit în locul acuzativului) Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. 2. (La dativ, în forma mie, îmi, mi, -mi, mi-) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Mie Mi-a fost luni întregi mînie Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Mă miram ce-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ 4 (Cu funcțiune atributivă indicînd posesia) Îmi simt inima ca un mic cheag. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. COȘBUC, P. I 100. Îmi recitesc pagina din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. 488. ◊ (Cu valoare de dativ al interesului) Îmi alcătuisem un trai cu totul artistic. ALECSANDRI, O. P. 16. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Mi-aș putea aduce aminte de una din acele întîmplări, cu dihănii cum n-au mai fost altele. SADOVEANU, V. F. 19. Sărut mina mătușii, luîndu-mi ziua bună, ca un băiet de treabă. CREANGĂ, A. 48. ♦ (Cu valoare de dativ etic) Așa... slugă vicleană ce-mi ești? CREANGĂ, P. 233. Aici mi-ai fost? id. ib. 24. Ei se sfătuiră... Ca să mi-l omoare. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (Uneori întărit prin pers. 2) Ce credeți că mi-ți văzu, boieri d-voastră? ISPIRESCU, L. 191. Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietUL! CREANGĂ, A. 23. O dată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și o ține bine. id. P. 177. 3. (La acuzativ, în forma mine, mă, -mă, m-) Oamenii mă-nvinuiesc Că sînt tînăr și iubesc. COȘBUC, P. I 76. Acum însă m-ai mîncat tu. ISPIRESCU, L. 5. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma mine) Pe mine nu mă mai ajungi tu aici, în vîrf. SADOVEANU, V. F. 27. Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! COȘBUC, P. I 126. Ca mîne, poimîne mi se împlinesc anii și rămîi făr’ de mine. CREANGĂ, P. 161. ◊ (În glumă, în expr.) Eu și cu mine = eu în persoană, chiar eu. Ce văd?... Cuconu Grigori Bîrzoi!... [Bîrzoi:] Eu și cu mine, cucoană dragă! ALECSANDRI, T. I 164. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Mă strînsesem ghem și vorbeam eu singur în gînd cu mine și cu dînsul. SADOVEANU, V. F. 27. Mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui cu dînsa iar în tei. CREANGĂ, A. 54. Mă trezii într-un pustiu fără margini. ALECSANDRI, O. P. 15. 4. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Eu unul nu știu, declară colonelul categoric. BRĂESCU, V. A. 32. Mie unuia nu-mi trebuie. CREANGĂ, P. 186. – Pronunțat: ieu. - Forme gramaticale: dat. mie, mi, îmi, -mi, mi-; acuz. mine, mă, -mă, m-. – Variantă: (popular) io (TEODORESCU, P. P. 270) pron. pers.

arată toate definițiile

Intrare: ne
ne
invariabil (I1)
Intrare: eu (pron.)
eu2 (pron.) pronume personal
  • pronunție: ieu
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P57)
Persoana I
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular eu, mine, mă eu, mine, mă
plural noi, ne noi, ne
genitiv-dativ singular mie, mi, îmi mie, mi, îmi
plural nouă, ne, ni nouă, ne, ni
io (pron.) pronume personal
invariabil (I1)
miia
invariabil (I1)
Intrare: neon
  • silabație: ne-on
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular neon neonul
plural
genitiv-dativ singular neon neonului
plural
vocativ singular
plural
Ne simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
Intrare: racul-de-mine
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular racul-de-mine
plural racii-de-mine
genitiv-dativ singular racului-de-mine
plural racilor-de-mine
vocativ singular
plural
Intrare: nu-mă-uita
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular nu-mă-uita nu-mă-uita
plural nu-mă-uita nu-mă-uita
genitiv-dativ singular nu-mă-uita nu-mă-uita
plural nu-mă-uita nu-mă-uita
vocativ singular
plural

