4 intrări

61 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

matur1, ~ă [At: VÎRNAV, F. M. II, 36v/11 / A și: matur / Pl: ~i, ~e / E: lat maturus, it maturo] 1-2 smf, a (Om) ajuns la deplină dezvoltare fizică și intelectuală. 3 a (D. ținută, judecată, acțiuni) Care aparține unui om ajuns la deplină dezvoltare. 4-5 a, av (Pex) (în mod) serios. 6-7 a, av (Într-un mod) care dovedește maturitate de gândire. 8-9 a, av (Într-un mod) care a fost bine judecat, îndelung chibzuit. 10-11 a, av (Fig) (Într-un mod) care denotă o bogată experiență și un număr mare de cunoștințe Si: dezvoltat, evoluat. 12 a (Fig) Ajuns într-un stadiu definitiv.

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. (Despre oameni) Ajuns la o vîrstă cînd dezvoltarea fizică și mai ales cea intelectuală sînt depline; cu judecată, cu experiență. Filip crescuse parcă în timpul boalei lui, și părea acum matur. DUMITRIU, N. 194. Vorbea rar și domol, ca un om matur. CAMIL, PETRESCU O. I 150. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adîncă, raționament solid, seriozitate; p. ext. profund, adînc. Gîndire matură. – Accentuat și: (popular) mátur.

MATÚR, -Ă adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experiență. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. și mátur. / < lat. maturus, it. maturo].

MATÚR, -Ă adj. 1. ajuns la maturitate; adult. ◊ copt (la minte), cu experiență. 2. serios, adânc, profund. (< lat. maturus, it. maturo)

MATÚR ~ă (~i, ~e) 1) (despre organisme, ființe) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă profunzime și maturitate; cu înțelepciune profundă și serioasă. Om ~. Judecată ~ă. /<lat. maturus, it. maturo

màtur a. 1. copt de vârstă, care nu mai e tânăr: om matur; 2. fig. deplin cugetat: proiect matur. ║ adv. cu chibzuință: cugetă matur. [V. màtor].

*matúr, -ă adj. (lat. matúrus, matur, copt; it. matúro, pv. madur, vfr. meür, nfr. mûr, sp. pg. maduro). Înaintat în etate, copt (dar nu încă bătrîn). Fig. Chibzuit, cugetat, serios: plan matur. Adv. Cu chibzuință, serios: a cugeta matur. V. mator.

MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr. corectată

MÁRTUR, -Ă s. m. și f. v. martor.

MÁRTUR, -Ă s. m. și f. v. martor.

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

martor, ~ă smf [At: COD. VOR. 42/6 / V: (îvp) ~tur, (reg) ~e, ~ture, ~om, ~on, mator, mature, matur / Pl: ~i / E: ml martyr cf gr μάρτυς, -μρoς] 1 (Înv) Susținător al credinței creștine. 2 (Rar; pex) Martir al bisericii Si: mucenic. 3 Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele. 4 Fiecare dintre reprezentanții a două persoane care se bat în duel. 5 Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare tot ce știe în legătură cu un anumit fapt petrecut. 6 Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 7 (Reg) Chezaș.

