5 definiții pentru Nasta


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NASTA, Marius (1890-1965, n. București), medic român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Director al Institutului de Ftiziologie (1949-1962). Unul dintre fondatorii ftiziologiei românești, a întreprins cercetări fundamentale în domeniul microbiologiei, imunologiei, morfopatologiei tuberculozei, urmărind depistarea, profilaxia și tratamentul acestei boli („Chimioterapia în tratamentul tuberculozei”, „Tuberculoza copilului”, „Morfologia tuberculozei”, „Tumorile bronhopulmonare”). Organizatorul primelor centre de depistare a bolii prin microfotografie; a elaborat lucrări privind relațiile dintre condițiile de viață și apariția tuberculozei („Alimentația ca problemă fundamentală a sănătății publice și a prosperității naționale”).

NASTA, Dan (1919-2012), actor și regizor român. A făcut parte din trupa „Odeon”, care a marcat un moment de modernitate în teatrul românesc interbelic. Regizor și interpret al rolurilor titulare din „Despot Vodă” de V. Alecsandri, „Egmont” de Goethe, „Hamlet” și „Richard al III-lea” de Shakespeare.

NASTA, Traian (1882-1958, n. Craiova), chirurg român. Prof. univ. la București. Unul dintre creatorii școlii de chirurgie românească. Contribuții la chirurgia stomacului, rectului ș.a. („Limfogranulomatoza rectală”).

Nast/a, -ac, -e, -ea v. Anastasie II 1, 4 și Anastasia I 5, II 2.

Intrare: Nasta
Nasta nume propriu
nume propriu (I3)
  • Nasta