eu / noi io miia

  • 1. La nominativ:
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. (la) singular Ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect.
      surse: DEX '09 DLRLC 6 exemple
      exemple
      • Eu merg.
        surse: DEX '09
      • N-a omorît-o, strigă păstorașul, că nu l-am lăsat eu. SADOVEANU, V. F. 27.
        surse: DLRLC
      • Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! COȘBUC, P. I 49.
        surse: DLRLC
      • Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt. CREANGĂ, P. 79.
        surse: DLRLC
      • Eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii. EMINESCU, O. I 88.
        surse: DLRLC
      • Te-oi duce eu, Sinziană, eu care venisem să ucid zmeul. ALECSANDRI, T. I 435.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Marchează o opoziție.
        surse: DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Citesc eu în loc să citești tu.
          surse: DLRLC
        • Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9.
          surse: DLRLC
      • 1.1.2. Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire.
        surse: DLRLC 3 exemple
        exemple
        • Las’ că ți-oi da eu ție!
          surse: DLRLC
        • Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58.
          surse: DLRLC
        • Stam eu și mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene nu poate să fie. CREANGĂ, A. 53.
          surse: DLRLC
      • 1.1.3. Este folosit în formule de introducere din actele oficiale.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
        exemple
        • Eu, X, declar...
          surse: DEX '09 DLRLC
      • 1.1.4. regional În poezia populară, este folosit în locul acuzativului.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103.
          surse: DLRLC
    • 1.2. (la) plural Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire.
      surse: DEX '09 DLRLC 5 exemple
      exemple
      • Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50.
        surse: DLRLC
      • Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128.
        surse: DLRLC
      • Tot pămîntul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini. EMINESCU, O. I 155.
        surse: DLRLC
      • Păi noi, contingentul de-abia sosirăm! SADOVEANU, M. C. 103.
        surse: DLRLC
      • Noi, tinerii, devenisem sîmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. GHICA, S. 255.
        surse: DLRLC
      • 1.2.1. locuțiune adverbială acuzativ La noi = în țara, în regiunea etc. de baștină.
        surse: DEX '09 DLRLC sinonime: acasă 2 exemple
        exemple
        • La noi sînt codri verzi de brad și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12.
          surse: DLRLC
        • Cerna a fost pe la noi cînd eram la Lipsca. CARAGIALE, O. VII 193.
          surse: DLRLC
      • 1.2.2. locuțiune adverbială regional Ca pe noi = cum trebuie.
        surse: DLRLC
        • exemple
          • Și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau... ca pe noi. CREANGĂ, A. 37.
            surse: DLRLC
      • 1.2.3. expresie Noi între noi = în cercul nostru; numai între noi; între ai noștri.
        surse: NODEX
  • 2. La dativ, în formele mie, îmi, mi / ne, ni:
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. Are valoare posesivă.
      surse: DEX '09 DLRLC 8 exemple
      exemple
      • Casa ne e frumoasă.
        surse: DEX '09
      • Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17.
        surse: DLRLC
      • Mie Mi-a fost luni întregi mînie Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51.
        surse: DLRLC
      • Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209.
        surse: DLRLC
      • Mă miram ce-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41.
        surse: DLRLC
      • Nu-i nevoie să ne ostenim de pe acum caii. SADOVEANU, O. I 146.
        surse: DLRLC
      • Poftim de ne blagosloviți casa și masa. CREANGĂ, A. 10.
        surse: DLRLC
      • Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Indică posesiunea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Îmi simt inima ca un mic cheag. CAMIL PETRESCU, U. N. 339.
        surse: DLRLC
      • «Ce-mi face Radu?» el întreabă. COȘBUC, P. I 100.
        surse: DLRLC
      • Îmi recitesc pagina din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. 488.
        surse: DLRLC
      • (Cu valoare de dativ al interesului) Îmi alcătuisem un trai cu totul artistic. ALECSANDRI, O. P. 16.
        surse: DLRLC
    • 2.3. Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Mi-aș putea aduce aminte de una din acele întîmplări, cu dihănii cum n-au mai fost altele. SADOVEANU, V. F. 19.