arată toate definițiile

Intrare: matur
matur1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: matur, matur
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matur
  • maturul
  • maturu‑
  • matu
  • matura
plural
  • maturi
  • maturii
  • mature
  • maturele
genitiv-dativ singular
  • matur
  • maturului
  • mature
  • maturei
plural
  • maturi
  • maturilor
  • mature
  • maturelor
vocativ singular
plural
Intrare: Matur
Matur nume propriu
nume propriu (I3)
  • Matur
Intrare: martor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martor
  • martorul
  • martoru‑
plural
  • martori
  • martorii
genitiv-dativ singular
  • martor
  • martorului
plural
  • martori
  • martorilor
vocativ singular
  • martorule
  • martore
plural
  • martorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martur
  • marturul
  • marturu‑
plural
  • marturi
  • marturii
genitiv-dativ singular
  • martur
  • marturului
plural
  • marturi
  • marturilor
vocativ singular
  • marturule
  • marture
plural
  • marturilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matur
  • maturul
  • maturu‑
plural
  • maturi
  • maturii
genitiv-dativ singular
  • matur
  • maturului
plural
  • maturi
  • maturilor
vocativ singular
  • maturule
  • mature
plural
  • maturilor
Intrare: mătura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mătura
  • măturare
  • măturat
  • măturatu‑
  • măturând
  • măturându‑
singular plural
  • mătură
  • măturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mătur
(să)
  • mătur
  • măturam
  • măturai
  • măturasem
a II-a (tu)
  • mături
(să)
  • mături
  • măturai
  • măturași
  • măturaseși
a III-a (el, ea)
  • mătură
(să)
  • măture
  • mătura
  • mătură
  • măturase
plural I (noi)
  • măturăm
(să)
  • măturăm
  • măturam
  • măturarăm
  • măturaserăm
  • măturasem
a II-a (voi)
  • măturați
(să)
  • măturați
  • măturați
  • măturarăți
  • măturaserăți
  • măturaseți
a III-a (ei, ele)
  • mătură
(să)
  • măture
  • măturau
  • mătura
  • măturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

martor, -ă martoră martur martură matur

  • 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Păstorii care trăiesc vara pe înălțimile Hăsmașului Mare sînt martorii, adeseori înspăimîntați, ai unora din cele mai năprasnice furtuni. BOGZA, C. O. 55.
      surse: DLRLC
    • Sînt martori toți că nu mă ating de nimic din pungă. C. PETRESCU, C. V. 36.
      surse: DLRLC
    • Trebuie să-ți vorbesc fără martori, îi zisei. BOLINTINEANU, O. 371.
      surse: DLRLC
    • figurat Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, P. 133.
      surse: DLRLC
    • Martor ocular al întâmplării.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul!
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Am luat parte ca martor la un proces, între un proprietar și un chiriaș. ARGHEZI, P. T. 92.
      surse: DLRLC
    • Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A lua pe cineva (de) martor = a invoca mărturia cuiva, a se servi de depoziția cuiva.
      exemple
      • Se întoarse să ia tot vagonul de martor la neobrăzarea călătorului. DUMITRIU, N. 6.
    • 2.2. Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 3.1. expresie A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator.
    surse: DEX '09
    • 4.1. tehnică Obiect așezat în interiorul sau în apropierea unei lucrări de construcție (ori semn făcut pe o construcție) pentru a constitui un punct fix față de care să se facă măsurătorile sau să se determine unele deformații.
      surse: DLRLC
  • 5. (în) sintagmă Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune.
    surse: DEX '09

etimologie:

matur

etimologie:

mătura

  • 1. tranzitiv intranzitiv A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura; a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 8 exemple
    exemple
    • Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, D. 6.
      surse: DLRLC
    • Se puse de mătură coliba. ISPIRESCU, E. 396.
      surse: DLRLC
    • Iar de cînd m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308.
      surse: DLRLC
    • figurat [Preotul citea] măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII 216.
      surse: DLRLC
    • figurat Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abia, abia. COȘBUC, P. I 224.
      surse: DLRLC
    • Mai întîrzie puțin, ca să curețe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31.
      surse: DLRLC
    • Credinciosul împăratului... vine cu gîndul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255.
      surse: DLRLC
    • Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A atinge în trecere.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. tranzitiv prin analogie (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. tranzitiv figurat A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte.
    exemple
    • A pierit pentru totdeauna, măturată de Marea Revoluție, lumea «Revizorului» și a «Sufletelor moarte». STANCU, U.R.S.S. 96.
      surse: DLRLC
    • Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de cîne și două bețe, să fac o jucărică cum știu eu, și acuș vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • mătură
    surse: DEX '98 DEX '09