mija v vz miji¹

MÍJA s. f. art. (Mai ales în expr.) De-a mija = nume dat mai multor jocuri de copii: a) de-a v-ați ascunselea, v. ascuns; b) (și în forma de-a baba-mija) de-a baba-oarba, v. babă. După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învîrtecuș, de-a baba-mija, de-a gaia, de-a cîrpa și acestea se încheiau printr-o horă mare. GHICA, S. 35.

mijă sf [At: DOSOFTEI, PS. 130/1 / V: (înv) miză / Pl: (rar) miji/ E: pvb miji] (Înv) Apariție de o clipă Si: clipire, clipeală. 2 (Reg) Mijoarcă (1).

miză² sf vz mijă

MÍJĂ f. reg.: De-a ~ -a joc de copii în care unul stă cu ochii închiși până se ascund ceilalți, apoi îi caută; de-a mijoarca. /v. a miji

mijă f. sclipeală din ochi; de-a mija, jocul numit de-a ascunsele: parcă de-a mija umbla jucând PANN. [Abstras din mijì].

míjă f. fără pl. (d. mijesc; nsl. miža, mijire). De-a mija saŭ (maĭ des) saŭ de-a mija-patca (Mold. sud) saŭ de-a mijoarca (Mold. nord), jocu copilăresc de-a mijitele saŭ de-a ascunsele.

!mijă (reg.) s. f., art. mija, g.-d. art. mijii; pl. miji

míjă s. f., art. míja; pl. miji

míjă s.f. (reg.) 1. clipeală din ochi. 2. joc copilăresc; mijoarcă, ajumita.

MIJA subst. 1. – b. (Paș; 16 B II 403); 2. – jude (16 B I 90); Mijea (Ard); cf. srb. Miža.

mijă, mije s. f. 1. (peior.) gură. 2. felație.