        surse: DLRLC
      • Sărut mina mătușii, luîndu-mi ziua bună, ca un băiet de treabă. CREANGĂ, A. 48.
        surse: DLRLC
    • 2.4. Are valoare de dativ etic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 9 exemple
      exemple
      • Așa... slugă vicleană ce-mi ești? CREANGĂ, P. 233.
        surse: DLRLC
      • Aici mi-ai fost? CREANGĂ, P. 24.
        surse: DLRLC
      • Ei se sfătuiră... Ca să mi-l omoare. ALECSANDRI, P. P. 1.
        surse: DLRLC
      • Ce credeți că mi-ți văzu, boieri d-voastră? ISPIRESCU, L. 191.
        surse: DLRLC
      • Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietul! CREANGĂ, A. 23.
        surse: DLRLC
      • O dată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și o ține bine. CREANGĂ, P. 177.
        surse: DLRLC
      • Ne ești departe.
        surse: DEX '09
      • Cum ni l-au sfîrticat nelegiuiții! SADOVEANU, O. I 21.
        surse: DLRLC
      • Ce ne treci ca un drumeț. ALECSANDRI, P. P. 280.
        surse: DLRLC
  • 3. La acuzativ, în formele mine, mă, m- / noi, ne:
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 6 exemple
    exemple
    • Oamenii mă laudă.
      surse: DEX '09
    • Oamenii mă-nvinuiesc Că sînt tînăr și iubesc. COȘBUC, P. I 76.
      surse: DLRLC
    • Acum însă m-ai mîncat tu. ISPIRESCU, L. 5.
      surse: DLRLC
    • Pe mine nu mă mai ajungi tu aici, în vîrf. SADOVEANU, V. F. 27.
      surse: DLRLC
    • Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! COȘBUC, P. I 126.
      surse: DLRLC
    • Ca mîne, poimîne mi se împlinesc anii și rămîi făr’ de mine. CREANGĂ, P. 161.
      surse: DLRLC
    • 3.1. glumeț expresie (la) singular Eu și cu mine = eu în persoană, chiar eu.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ce văd?... Cuconu Grigori Bîrzoi!... [Bîrzoi:] Eu și cu mine, cucoană dragă! ALECSANDRI, T. I 164.
        surse: DLRLC
    • 3.2. Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • M-am trezit târziu.
        surse: DEX '09
      • Mă strînsesem ghem și vorbeam eu singur în gînd cu mine și cu dînsul. SADOVEANU, V. F. 27.
        surse: DLRLC
      • Mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui cu dînsa iar în tei. CREANGĂ, A. 54.
        surse: DLRLC
      • Mă trezii într-un pustiu fără margini. ALECSANDRI, O. P. 15.
        surse: DLRLC
  • 4. (la) singular Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Eu unul nu știu, declară colonelul categoric. BRĂESCU, V. A. 32.
      surse: DLRLC
    • Mie unuia nu-mi trebuie. CREANGĂ, P. 186.
      surse: DLRLC
  • 5. (la) plural La dativ sau la acuzativ, în forma ne, are valoare de pronume reflexiv.
    surse: DEX '09 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Ne povesteam multe.
      surse: DEX '09
    • Vrei să ne-aprindem paie în cap? CREANGĂ, P. 9.
      surse: DLRLC
    • Ne-om culca lîngă izvorul Ce răsare sub un tei. EMINESCU, O. I 101.
      surse: DLRLC
    • Noi însă, începem a ne căi că ne porniserăm de la Hangu. ALECSANDRI, C. 39.
      surse: DLRLC
    • 5.1. Are valoare de pronume reflexiv reciproc.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120.
        surse: DLRLC
      • De ce nu ne-am scrie unul altuia, sub formă de epistole intime, cele ce ne-am povestit într-astă seară? GHICA, S. XXIV.
        surse: DLRLC
  • 6. (la) plural În stilul oficial-administrativ:
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: eu / noi 2 exemple
    exemple
    • Noi, directorul școlii, am hotărât.
      surse: DEX '09
    • Noi comisarul secției 55 după reclamația părților. CARAGIALE, O. II 109.
      surse: DLRLC
    • 6.1. Este folosit ca plural al modestiei.
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat.
        surse: DEX '09
      • Noi credem că una din însușirile poeziei este că ea ațîță, pune în lucrare, dacă putem zice așa, puterile psihice ale omului. GHEREA, ST. CR. I 132.
        surse: DLRLC

etimologie:

neon Ne

  • 1. Element chimic, gaz nobil neinflamabil, inodor și incolor, folosit la umplerea unor lămpi electrice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol Ne
    surse: DOOM 2

etimologie:

nu-mă-uita Myosotis

  • 1. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă (Myosotis silvatica).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX Șăineanu, ed. VI sinonime: miozotis ochii-păsăruicii ochiul-șarpelui urechea-șoarecelui 2 exemple
    exemple
    • De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109.
      surse: DLRLC
    • Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Nu + + uita
    surse: DEX '09 DEX '98
  • după limba germană Vergissmeinnicht
    surse: DEX '09 DEX '98