4 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

miri s vz mirie

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

mira1 [At: PSALT. HUR. 40r/25 / V: (îrg) miera / E: ml mirari] 1 vr (Udp „de”, îvr, „pentru” sau de propoziții completive) A fi sau a rămâne nedumerit, surprins de ceva. 2 vr A găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles Si: (înv) a se ciudi. 3 vr (Pex) A fî uimit, uluit. 4 vr (Dep; îe) Te miri cine (sau ce) Un oarecare. 5 vr (Îe) Te miri (sau, rar miră) ce (și mai nimic sau nimica, rar, nimica) Un lucru neînsemnat. 6 vr (Îlav) Te miri unde Undeva, cine știe unde. 7 vr (Îe) Te miri cum Nu se știe cum, fară voie. 8 vi (Rar, îe) Te miră de nu... Cine știe dacă nu... 9 vt A uimi. 10 vi (Udp „de”) A manifesta admirație Si: a se minuna (6). 11 vr (Îvp; urmat de determinări care arată cauza acțiunii) A se întreba. 12 vr (Înv) A fi neliniștit Si: a se frământa, a se zbuciuma. 13 vr (Înv) A-i fi teamă. 14 vr (Îrg) A privi cu atenție Si: a cerceta. 15 vr (Reg; spc; d. femei însărcinate) A se uita cu insistență la ființe diforme, riscând, potrivit unei superstiții, să nască copii diformi. 16 vr (Trs, udp „de” sau „după”) A se îngriji de cineva sau de ceva.

mire1 sm [At: PSALT. HUR 14v/7 / V: (reg) mir sn / Pl: ~ri / E: ml miles „soldat”, cf alb mirë „bun”] 1 Bărbat în ziua, sau în preajma zilei căsătoriei sale Si: ginere, (îrg) mărit1, (reg) june, mireaz1, mireț. 2 (Bis) lisus Hristos. 3 (Reg; îs) De-a ~le și mireasa Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (D. fete; îe) A lua pe Hristos de ~ Ase călugări. 5 (Rar) Candidat la însurătoare. 6 (Lpl) Cele două persoane care se cunună sau se căsătoresc, în ziua sau în preajma zilei căsătoriei lor. 7 (Reg; îs) Al doilea ~ însoțitor al miresei la nuntă. 8 (Reg) Pețitor.

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. A fi surprins, nedumerit, uimit (de ceva), a găsi că ceva e curios, ciudat, de neînțeles. Ce te miri?... Sînt bătrîn. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I 151. Ați auzit negreșit vorbind de mine? – Ba... niciodată!Mă mir. ALECSANDRI, T. I 284. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir, cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, 29. ◊ Expr. Te miri cine (cu valoare de substantiv) = un oarecare (lipsit de importanță), oricine, cine știe cine. Nu e Mirteanu omul de care își bate joc te miri cine. La TDRG. Te miri (sau miră) ce (și mai nimica) (cu valoare de substantiv) = nimica toată,; cine știe ce, lucru mărunt. Inimă slabă, așa ca să se clatine și să se-nduioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Lui îi da, te miri ce. ISPIRESCU, L. 338. (În forma regională miera) Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu, să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. (În forma regională miera) Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = e normal să... 2. Tranz. A surprinde pe cineva, a-l face să se minuneze, să rămînă uimit. Rochia ei de mireasă mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III 17. 3. Refl. A nu se dumiri, a fi curios să știe, să afle, să înțeleagă ceva, a se întreba. O întreb și nu-mi răspunde! Și mă mirce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte. PANN, P. V. III 45. Mă miram ce-mi place mie... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. – Variantă: (regional) mierá vb. I.

MÍRE, miri, s. m. Nume dat unui bărbat în ziua căsătoriei lui, în special în cursul ceremoniilor din această zi; p. ext. logodnic. Ți-ai ales un mire vrednic de-al tău suflet. DAVILA, V. V. 82. Acum iată că din codru și Călin mirele iese, Care ține-n a lui mină, mîna gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Iată-mă-s la nuntă... Unde-i mirele să gioc cu el? ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (La pl.) Nume dat în cursul ceremoniilor din ziua căsătoriei celor două persoane care se căsătoresc. Cît mac e prin livezi, Atiția ani la miri urez! COȘBUC, P. I 59. M-am pus la un loc de unde puteam privi pe miri. NEGRUZZI, S. I 53.

A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. * Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari

A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari

MÍRE ~i m. 1) Tânăr în ziua nunții sale. 2) Tânăr care s-a logodit; logodnic. 3) la pl. Tineri uniți prin căsătorie în ziua nunții lor. /cf. alb. mirë

mirà v. 1. a fi surprins de ceva neașteptat, extraordinar: el se miră de tot ce vede; 2. a nu ști, a nu fi sigur: te miri ce i s’a întâmplat, te miri de va veni; te miri ce, mai nimic. [Lat. MIRARI].

mire m. numele tânărului ce se însoară, dela logodnă până la nuntă. [Albanez MIRE, frumos: nume de gingășie dat tânărului logodit (cf. fr. beau-fils)].

4) mir (mă), a v. refl. (lat. mirari și mirare, a se mira [devenit reflexiv după vsl. čuditi sen]; it. mirare, pv. cat. sp. pg. mirar, fr. mirer, a privi. V. ad-mir, minune). Îs surprins, nu pricep cauza, simt mirare: mă mir că vine, mă mir de averea luĭ. Admir, îs uimit: toțĭ s’aŭ uimit de vitejia luĭ. Îs nedumerit, nu’nțeleg: se mira ce să facă (Vechĭ). Mă miram eŭ! exclamațiune ironică egală cu „m’aș fi mirat și eŭ dacă”: Cutare n’a reușit. Mă miram eŭ (adică: m’aș fi mirat dac’ar fi reușit)! Te mirĭ cine, un om oare-care, orĭ-cine, cine știe ce om neînsemnat. Te mirĭ ce, nimica, maĭ nimica, puțin: aceștĭ oamenĭ trăĭesc cu te mirĭ ce. Se zice, ironic și te mirĭ ce și maĭ nimica, de ex.: știe și el carte te mirĭ ce și maĭ nimica (= e un ignorant). – Ferește-te de a zice: asta mă miră (după fr. cela m’étonne) îld. mă mir de asta. – În est mă mĭer, se mĭară.

míre m. (alb. miră, frumos, blînd). D. rom. mirele vine ung. nyirely). Bărbat în momentu cînd se căsătorește. (În ainte de nuntă i se zice logodnic, după nuntă bărbat orĭ soț). V. ginere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mirá1 (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

míre s. m., art. mírele; pl. miri, art. mírii

mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. míră

arată toate definițiile

Intrare: Miri
nume propriu (I3)
  • Miri
Intrare: miri
miri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mira (uimi)
mira (uimi) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mira
  • mirare
  • mirat
  • miratu‑
  • mirând
  • mirându‑
singular plural
  • mi
  • mirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mir
(să)
  • mir
  • miram
  • mirai
  • mirasem
a II-a (tu)
  • miri
(să)
  • miri
  • mirai
  • mirași
  • miraseși
a III-a (el, ea)
  • mi
(să)
  • mire
  • mira
  • miră
  • mirase
plural I (noi)
  • mirăm
(să)
  • mirăm
  • miram
  • mirarăm
  • miraserăm
  • mirasem
a II-a (voi)
  • mirați
(să)
  • mirați
  • mirați
  • mirarăți
  • miraserăți
  • miraseți
a III-a (ei, ele)
  • mi
(să)
  • mire
  • mirau
  • mira
  • miraseră
Intrare: mire
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mire
  • mirele
plural
  • miri
  • mirii
genitiv-dativ singular
  • mire
  • mirelui
plural
  • miri
  • mirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)