3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÍTRĂ2, mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.

MÍTRĂ1, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.

mitră1 sf [At: BIBLIA (1688), 591/21 / Pl: ~re / E: slv митра, ngr μήτρα] 1 Acoperământ al capului de formă specială, la vechile popoare orientale. 2 Acoperământ al capului de formă boltită, bogat ornamentat, purtat de arhierei în timpul slujbei religioase Vz tiară. 3 (Înv; îs) ~ bisericească (sau arhierească) Cler. 4 (Înv; îas) Autoritate clericală. 5 Coroană în formă de mitră (2) purtată de regi, de împărați etc.

mitră2 sf [At: KRETZULESCU, M. 10 / Pl: ~re / E: ngr μήτρα] (Atm) 1 Organ genital al femelei. 2 Uter. 3 (Mol) Placentă.

MÍTRĂ2, mitre, s. f. (Anat.) Uter. – Din ngr. mitra.

MÍTRĂ1, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.

MÍTRĂ, mitre, s. f. 1. Acoperămînt de cap în formă aproape sferică în partea superioară, bombată cu o cruce în vîrf, purtat de arhierei în timpul slujbei religioase. Dionis, să-ți crească barba pînă la genuchi, și în cap: o mitră de arhimandrit! GALACTION, O. I 90. Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, A. 138. 2. (Învechit) Coroană. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată, El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptănată. EMINESCU, O. I 85. Pe capul său de taur, poart-o mitră grea de fier. NEGRUZZI, S. II 121.

MÍTRĂ2, mitre, s. f. Partea interioară a organelor genitale femeiești, în care se dezvoltă fătul; uter, matrice3.

MÍTRĂ2 ~e f. (la om și la animalele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; matrice; uter. /<ngr. mítra

MÍTRĂ1 ~e f. 1) Acoperământ pentru cap, de forma unei cupole cusute cu fir și împodobite cu pietre scumpe, purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase. 2) Acoperământ pentru cap purtat de către vechii perși. /<sl. mitra, ngr. mítra

mitră f. 1. legătură de cap ce purtau vechii Perși; 2. acoperământ de cap ce poartă mitropolitul și episcopii.

2) mítră f., pl. e (ngr. mítra, matrice, d. vgr. métra, matrice, metér, mamă. V. mitrică, matrice). Anat. Matrice, organu în care se face concepțiunea.

1) mítră f., pl. e (vgr. mitra, cingătoare, diademă, turban, tiară). Un fel de turban ascuțit pe care-l purtaŭ vechiĭ Perșĭ. Un fel de căcĭulă de aur și petre scumpe purtată de prelațĭ cînd oficiază în mare ținută.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mítră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre

mítră (organ, acoperământ al capului) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mítrei; pl. mítre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MITRĂ s. (ANAT.) uter, (înv. și pop.) sîn, (pop.) pîntece, (înv. și reg.) matcă, (reg.) plod, (înv.) mătrice, zgău. (În ~ se dezvoltă fătul.)

arată toate definițiile

Intrare: Mitre
Mitre nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mitre
Intrare: mitră (acoperământ)
  • silabație: mi-tră info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mitră
  • mitra
plural
  • mitre
  • mitrele
genitiv-dativ singular
  • mitre
  • mitrei
plural
  • mitre
  • mitrelor
vocativ singular
plural
Intrare: mitră (anat.)
  • silabație: mi-tră info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mitră
  • mitra
plural
  • mitre
  • mitrele
genitiv-dativ singular
  • mitre
  • mitrei
plural
  • mitre
  • mitrelor
vocativ singular
plural

mitră (acoperământ)

  • 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Dionis, să-ți crească barba pînă la genuchi, și în cap: o mitră de arhimandrit! GALACTION, O. I 90.
      surse: DLRLC
    • Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, A. 138.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Coroană purtată de regi, de împărați etc.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: coroană attach_file 2 exemple
      exemple
      • Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată, El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptănată. EMINESCU, O. I 85.
        surse: DLRLC
      • Pe capul său de taur, poart-o mitră grea de fier. NEGRUZZI, S. II 121.
        surse: DLRLC
  • 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

mitră (anat.)

etimologie: