marțian, ~ă [At: TEODOREANU, M. U., 221/ P: ~ți-an / Pl: ~ieni, ~iene, (rar) ~i, ~e / E: fr martien] 1 sm Presupus locuitor al planetei Marte. 2 a Care aparține planetei Marte.

MARȚIAN, -Ă adj., s.m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Marte. [Pron. -ți-an. / cf. fr. martien].

MARȚIAN, -Ă I. adj., s. m. f. (presupus locuitor) al planetei Marte. II. adj. (astrol.) care are signatura astrală a lui Marte. (< fr. martien)

MARȚIAN ~ană (~eni, ~ene) Care ține de planeta Marte; propriu planetei Marte. [Sil. -ți-an] /<fr. martien

Marțian (Dumitru) m. economist și întemeietorul statisticei în România (1829-1865).

marțian (desp. -ți-an) adj. m., s. m., pl. marțieni (desp. -ți-eni); adj. f., s. f. marțiană, pl. marțiene

marțian (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțieni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiană, pl. marțiene

marțian s. m., adj. m. (sil. -ți-an), pl. marțieni (sil. -ți-eni); f. sg. marțiană, g.-d. art. marțienei, pl. marțiene

marțian, s.n. – v. mărțișor („martie”).

marțian, s.n. – v. mărțișor.

Martian v. Martin II 1.

MARȚIAN, Iulian (Iuliu) (1867-1937, n. Mintiu, jud. Bistrița-Năsăud), istoric român. M. de onoare al Acad. (1933). A descoperit manuscrisul miscelaneu, cunoscut sub numele „Codicele Marțian”. Lucrări privind săpăturile arheologice din Transilvania („Repertoriu arheologic pentru Transilvania”).

MARȚIAN, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Presupus locuitor al planetei Marte. Avea cască și ochelari, înfățișîndu-se transuman, ca un scafandru, ca un marțian. TEODOREANU, M,. U. 221. 2. Adj. Din planeta Marte. Oamenii nu știau cum sînt înarmați. . . soldații marțiani. CONTEMP. 1949, nr. 126, 16/6. – Pronunțat: -ți-an. – Pl.: marțieni, -e și (rar) marțiani, -e. – Din fr. martien.