11 intrări

Articole pe această temă:

113 definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

moarte sf [At: PSALT. HUR. 66v/12 / V: (înv; sst) murte / Pl: morți / G-D: morții, (îrg) moartei, (înv) morței, morției / E: ml mors, -tis] 1 Oprire a tuturor funcțiilor vitale și încetare a vieții Si: (îvr) mortăciune (11) Vz deces. 2 (Înv; îls) Fără ~ Nemurire. 3 (Îla) Fără (de) ~ Veșnic. 4 (D. obiecte; îal) Foarte durabil. 5-6 (Îljv) De ~ Mortal. 7 (Rar; îla) De ~ Funerar. 8 (Bis; înv; d. păcate, greșeli; îal) Care atrage osânda veșnică. 9-10 (Îljv) De ~ (Care este) cumplit. 11 (Pop; îlv) A face ~ (de om) sau a-i face cuiva ~ A ucide. 12 (Îvp; îlv) A-și face ~ (singur sau el însuși, cu mâna lui) A se sinucide. 13 (Fig; îal) A face eforturi disperate. 14 (Fig; îal) A se frământa, apăsat de gânduri. 15 (Îlav) Pe viață și (sau ori) pe ~ Din toate puterile, cu înverșunare, punându-și în joc viața. 16 (Îal) Pentru totdeauna. 17 (Îe) A fi (ori a se afla) pe (patul de) ~ sau pe patul morții sau a se lupta cu ~a sau (reg) a trage (a) ~ (sau de ~ sau pe ~), a trăgâna de ~, a (se) chinui de ~, a fi la chinul morții, a fi în gura morții, a da în rostul morții, a~i fi (cuiva) ~a pe ascultate A fi în agonie. 18 (Îlav) Între viață și ~ În agonie. 19 (Îal) Aproape de moarte. 20 (Îlav) Ca de frica morții Înfrigurat. 21 (Îlav) Cu ~a-n suflet Extrem de mâhnit, de îndurerat Si: disperat, deznădăjduit. 22 (Îe) A se da de ceasul morții A depune eforturi disperate. 23 (Îae) A se frământa mult, apăsat de gânduri. 24 (Reg; îe) A da (sau a intra) ~a în cineva A-l cuprinde pe cineva o spaimă îngrozitoare. 25 (Îvp; îe) A arunca (sau a azvârli, a băga) ~a în țigani A învinui pe nedrept pe cineva. 26 (Fam; îe) A da mâna cu ~a sau a vedea ~a cu ochii A trece printr-o mare primejdie. 27 (Îe) A scăpa din gura morții A scăpa dintr-o mare primejdie. 28 (Reg) S-a strâmbat ~a la el Se spune despre cineva care a murit. 29-30 (Îe; îla) (A fi) uitat de ~ (A fi) foarte bătrân. 31 (D. obiecte; îe) A nu avea ~ A fi foarte durabil. 32 (Dep; îe) ~a cu coasa (în mâini) Epitet pentru un om slab. 33 (îe) A fi murit și ~a (în cineva) A fi prăpădit, lipsit de vlagă. 34 (Pop; îe) Nu~i ~a chioară? Se spune când moare cine nu trebuie. 35 (Bis; șîs a doua ~) Pierdere a vieții veșnice. 36 (Fig; rar) Ceea ce urmează după încetarea vieții. 37 (Bis) Împărăție a celor morți. 38 (Fig) Pieire. 39 Moarte (1) considerată ca moment final al existenței individului Si: sfârșit. 40 Moarte (1) considerată în raport cu cauzele care au provocat-o, cu felul cum s-a petrecut. 41 Ucidere. 42 (Șîs ~ de om) Crimă. 43 (Pex) Masacru. 44 (Înv; îlv) A da morții A ucide. 45 (Fam; îe) ~ de om Mare înghesuială, îmbulzeală. 46 (Înv; șîs pedeapsa morții, certarea morții) Pedeapsă capitală Si: execuție. 47 (Îe) La ~ Formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 48 (înv; îe) Vinovat morții Pasibil de pedeapsa capitală. 49 (îvr) Mortalitate provocată de un flagel. 50 (Pex) Epidemie. 51 Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). 52 (îe) ~a mea (sau ta, lui etc.) e... sau e ~a mea (ori ta, lui etc.) Se spune pentru a arăta că un anumit lucm place cuiva în mod deosebit. 53 Personificare a morții (1), imaginată ca o bătrână ce poartă o coasă. 54 (Reg) Joc la priveghi, în care cineva personifică moartea (52). 55 (Reg; îc) ~a-găinii sau ~a-calului Adâncitură de după urechi. 56 (Reg; îc) ~a calului (sau ~a-cailor) Tâmplă. 57 (Mdv; îc) ~a-găinilor Cobe. 58 (îae; dep) Epitet pentru un om sau un animal, în special pentm un cal slab, jigărit. 59 (Bot; reg; îc) ~a-porcilor Zârnă (Solanum nigrum). 60 (Reg; îc) -a-puricelui Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, cu frunze păroase, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conyza). 61 (Bot; reg; îc) ~a-stelnițelor Păducherniță (Lepidium ruderale).

MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. moral; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; desperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi desperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetarea completă și definitivă a tuturor funcțiilor organice ale unei ființe; stare a ființei la care funcțiile organice s-au oprit; încetare din viață, sfîrșitul vieții; răposare, deces. Mă-ndoiesc, dar nu mă frîng Grindurile morții. COȘBUC, P. I 265. Să-l lase împărat în locul său, după moartea sa. CREANGĂ, P.184 De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față... Ei simt c-a lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă. EMINESCU, O. I 97. Zis-a maica că mă scoate De la cîte, de la toate. De la două nu mă poate: De la mîndră, de la moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ (Personificat) Înapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întîlni și cu moartea în cale. CREANGĂ, T. 192. Și chipul morții pare că-n orice colț îl vezi. EMINESCU, O. I 96. Războiul e bici groaznic, care moartea îl iubește. ALEXANDRESCU, M. 16. Bun de trimis după moarte, se spune despre cineva care zăbovește sau nu se mai întoarce de unde a fost trimis. ◊ Expr. A muri de moarte bună = a muri de moarte firească (de boală, de bătrînețe). Mihai a murit de moarte bună. DAVIDOGLU, O. 121. A-și face moarte = a se omorî, a se sinucide. M-ai dat, maică, și nu-mi place,Moarte cu mîna mi-oi face. JARNÍK-BÎRSEANU, N. 173. A lăsa cu limbă de moarte v. limbă. (A umbla) cu moartea-n suflet = (a fi) foarte mîhnit, foarte îndurerat. Arald cu moartea-n suflet... Pe jeț tăcut se lasă. EMINESCU, O. I 94. Pe viață și (sau ori) pe moarte = cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții, punîndu-și viața în joc. Lupta era pe moarte ori pe viață. ISPIRESCU, L. 19. A intra moartea în cineva = a intra spaima în cineva, a-l cuprinde spaima pe cineva. (Familiar) Moarte de om = înghesuială, aglomerație mare, învălmășeală. A se da de ceasul morții v. ceas. (Despre persoane) Uitat de moarte = foarte bătrîn. De-un veac el șede astfel, de moarte-uitat, bătrîn. EMINESCU, O. I 93. A fi bolnav (sau beteag) de moarte, a fi pe moarte, a se zbate (sau a se lupta) între viață și moarte, a fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi în agonie, în comă. Stancu... înțelegea că e pe moarte. PREDA, Î. 157. Slabă, stîlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. L-au lăsat luptîndu-se între moarte și viață. DRĂGHICI, R. 11. Nu mă da, maică, departe, Să viu cu hainele-n spate, Cu trupul beteag de moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 273. A lupta (sau a da mîna) cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a fi gata să moară. Toată figura lui e luminată de mulțumirea omului care a, luptat cu moartea ș-a biruit-o. VLAHUȚĂ, O. A. II 167. (În basme) Viață fără de moarte = viață veșnică, nemurire. Taci, fătul meu, că ți-oi da tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Loc. adj. (Despre obiecte, în special despre țesături) Fără moarte = trainic, durabil. ◊ Loc. adj. și adv. De moarte = îngrozitor, grozav, groaznic, teribil. O tăcere de moarte cuprinse totul. CAMIL PETRESCU, O. II 692. O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte. EMINESCU, O. I 174. ♦ Dispariție. Moartea treptată a ceea ce este vechi. 2. Omor, asasinat; p. ext. ucidere în masă, măcel. E pace! auzi? E pace! S-a terminat cu moartea. SAHIA, N. 53. Moarte pentru moarte, cumătre. CREANGĂ, P. 33. Se cunoștea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. A face moarte (de om) = a) a ucide. Ți-ai găsit dușman în mine, Căci fac moarte Pentru ea! COȘBUC, P. I 138. Iaca pozna! Păpușile or să facă moarte de om! ALECSANDRI, T. I 86; b) (popular) a provoca un chin, o suferință. Una mie foarte-mi place Cealaltă moarte-mi face. BIBICESCU, P. P. 384. Sprîncenele moarte-mi fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Condamnare la moarte = pedeapsă capitală. 3. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește sfîrșitul vieții. Bietele dobitoace... treceau fără grijă... pe lîngă moartea lor. DRĂGHICI, R. 65. ◊ Expr. (Familiar) (Asta) e moartea mea = a) țin foarte mult la...; b) nu pot suferi să...

MOÁRTE morți f. 1) Oprire definitivă a tuturor funcțiilor vitale ale unui organism; încetare, stingere din viață; deces. * ~ biologică încetare a tuturor proceselor vitale, care duce la pieirea organismului ca sistem biologic. ~ aparentă letargie. ~ clinică (sau relativă) prima fază a decesului, constând în încetarea activității cardiace și a respirației, în care reanimarea este încă posibilă. Pe viață și pe ~ a) din toate puterile; b) cu riscul vieții. A fi bolnav de ~ (sau a se zbate de ~, a se afla între viață și ~, a fi pe patul de ~ sau a fi pe patul morții, a trage de ~, a fi în gura morții) a fi grav bolnav. A da mâna cu ~ea (sau a vedea ~ea cu ochii) a se afla într-o situație foarte periculoasă. A muri de ~ bună a muri de bătrânețe. Viață fără (de) ~ viață veșnică, nemuritoare. A fi uitat de ~ a fi foarte bătrân. 2) Lipsire de viață (premeditat sau din întâmplare); omor; ucidere. * A face ~ de om a comite o crimă. 3) Fapt care duce la încetarea din viață. 4) Mortalitate cauzată de un dezastru. * Asta e ~ea mea (ta, lui etc.) a) asta e preferința (sau slăbiciunea) mea (ta, lui etc.); b) acesta este lucrul cel mai nesuferit pentru cineva. 5) jur. Pedeapsă capitală; execuție. 6) Făptură groaznică reprezentând un schelet cu o coasă, care seceră viețile omenești. * Bun să-l trimiți după ~ se spune despre o persoană, care, fiind trimisă undeva, este așteptată prea mult. 7): ~ea-puricelui plantă erbacee, din familia compozeelor cu tulpina și frunzele păroase și cu flori galbene. [G.-D. morții] /<lat. mors, ~tis

moarte f. 1. încetare din vieață; moarte civilă, privațiune absolută de drepturile cetățeanului; 2. pedeapsă capitală: osândit la moarte; 3. fig. mâhnire adâncă: cu moartea în suflet; 4. moarte personificată, închipuită ca o babă sfrijită cu o coasă în mână: a văzut moartea cu ochii; 5. cauză de distrucțiune, ruină: revoluțiunea e moartea comerțului. [Lat. MORTEM].

