2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

mont2 sn [At: VAIDA / V: ~ur, munt / Pl: ~uri, ~e, (reg) moante / E: mag mont] (Trs; mpl) 1 Rămășiță. 2 (Spc) Ceea ce rămâne după ce s-a stors mustul din struguri sau după ce s-a fiert rachiul din fructe. 3 (Pex) Băutură făcută din monturi 4 (Reg) Zaț de la cafea.

mont1 sm [At: ALEXI, W. / V: (reg) munt / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: bont] 1 (Reg) Mică ridicătură de pământ pe un loc plan. 2 Morman, grămadă de lemne, piatră, lut etc. 3 Parte proeminentă a unui os sau articulație. 4 (Spc) Proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. 5 (Reg) Parte superioară a labei piciorului. 6 (Reg) Rădăcină a cozii vitelor. 7 Parte care rămâne dintr-un membru amputat Si: ciot. 8 (Reg) Membru nedezvoltat, închircit. 9 (Reg) Obiect prea scurt.

MONT, monturi, s. n. Bucata care rămîne după retezarea unei mîini, a unui picior etc., ciot; capătul sau extremitatea unui os sau ieșitura anormală a unui os prin piele. Își zdrobi o lacrimă cu montul arătătorului. CAMILAR, N. II 403. Acel bărbat... avea trupul ușor strîmbat, cu spatele umflat de un mont într-o parte. SADOVEANU, F. J. 516.

MONT s.n. (Geol.) Formă de relief din jurasic, reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal. [< fr. mont, cf. lat. mons – munte].

MONT s. n. 1. formă de relief reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal. 2. proeminență patologică a unui os, a unei articulații. (< fr. mont)

MONT ~uri n. 1) Parte rămasă după amputarea unei mâini sau a unui picior. 2) Proeminență patologică a unui os sau a unei articulații. /Din bont

mont n., pl. urĭ (var. din bont). Proeminență produsă de un os la picĭor, la mînă orĭ la față.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MONT s. v. rămășiță, rest.

MONT s. ciot. (~ al mâinii.)

mont s. v. RĂMĂȘIȚĂ. REST.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mont (mónturi), s. n.1. Capăt al unui obiect, mai ales a unui membru scurtat; ciot. – 2. Vîrf, buric de deget. – 3. Rest, reziduu, rebut. Var. expresivă din bont (Scriban). Der. din mag. mont „tescovină, foloștină” (Drăganu, Dacor., VIII, 136) s-ar putea da numai pentru ultimul sens al cuvîntului. Cf. mot-.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mont, monturi, s.n. – (reg.) 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALRRM, 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALRRM, 1973: 827). – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu, cf. DER; MDA).

mont, -uri, s.n. – 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALR 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); Grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALR 1973: 827). – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu cf. DER, MDA).

arată toate definițiile

Intrare: Mont
Mont
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mont
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mont
  • montul
  • montu‑
plural
  • monturi
  • monturile
genitiv-dativ singular
  • mont
  • montului
plural
  • monturi
  • monturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)