miti v vz mitui

MITI vb. v. mitui.

mintui v vz mitui

mităli v vz mitui

mitălui v vz mitui

mitui [At: (sf. sec. XVII) MAG. IST. II, 216/29 / V: (înv) miti, (reg) mintui, ~tăli, ~uli, (css) ~tălui / Pzi: ~esc / E: mită] 1-2 vt(a) A da mită (1-2). 3-4 vt(a), vrp (Îvr) A cere și a primi mită (1-2).

mituli v vz mitui

MITUI, mituiesc, vb. IV. Tranz. A îndupleca prin mită, a corupe (un funcționar public) cu bani. Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363.

MIȚI, mițesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mițui. – Din miță.

A MITUI ~iesc tranz. (persoane) A câștiga de partea sa prin mită; a cumpăra. /mită + suf. ~ui

MITUI vb. (ȚR, Trans. SV) A da mită. B: Brăilenii mituindu-l făcui-au după voia lor. R. GRECEANU. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1780). C: Deaderă bani mulți străjearilor de-i mitiră să dzică că . . . au venit ucenicii lui de l-au furat. C 1729, 45^r; cf. C 1729, 92^v. Variante: miti (C 1729, 45^r, 92^v). Etimologie: mită + suf. -ui. Cf. m î z d i.

mituì v. a da mită, a cumpăra cu bani: a mitui pe judecători.

mitésc, V. mituĭesc.

mituĭésc v. tr. (d. mită). Corup pin mită: a mitui un funcționar. – În Ban. mitesc (sîrb. mititi).

mitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, 3 sg. mituiește, imperf. 1 mituiam; conj. prez. 1 sg. să mituiesc, 3 să mituiască

mitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, imperf. 3 sg. mituia; conj. prez. 3 să mituiască

mitui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, imperf. 3 sg. mituia; conj. prez. 3 sg. și pl. mituiască

mituesc.

MITUI vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

MITUI vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mîzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

Miti, -bun v. Dimitrie III 2 b, i.

A MITUI a atinge, a blătui, a da dreptul / duma / plicul / șpagă, a deschide ușa cu capul, a injecta, a mișca din urechi, a pune (cuiva) lacătul, a sări cu dreptul, a sări la cap, a sfănțui, a șpăgui, a unge, a unge cu miere, a unge osia, a veni pe schiuri.

MITÍ vb. IV v. mitui.

MINTUÍ vb. IV v. mitui.

MITUI vb. IV. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) A da sau (învechit și regional) a cere, a primi (de la cineva) mită (1). Brâilenii mituindu-l, făcut-au după voia lor (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. II, 216/29. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1 780), 46. El mitisă preoții. MOLNAR, I. 409/15, cf. 303/3. Nimenea nu e atîta de bogat să poată miti pre tot norodul. ȚICHINDEAL, F. 249/4. Dau și mituiesc cu bani ca să li se deschidă drum de război. DIONISIE, C. 212. Nevoind să fie bănuit că ar fi fost mituit, a trimis acea scrisoare. GHICA, A. 627. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii. ISPIRESCU, L. 363. Solul. . . mituise pe mai mulți din înalții dregători. ODOBESCU, S. L, 151. Cântaseră ele cucoanele – nu-i vorbă – să mituiascâ pe vreun servitor. HOGAȘ, DR. II, 49. Mituia plutonierii și sergenții. STANCU, R. A. III, 24. Mituiește pre judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL , P. I, 28, cf. ALR I 1 454. ◊ R e f l. p a s. Cel ce lesne se mituiește, pururea la bani gîndește. ZANNE, P. VII, 339. - Prez. ind.: mituiesc. – Și: (învechit) miti, (regional) mituli (ALR I 1 454/59, 107, 112), mitălui (ib. 1 454/87), mităli (ib. 1 454/80, 289, 308), mintui (ib. 1 453/420) vb. IV. – De la mită.

MIȚI vb. IV v. mițui.