moárte f., pl. morțĭ (lat. mŏrs, mŏrtis, moarte; it. pg. morte, fr. cat. mort, sp. muerte. V. mort). Stingerea vĭețiĭ: Ștefan, cel Mare a purtat războĭ pînă la moarte. Pedeapsă capitală: condamnat la moarte. Fig. Ruină, distrugere, sfîrșit: moartea unuĭ imperiŭ. Cauză de nimicire: războĭu e moartea negoțuluĭ. Schelet gol saŭ îmbrăcat care reprezentă moartea: Moartea e reprezentată cu o coasă în mînă. A vedea moartea cu ochiĭ, a fi foarte aproape de moarte. A fi cu moartea în suflet, a fi foarte trist și neliniștit. A fi, a pluti între vĭață și moarte, a fi bolnav aproape de moarte, a fi perdut cunoștința. A fi pe moarte, a trage de moarte, a fi aproape de moarte saŭ în agonia morțiĭ. A lăsa, a hotărî cu limbă de moarte, a lăsa, a hotărî în ultimele momente ale vĭețiĭ. A arunca moartea în Țiganĭ, a da vina pe alțiĭ. A te da de ceasu morțiĭ, a te zbate de necaz. A muri de moarte bună, a muri de moarte naturală. A nu maĭ avea moarte, a nu se maĭ strica, vorbind de un obĭect. Dușman de moarte, dușman implacabil. A te lupta pe vĭață și pe moarte, a te lupta p. a hotărî care din adversarĭ va supravĭețui: lupta dintre Roma și Cartaginea a fost pe viață și pe moarte. V. deces.

mort, moartă [At: COD. VOR. 98/3 / Pl: ~rți, moarte, (reg) ~uri / E: ml mortuus] 1 a (D. ființe) Care nu mai trăiește Vz decedat, defunct, răposat. 2 a (Îlv) A cădea sau a rămâne ~ pe loc sau, reg, din picioare A muri subit. 3 a (Îe) (A fi) mai mult ~ decât viu sau a fi (pe) jumătate ~ A fi într-o stare de epuizare maximă din cauza fricii, a bolii etc. 4 a (Îe) A fi ~ după... sau fără...) A ține foarte mult la... 5 a (Îae) A dori foarte mult să obțină, să aibă... 6 a (Îae) A fi foarte îndrăgostit de... 7 a (Îe) A umbla sau a se ține ~ după... A depune toate eforturile pentru a obține ceva. 8 a (Îae) A-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. 9 a (Îe) A umbla după (a căuta) potcoave de cai ~rți sau a umbla după (ori a căuta) cai ~rți, să le iei potcoavele A umbla după lucruri fără valoare, după himere. 10 sm, a (Îe) A se face ~ (sau a face pe ~ul) în păpușoi A se face că este neștiutor sau neimplicat în legătură cu un lucru, cu o întâmplare etc. 11 a (Îe) A o lăsa moartă în păpușoi (sau, rar, în cânepă) A lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. 12 a (Îe) A rămâne sau a ședea moartă A rămâne pe loc, a nu progresa. 13 a (Îlav) Mort-copt Cu orice preț Si: neapărat. 14 a (Îal) Vrând-nevrând. 15 a (Îal) Cu chiu cu vai. 16 a (Îlav) Nici ~ sau (rar) ~ tăiat Cu nici un chip. 17 a (D. persoane; îla) ~ de viu sau ~ pe picioare Foarte slăbit. 18 a (Reg; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îal) Putred. 19 a (Reg, d. țesături etc.; îal) Rărit. 20 a (Îla) Beat ~ sau ~ de beat, (rar) ~-beat Foarte beat. 21 a (Îe) A dormi (sau a adormi) ~ A dormi profund. 22 a (Îs) Limbă moartă Limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. 23 a (Îs) Inventar ~ Totalitate a uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei întreprinderi. 24 a (Îs) Linie moartă Linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru gararea terenurilor. 25 a (Îe) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă A fi înlăturat ca necorespunzător dintr-un post de răspundere 26 a (Îae) A fi considerat inutil sau inutilizabil. 27 a (Îs) Unghi ~ Loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge proiectilul. 28 a (Îs) Punct ~ Poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse 29 a (Îe) A ajunge la un sau într-un punct ~ A fi în imposibilitatea de a găsi o soluție. 30 a (Îs) Timp ~ Lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul când ar trebui să lucreze. 31 a (îas) întrerupere neprevăzută a muncii. 32 a (Reg; îs) Fier ~ Fier de calitate inferioară. 33 a Colontitlu ~ Cifră care cuprinde numărul unei pagini, fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. 34 a (Mtp; reg; îs) Apă moartă Apă care este adusă din timpul când mortul era neîngropat. 35 a (Mtp; îcr apă vie, îas) Apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. 36 a (Îs) Mare moartă Mare în care nu trăiesc viețuitoare. 37 a (Reg; îs) Mămăligă moartă Fel de mâncare preparat din mămăligă și ulei Vz topșă. 38 a (Fam; d. aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 39 a (D. părți ale corpului) Cu funcțiile vitale total sau parțial oprite Si: țeapăn, inert. 40 a (Gmț) Mânușiță moartă cine mi te poartă? Taica burete Tup de părete Se spune copiilor de către oamenii mai în vârstă care se joacă cu mâna lor, legănând-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. 41 a (Reg; îs) Os ~ Excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor Si: exostoză. 42 a (Îs) Carne (sau piele) moartă Carne sau piele care se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. 43 a (D. plante) Uscat. 44 a (D. frunze) Veșted. 45 a (Fig; d. diverse obiecte, accentuând sensul de inanimat) Fără viață. 46 a (Fig) Încremenit. 47 a (Îs) Natură moartă Pictură care reprezintă obiecte, flori, fructe, vaze, cărți etc. gmpate sau aranjate într-un anumit decor. 48 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate, de zgomot. 49 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) În sau pe care nu se întâmplă nimic deosebit. 50-51 a (Fig; d. foc) (Lipsit de intensitate sau) stins. 52 a (Fig; d. noțiuni abstracte) Lipsit de orice valoare, de importanță. 53 a (Fig; d. culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire Si: șters. 54 smf Persoană care a murit Vz defunct, decedat. 55 smf Trup neînsuflețit al unei persoane, așezat în cosciug, pe catafalc sau înmormântat. 56 smp (Îe) ~rțil cu ~rții, viii cu viii Se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. 57 smp (Îe) A scula (sau a trezi, a deștepta) și ~rții (sau din ~rți) Se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. 58 sm (Îe) A mirosi a ~ A fi pe moarte. 59 sm (Îae; arg, în legătură cu o afacere) A fi pe punctul de a eșua. 60 sm (Reg; îe) A da cu ~ peste viu Se spune când se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. 61 sm (În legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”; îlav) Ca la ~ În număr mare. 62 sm (Îe) A umbla (sau a merge) ca după ~ A merge foarte încet. 63 smp (Îs) Ziua morților Zi anumită în calendarul creștin, a cărei dată variză după regiuni și confesiuni, când se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați Vz moș1. 64 sm (Arg; îs) Locul ~ului Loc din mașină situat în față, lângă șofer. 65 sm (Pop) Cortegiu mortuar. 66 sn (Reg) Înmormântare. 67 sma (Reg) Joc obișnuit la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (1). 68 (îe) ~ul de la groapă nu se mai dezgroapă Se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat.

CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap.Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei.Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef.

MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale, partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale, bot), legată de trunchi prin gît. V. căpățînă, țeastă. Sub cap o mînă pui. Dorm colea, pe pămînt. COȘBUC, P. I 230. Ai să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș și visător, ca o noapte de vară. EMINESCU, N. 14. La așa cap, așa căciulă v. căciulă.Fig. Norul negru din capul nopții începu a se mișca domol, luînd felurite forme nedeslușite, pînă ce se prefăcu într-un fel de harmăsar aripat, avîntat în salt năprasnic. SADOVEANU, M. C. 94. Marți dimineața soarele scoase capul de după perdeaua de nouri plumburii. REBREANU, R. II 26. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire; din creștet pînă-n tălpi. Căpitanul de port, ras proaspăt, îmbrăcat în alb din cap pînă în picioare, șterse ușor cu batista praful de pe scaun. BART, E. 35. Dinu îi măsură pe toți cu privirea din cap pînă-n picioare. BUJOR, S. 22. Lăpușneanu mergea alăturea cu vornicul Bogdan... înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 138. (Pînă) peste cap = prea mult, prea destul. Ori (cu) capul de piatră, ori (cu) piatra de cap = într-un fel sau într-altul, fie ce-o fi! Stăpîne, zise atunci calul: de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, P. 212. Cu noaptea-n cap sau (rar) cu ziua-n cap = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap. ALECSANDRI, T. 259. Cu un cap mai sus = cu mult mai sus. Ceea ce-l ridică pe Bălcescu cu un cap mai sus de orice ideolog al burgheziei este convingerea sa nestrămutată în rolul hotărîtor al maselor în istorie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 100. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă. ISPIRESCU, L. 35. A da (pe cineva) peste cap = a trînti la pămînt, a răsturna (pe cineva sau ceva); fig. a învinge. În caic sărea Și pe cel arap îl da pesta cap. ALECSANDRI, P. P. 117. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o singură înghițitură. A scoate Capul în lume = a ieși din casă, a se arăta printre oameni. N-avea să scoată capul în lume Sultănica... că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S.14. A i se urca (cuiva) la cap = a-și lua îndrăzneală prea mare, a depăși limita normală, a deveni înfumurat, îngîmfat. A i se urca (cuiva) în cap = a se obrăznici față de cineva. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = anu ști ce să mai facă, a fi copleșit de..., a nu mai prididi. Nu-mi văd capul de trebi. CREANGĂ, A. 62. A-și pierde capul = a se. zăpăci. A nu avea unde să-și pună capul = a fi fără adăpost, a fi pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu fi îngrijorat, a nu-i păsa de ceea ce se poate întîmplă. Trecea prin pădure fără să-l doară măcar capul. ISPIRESCU, L. 8. A da din cap = a mișca capul în semn de aprobare, de refuz, de îndoială etc. Dă din cap, zîmbind, clipește Și îngînă veteranul: «Le-oi mai apuca eu oare [stolurile de cucoare] Și la anul?» IOSIF, PATR. 26. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (cu vorba sau cu scrisul), a doborî. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) = a umbla gură-cască, a nu fi cu luare-aminte. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți, de vatră) = a fi cuprins de desperare sau de ciudă. Vii acasă supărată, Te dai cu capul de vatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. A (sau a-și) lua lumea-n cap = a lăsa totul în voia soartei și a pleca, rătăcind în lume. Dacă nu se ține de datorie și îl supără pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. [Dorul de soră-sa] îl făcu să părăsească și casa și tot și să-și ia lumea în cap, spre a se duce oriunde va vedea cu ochii. POPESCU, B. III 120. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. A-și aprinde paie în cap v. aprinde. A-și pleca capul = a se da învins, a se supune; a simți o rușine, o umilință. Oamenii plecară capetele și ieșiră în drum cu umerii puțin încovoiați. DUMITRIU, N. 26. Cu capul plecat = învins, supus; umilit, rușinat. Odată, mîhnit, dus pe gînduri, cu capul plecat, a intrat în odaia mă-sii. CARAGIALE, P. 121. A se bate în cap v. bate. (A lua sau a prinde pe cineva) pe după cap = (a lua) pe după gît. Bate-mă, doamne, să zac... Cu mîndră pe după cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. Bătut (sau căzut) în cap = (despre oameni) prost. A-și vîrî (sau a-și băgă, a-și pune) capul sănătos sub evanghelie = a se vîrî de bunăvoie într-o belea. Nu știu la cît mi-a sta capul cu... = nu știu cum o voi scoate la cale cu... Cu omul roș, nu știu, zău, la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. (învechit) A ridica cap = a se răscula. Hotărîrea... d-a ridica cap și sabie împotriva domnului. BĂLCESCU, O. II 309. ♦ Fig. (Luîndu-se partea pentru întreg) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Am tare multe trebi pe capul meu. CREANGĂ, P. 169. Decît cu urît în casă, Mai bine cu boală-n casă; De boală bolesc și scap, Dar urîtu-i tot pe cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Expr. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. Bolnavă ca vai de capul ei. CREANGĂ, P. 286. Har am de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău. CREANGĂ, P. 310. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de merite, de calități; a fi fără căpătîi. A cădea (sau a veni, a se sparge, a se întoarce) pe (sau în) capul cuiva = a-l ajunge pe cineva o nenorocire. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. Bucurie peste bucurie venea pe capul meu. CREANGĂ, O. A. 49. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva, a trage la cineva; (care n-are unde să te găzduiască). Nu trebuie să le cădem pe cap bieților creștini. DUMITRU, B. F. 148. A sta (sau a se ține, a se lega, a se apuca) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a se ține scai de cineva, a nu lăsa în pace pe cineva, a insista, a stărui pe lîngă cineva. Ce te legi de capul meu? CONTEMPORANUL, I 852. Toată ziua am stat de capul tatii, să-mi facă... un buhai. CREANGĂ, A. 41. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. Duceți-vă de pe capul meu, că mi-ați scos peri albi. CREANGĂ, P. 270. A-i da cuiva de cap, se zice cînd cade pe capul cuiva o belea care le întrece pe celelalte, care pune vîrf la toate. Asta a fost și-a trecut; dar acum mi-a dat alta de cap. RETEGANUL, P. II 53. A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să faci, a nu avea încotro. Nici nu mai știau ce să-și facă capului cu atîtea avuții. DELAVRANCEA, S. 241. Pe fiul cel mai mic... nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci lată-său îl trimetea într-una să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. Cap ori pajură? ♦ Părul capului. Cap nepieptănat.Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se apuca cu mîinile de păr, a turba de necaz, de ciudă sau de deznădejde. Auzind vuiet tocmai din casă, iese afară și, cînd vede aceste, își pune mîinile în cap de necaz. CREANGĂ, P. 261. 2. Căpătîi. Puse, seara la capul fiecărui din ei cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 20. Ipolit o privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Căpătîiul patului. Punîndu-l [mănunchiul de flori] la capul patului său, se culcă și dormi dusă. ISPIRESCU, L. 20. 3. Individ, ins, om, persoană. V. căciulă, suflet, rumîn, creștin. Cîte 5 lei de cap.Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute, de zor. Se luptară pe capete. ISPIRESCU, L. 254. ♦ (La pl.; reminiscență a timpului cînd averea consta mai ales în vite) Capital. Oamenii... erau chemați acum la bancă să plătească dobîndă și să dea și ceva din capete. STANCU, D. 230. Au hotărît amîndoi dobînda și două soroace pentru capete. GALACTION, O. I 177. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele. TEODORESCU, P. P. 546. ◊ Expr. (Regional) A-și scoate din capete = a nu rămîne în pagubă, a fi răsplătit pentru osteneală, a se răzbuna cu prisosință asupra cuiva. Tu ți-ai bătut joc de mine. Fie, că și eu mi-am scos din capete. ISPIRESCU, L. 283. 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. Capul i se limpezea ca de răcoarea unei dimineți, după un somn îndestulător, și se simțea ușor... ușor ca un fir de iarbă. VLAHUȚĂ, O. A. I 95. Capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. 1 64. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. Unde nu e cap, vai de picioare. PANN, P. V. II 4. Capul face, capul trage = fiecare om suportă consecințele faptelor sale). ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = cu multă minte, cu judecată, deștept. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. Fără cap = necugetat. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă, logic, cuminte. Cei cu scaun la cap se desprindeau din prăvălie și porneau la casele lor. PAS, Z. I 34. Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept, a pricepe ușor. A îi greu (sau tare). a (sau de) cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva) în cap (ceva) = a face (pe cineva) să creadă (ceva). Cine ți-a vărît în cap și una ca aceasta? CREANGĂ, P. 194. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap = a nu putea pricepe. A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe, a ține minte. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul. ISPIRESCU, la TDRG. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la..., a uita, a renunța. Dar de cînd m-am măritat, Mi-au ieșit toate din cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a nu putea uita ceva, a-l stăpîni mereu același gînd. A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe la ceva. E bun de astea... îl taie capul. BASSARABESCU, V. 9. Au început a vorbi, care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. A-l duce capul la... = a-i sta mintea la..., a se ține de..., a-i trece prin minte,a-i da în gînd să... Mai bine că al nostru nu poate vorbi și nu-l duce capul, cape alții... la atîtea iznoave. CREANGĂ, P. 78. A-i sta capul la... = a-i sta mintea (sau gîndul) la..., a se gîndi la... Capu-i stă la sărutat. COȘBUC, P. I 89. A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = ase gîndi mult, intens la ceva. A-i deschide (cuiva) capul = a-l face să înțeleagă (sau să vadă) ceva. Îi deschise capul și-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin orașe. ISPIRESCU, la TDRG. A fi cu (sau a face cuiva) capul călindar v. calendar. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, necontrolat. Mama... ne lasă... de capul nostru. SAHIA, N. 48. Am rămas liberă, de capul meu. ALECSANDRI, T. I 312. A face (ceva) de (sau din) capul său = a face (ceva) fără a consulta pe altul, cum se pricepe el singur. Femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învățat cineva, rău ți-a priit; iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut! CREANGĂ, P. 88. Las’ să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. A întoarce capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată, a-l zăpăci. A avea cap să... = a se gîndi să..., a-i trece prin minte să...; (în construcții negative) a nu fi în stare să... Mult mă mir de tine ce cap ai să vii aici. RETEGANUL, P. V. 40. ♦ (În construcții cu verbul «a avea») Posibilitate, mod. N-am cap și chip pe toți să-i spui. COȘBUC, P. I 151. N-ai cap să trăiești, de răul lor! ALECSANDRI, T. I 171. Avea cineva cap să treacă pe-aici, fără să fie jăfuit, bătut și omorît? CREANGĂ, P. 119. ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Învechit) Viață. Se poate să le ierte capetele... murmurau cei care judecau împrejurarea. SADOVEANU, Z. C. 169. ◊ Primejdie de cap = primejdia vieții. ◊ (Azi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc sau în primejdie; a garanta cu viața sa pentru cineva. Să-mi pun capul pentru-o Lină, Să mă fac un om pribag! COȘBUC, P. I 50. Parcă despre asta mi-aș pune capul la mijloc. CREANGĂ, P. 170. O dată cu capul = cu nici un preț, nici mort. Nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE,O.I 99. Să mă las de București!... O dată cu capul! de-oi ști că m-oi duce pe jos val-vîrtej pînîn capitală. ALECSANDRI, T. I 278. În (sau de-a) ruptul capului = cu primejdia vieții, chiar dacă și-ar pierde viața; (cu sens atenuat) cu nici un preț, de loc. Nu se astîmpără, nici în ruptul capului. CREANGĂ, P. 217. A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva = a-i face cuiva de petrecanie, a-l pierde, a-l omorî. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața sau să-l nenorocească; (cu sens atenuat) a face blestemății, nebunii. Ești un netot, ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! COȘBUC, P. I 148. Poate să mai doarmă cineva, de răul nebunelor istor de privighetori? Parcă-și fac de cap, nu altăceva. CREANGĂ, P. 131. La alți le-ai făcut pe plac, Ție ți-ai făcut de cap! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223. Singur de cap ți-ai făcut, După vina ce-ai avut! TEODORESCU, P. P. 516. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-morților sau capul-lui-Adam = strigă. Cel mai mare în privința grosimii corpului dintre toți fluturii... e striga, numită... încă și... capul-lui-Adam... cap-de-mort... capul-morților. MARIAN, INS. 268; b) (Bot.) Cap-de-cocoș = dulcișor; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui= plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) (Astron.) Capul- balaurului = o parte a constelației numite balaurul. II. Căpetenie, șef, conducător. Capii mișcării, cu Heliade în frunte, fugiră. SADOVEANU, O. I 420. Să lovim azi numai capul; ceata, fără capul său, Se va-mprăștia, și-n urmă i-om lovi pe toți de-a rîndul. DAVILA, V. V. 72. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. Cap de familie sau capul familiei = tatăl, soțul sau alt membru al familiei care are răspunderea ei și îi susține interesele. În zori, capul familiei pornește iarăși să caute [de lucru]. SAHIA, N. 94. Capul răutăților = inițiatorul răutăților. Capul răscoalei = inițiatorul sau conducătorul răscoalei. III. 1. (Uneori în opoziție cu coadă) Partea de sus a unui obiect, vîrf. Ajunseseră în capul dealului. DUMITRIU, N. 228. Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă: încremenit în capul scării. CAZIMIR, L. U. 90. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Toate lemnele se pleacă Cu capul cătră pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv sau a unui corp tehnic. Capul șurubului. Capul burghiului. Capul oiștii. ♦ Umflătura unei bube unde, s-a strîns puroiul. Buba cap nu face Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. Capul pieptului = partea de sus a toracelui. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ♦ Măciulia macului. 2. (Uneori în opoziție cu mijloc) Partea extremă (cu care începe sau sfîrșește un lucru); capăt. Drăgan stătea în capul viei. DUMITRIU, N. 249. Munceau mai departe, ștergîndu-și repede, pe furiș cîte o lacrimă, între două brazde de coasă sau la întorsul plugului la capul locului. SANDU-ALDEA, D. N. 286. Nu uita să te îndreptezi... în capul stradei San Gregorio. ODOBESCU, S. III 70. Ș-o luăm noi... tocmai din capul satului din sus, cu gînd să umblăm tot satul. CREANGĂ, A. 42. Cap de pod = bază militară, în apropierea unui obstacol (curs de apă, zonă muntoasă), făcută cu scopul de a asigura trecerea grosului forțelor și a mijloacelor de luptă. (Fig.) Rolul pe care S.U.A. și Anglia l-au destinat Germaniei occidentale... este acela al unei colonii cu o industrie dezvoltată... bază industrială-militară și cap de pod strategic în inima continentului european. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 2/1. ◊ Loc. adv. (Despre două obiecte alăturate) Cap la (sau, rar, în) cap =cu părțile extreme alăturate. Sudură cap la cap. De la un cap la altul (sau la celălalt) sau din cap în cap = de la o extremitate pînă la cealaltă. Porni din nou... de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. De la un cap la altul mulțimea e mișcată... MACEDONSKI, O. I 251. ◊ Expr. Cap de țară =margine de țară, hotar; fig. (în construcții negative, în legătură cu verbul «a fi») nu-i nimic, n-are importanță, nu-i grav. Ei, n-o să fie cap de țară! DUMITRIU, V. L. 129. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a sta în pat (sau a se ridica stînd) pe șezut. Daniil sta acum cu ochii mari deschiși, în capul oaselor, și se gîndea. SADOVEANU, M. 104. Se ridică repede în capul oaselor. BUJOR, S. 79. Făcea multe nopți albe, chinuit, în capul oaselor, ca să n-adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 126. 3. Partea de dinainte, început, frunte. O sută... de muncitori se încolonează pe șosea, cu mortul în cap. SAHIA, N. 43. Venea în frunte batalionul I al regimentului al 10-lea de dorobanți, care trebuia să formeze capul coloanei. ZAMFIRESCU, R. 253. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireaguliu, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, 324. ◊ Fig. Iașul a fost în capul culturii în cele trei sferturi dinții ale veacului al XIX-lea. IBRĂILEANU, SP. CR. 11. Cap de an = începutul unui an. Capul săptămînii = întîia zi a săptămînii. Cap de iarnă, de primăvară etc. = începutul iernii, al primăverii etc. A venit la Păuna Mică... în cap de primăvară. SADOVEANU, P. M. 233. Capul primăverii este sosit. I. IONESCU, M. 202. Cap de coloană = cel care stă în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane care sînt afișate în ordinea valorii lor. Actorul X este cap de afiș. Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Cum vrei d-ta, finule, să pleci acum, în cap de noapte, pe aci încolo? RETEGANUL, P. I 76. Din (sau de la) cap = a) de la început. Începu mai lung, cu vorbe, un fluierat plin, pe care îl luă de la cap pînă ce ochii începură să i se umfle. PREDA, Î. 148; b) de la,începutul rîndului, din capăt. Scrieți de la cap. Din capul locului = de la început, înainte de a începe ceva, înainte de a face primul pas, în prealabil. De ce n-ai venit cu scrisoarea la mine, din capul locului, deschis, cinstit? BARANGA, I. 189. Ar fi voit să-și dea cingătoarea... din capul locului. ISPIRESCU, U. 53. Fie acestea zise din capul locului. ODOBESCU, S. III 11 ♦ Partea principală, de frunte, mai aleasă (a unui lucru). (Mai ales în expr.) Capul mesei = locul de onoare la masă, fruntea mesei. Tata și-a reluat lacul său obișnuit, din capuI mesei. SAHIA, N. 56. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU,O. 1 85. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă; Stă în capul mesei între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. BOLINTINEANU, O. 31. 4. (Adesea în opoziție cu mijloc, vîrf) Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. (Mai ales în expr.) A ajunge în cap sau a o scoate la cap = a sfîrși, a termina. A-i da cuiva de cap = a-i veni cuiva de hac, a-l răzbi. Paloșenii găsiră foarte mulți Soreni morți în metereze și înaintară bucurați că în fine le-a dat de cap. VISSARION, B. 340. A (o) scoate la cap sau a ieși la un cap = a termina cu bine, a o scoate la capăt, la socoteală, la cale; a reuși. Ei! dragă, cu rușinea astăzi n-o scoți la capăt. ALECSANDRI, T. 1111. În cap = (după numerale) exact, întocmai. Așa este... că sînt douăsprezece în cap? ISPIRESCU, U. 68. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect sau rămasă după întrebuințarea lui; lucru de mică valoare. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Nu mai dau pe datorie nici un cap de ață. STANCU, D. 121. Pînă la un (sau într-un) cap de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru.

MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj. 1. Care nu mai trăiește; decedat, defunct, răposat. O palmă îi trase... și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Nu știți că mătușa-i moartă, de cînd lupii albi.? CREANGĂ, P. 23. Cînd a venit doctorul îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A se faee mort îu păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a face pe nevinovatul. Să vă faceți moarte-n popușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13. A o lăsa moartă în păpușoi = a o lăsa încurcată, a o lăsa baltă; a abandona. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva; a fi doritor sau ahtiat de (sau după) ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II 452. A fi mai mult mort (decît viu)... = a fi istovit, prăpădit (de oboseală, de boală, de frică etc.). Robinson... de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10. Nici mort sau mort-tăiat = cu nici un chip, sub nici un motiv. N-ați vrea să plecați de aici? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I 109. Dar noi aveam poruncă de la Miloradovici, morți-tăiați să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. împăratul.. dete poruncă ca, mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. N-am încotro; mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. A cădea mort = a muri. ◊ (Prin exagerare, urmat de determinări exprimînd o senzație fizică sau o stare sufletească, arată că acestea sînt simțite foarte intens) Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II 20. Trecui valea mort de sete. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384. ◊ (Pe lîngă un adjectiv, în comparații eliptice, cu valoare de superlativ) Eram ostenit mort, abia isprăvisem șira. PREDA, Î. 20. ◊ Expr. Beat-mort sau mort (de) beat v. beat. A umbla (sau a se ține) mort după cineva (sau ceva) = a umbla mult pentru a obține un lucru rîvnit, a persevera, a se zbate. ◊ (Substantivat) Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poartă. CREANGĂ, A. 14. Din inimă-i pămîntul la morți să deie viață. EMINESCU, O. I 94. Ce aveți în car?Un mort. NEGRUZZI, S. I 31. Morții cu morții și viii cu viii.Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se zice cînd un lucru e pierdut definitiv, cînd nu mai e nădejde să-l recapeți. Ce-a făcut a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. A umbla ca după mort = a umbla încet. ♦ Apa morților v. apă. ◊ Compus: (fluture) cap-de-mort = specie de fluture mare, care are pe spate o pată brună, asemănătoare cu un craniu; strigă. ♦ (Pe lîngă verbele «a dormi», «a adormi») Fără să-și dea scama de ce se întîmplă; dus. Dormea mort. îl zgudui, îl scutură. ISPIRESCU, L. 370. Am adormit mort și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 2. (Despre părți ale corpului) Paralizat, înțepenit. O mînă iese afară, degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II 88. ◊ Os mort = excrescență cartilaginoasă, nedureroasă, pe corp (mai ales la cai), provenită de obicei dintr-o lovitură. (Popular) Carne moartă = carne care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificații nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. în frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit. Construite din materiale moarte, ele [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, C. O. 238. -4- (Despre lucruri aflate de obicei în mișcare) Nemișcat, încremenit. Aerul era tot acela, mort, nemișcat, fierbinte. DUMITRIU, V. L. 115. Pustiul tace, aerul e mort. EMINESCU, N. 46. ◊ (Mil.) Unghi mort = loc de pe distanța de tragere a unei arme de foc pe care nu-l poate atinge proiectilul. (În pictură) Natură moartă v. natură. ♦ Liniștit, lipsit de zgomot. Îl treziră bătăi în poartă în puterea nopții, în ceasurile tîrzii și moarte dinspre dimineață. DUMITRIU, V. L. 67. ♦ (Despre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în care nu se întîmplă nimic deosebit. 5. Fig. (Despre culori, nuanțe etc.) Fără strălucire, mohorît. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecind cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. 6. (În expr.) Limbă moartă = limbă care a încetat a mai fi mijloc de comunicare. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I 140. Timp mort (mai ales la pl.) = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui să lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Inventar mort v. inventar. Linie moartă = linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru garare. Literă moartă v. literă. A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. (Despre persoane) A fi (a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai îndeplini sarcini de răspundere, a nu mai juca un rol de seamă.

PÁSĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pásere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

moárte álbă sint. s.1. Moarte prin înghețare ◊ „Începuse ceea ce oamenii de munte numesc «moartea albă». Înghețase și nu mai era conștient.” R.l. 9 I 85 p. 5. ♦ 2. Moarte provocată de droguri ◊ „[...] o echipă de cercetare asupra toxicomaniei [din Germania] a izbutit să pună la punct o metodă de terapie comportamentală a candidaților la «moartea albă». Bazându-se pe minuțioase investigații de psihologie experimentală, psihoterapia administrată clinic și ambulator [...] este axată pe ideea că pacientul trebuie să învețe să trăiască fără drog.” I.B. 9 IV 86 p. 3. ◊ Moartea albă a apărut și la noi” Ev.z. 11 X 96 p. 6

MORT2 ~ți m. Persoană care a murit; răposat; decedat; defunct. /<lat. mortuus

MORT1 moártă (morți, moárte) 1) Care a murit; care nu mai este viu; decedat; defunct; răposat. * Limbă moartă limbă care a încetat să fie folosită ca limbă maternă. Linie moartă linie de cale ferată care servește numai pentru garare. Inventar ~ inventar neutilizat. Nici ~ a) pentru nimic în lume; cu nici un preț; b) niciodată. Mai mult ~ decât viu a) sleit de puteri; istovit; extenuat; b) speriat peste măsură; îngrozit. ~-copt (sau ~ ori copt) cu orice preț; neapărat. Beat ~ foarte beat. ~ de oboseală (de foame, de sete etc.) foarte obosit (flămând, însetat etc.). A cădea ~ a) a muri; b) a nu mai putea de oboseală; a fi istovit. A umbla după potcoave de cai morți (sau a umbla după cai morți să le ia potcoavele) a umbla fără rost pe drumuri; a hoinări. A se face ~ în păpușoi a se face că nu știe nimic; a o face pe prostul. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a căuta să obțină ceva cu orice preț; a nu mai da răgaz cuiva. A dormi ~ a dormi adânc. A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă a se afla în declin; a nu mai juca rolul de altădată. 2) (despre vegetație) Care este fără frunze; desfrunzit. 3) (despre flori) Care și-a pierdut vlaga și frăgezimea; ofilit. 4) (despre localități, străzi) Care este lipsit de viață, de mișcare, de zgomot. 5) rar (despre culori) Care nu are strălucire; șters; spălăcit; decolorat. /<lat. mortuus

Asfaltit (Lacul) n. sau Marea Moartă, lac în Palestina în care se aruncă Iordanul (și de unde se scotea asfalt).

borză f. 1. Buc. insectă, muscă; 2. gândac negru (numit si gândacul morților) de piază rea. [Onomatopee (cf. bărzăun)].

arată toate definițiile

Intrare: moarte
substantiv feminin (F118)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moarte
  • moartea
plural
  • morți
  • morțile
genitiv-dativ singular
  • morți
  • morții
plural
  • morți
  • morților
vocativ singular
plural
Intrare: cap-de-mort
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cap-de-mort
  • capul-de-mort
plural
genitiv-dativ singular
  • cap-de-mort
  • capului-de-mort
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mână-moartă
compus
Surse flexiune: IVO-III
  • mână-moartă
Intrare: moartă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moartă
  • moarta
plural
  • moarte
  • moartele
genitiv-dativ singular
  • moarte
  • moartei
plural
  • moarte
  • moartelor
vocativ singular
plural
Intrare: moartea-găinilor
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moartea-găinilor
plural
genitiv-dativ singular
  • morții-găinilor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: moartea-puricelui
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moartea-puricelui
plural
genitiv-dativ singular
  • morții-puricelui
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mort (adj.)
mort1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mort
  • mortul
  • mortu‑
  • moartă
  • moarta
plural
  • morți
  • morții
  • moarte
  • moartele
genitiv-dativ singular
  • mort
  • mortului
  • moarte
  • moartei
plural
  • morți
  • morților
  • moarte
  • moartelor
vocativ singular
plural
Intrare: oaia-morților
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oaia-morților
plural
genitiv-dativ singular
  • oii-morților
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ochi-mort
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ochi-mort
  • ochiul-mort
plural
genitiv-dativ singular
  • ochi-mort
  • ochiului-mort
plural
vocativ singular
plural
Intrare: pasărea-mortului (-morții)
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pasărea-mortului
plural
genitiv-dativ singular
  • păsării-mortului
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pasărea-morții
plural
genitiv-dativ singular
  • păsării-morții
plural
vocativ singular
plural
Intrare: urzică-moartă
urzică-moartă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urzică-moartă
  • urzica-moartă
plural
  • urzici-moarte
  • urzicile-moarte
genitiv-dativ singular
  • urzici-moarte
  • urzicii-moarte
plural
  • urzici-moarte
  • urzicilor-moarte
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cap-de-mort

  • exemple
    • Cel mai mare în privința grosimii corpului dintre toți fluturii... e striga, numită... încă și... capul-lui-Adam... cap-de-mort... capul-morților. MARIAN, INS. 268.
      surse: DLRLC

etimologie:

ochi-mort

etimologie:

pasărea-mortului (-morții) pasărea-morții

etimologie:

urzică-moartă

etimologie: