MÁYA¹, maya, s. m. și f., adj. 1. S. m. Numele unei vechi populații indiene din America Centrală. 2. Adj. Care aparține populației maya (1), care se referă la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană americană vorbită de această populație. – Din fr., sp. maya.

MÁYA² s. f. (În religia hindusă) Aparență înșelătoare care disimulează realitatea și provoacă ignoranță. – Din fr. maya.

maya² sns [At: DN³ / G-D: ~yei / E: fr maya, sanscrită maya] (În filozofia indiană) 1 Latură întâmplătoare a realității. 2 (Pex) Aparență înșelătoare, iluziile care constituie lumea. 3 (Îs) Vălul ~yei Aparență care ascunde ultima esență a lucrurilor sau nimicul.

maya¹ [At: DEX² / E: fr, sp maya, rs майя] 1 sms Veche populație indiană din America Centrală. 2 sms Limbă indiană americană vorbită de populația maya (1). 3 ain Care aparține populației maya (1). 4 ain Referitor la populația maya (1).

MÁYA s. m., adj. invar. 1. S. m. Nume al unei vechi populații indiene din America Centrală. ♦ Limba indiană americană vorbită de această populație. 2. Adj. invar. Care aparține populației maya (1), care se referă la această populație. – Din fr., sp. maya, rus. maĩia.

MÁYA s.n. (În filozofia indiană) Latura întâmplătoare, aleatorie a realității; aparența înșelătoare, iluziile care constituie lumea. ◊ Vălul mayei = aparență care ascunde ultima esență a lucrurilor sau nimicul. [< fr. maya. / < sanscr. maya].

MÁYA s. f. (în fil. indiană) latura fenomenală a realității; aparența înșelătoare, iluzia. ♦ vălul ~ ei = aparență care ascunde ultima esență a lucrurilor sau nimicul. (< fr. maya)

máya adj. (cuv. amerind.) Privitor la civilizația precolumbiană cu același nume din America Centrală ◊ „Oamenii de știință stăruie încă în efortul lor de a elucida numeroasele enigme ale civilizației maya. Străvechii locuitori ai continentului american, mayașii, sunt autorii unor uluitoare construcții.” Mag. 9 II 85 p. 8 [scris și maia] (cf. sp., fr. maya; DN3 – alt sens, DEX)

*máya² (limbă, concept filosofic) s. f., g.-d. art. máyei

!máya¹ (nume etnic)adj. m. și f., s. m. și f., pl. máya

MAYA¹ (< fr., sp.) subst., adj. 1. Subst. Denumire a triburilor de amerindieni din America Centrală, care vorbesc limba maya; azi puțin numeroși (c. 2 mil.), sunt regrupați în principal în Yucatán (Mexic). Fondatori ai unei civilizații precolumbiene (v. precolumbian) foarte evoluate, ce acoperea teritoriul actualelor state Mexic, Guatemala, Honduras și Belize, ale cărei origini urcă până în sec. 4 î. Hr. Se disting două mari perioade: Vechiul Imperiu (320-987) și Noul Imperiu (987-1697), care sunt urmarea unei perioade zisă „formativă” (sec. 4 î. Hr.-4. d. Hr.). Apogeul acestei civilizații a fost atins în sec. 7-9; principalele așezări: Chichén-Itza, Copan, Mayapán, Uxmal, Tikal. 2. Subst. (LINGV.) Limbă a populației maya (1), vorbită și astăzi de unii locuitori din pen. Yucatán. 3. Adj. Artă maya v. artă precolumbiană.

MᾹYᾹ (în brahmanism), zeiță creată de Vișnu, ca forță primordială feminină din care se naște lumea.

MᾹYᾹ² (< fr.; cuv. sanscrit „iluzie”) subst. (În filozofia indiană) Forță miraculoasă; uneori, aparență înșelătoare, iluzie.